sâmbătă, 27 iulie 2019

Summer Cup 2, powered by Auto Leader

A avut loc azi, in organizarea Patrisiei Ene, Cristinei Fleseriu si a lui Eugen Itu.

Au participat 21 de jucatori, impartiti in 7 triouri, conduse de catre un jucator de A.
S-au jucat 4 jocuri de calificari, plus semifinale/finale.
Am inceput la 10 si am terminat la 13.20.

A castigat Team Sebi, urmata de Team Tavi (Babiciu) si Team Tavitza (Craciun)
Un succes total, toata lumea  a plecat cu zambetul pe buze si cu premii!
Premiile au fost oferite de Auto Leader, fam. Fleseriu si Roxana Buga.

Premiantii au avut parte de podium si imn!
Ha, ha!
 Castigatorii de la tombola ai tricourilor cu autografele participantilor.
Urmatoarea editie se doreste a fi mai ampla, sa jucam si A-uri si in B-uri.

marți, 23 iulie 2019

Liga nationala de bowling- editia 22, IDM

Pagina de Facebook a ligii 
Este organizata de Marius Piticariu, la IDM, in perioada 29 august- 01 septembrie
Sunt 4 categorii individuale- A, B, C, D si 2 categorii la echipe de 3- A si B.
Taxa de inscriere e 150 de lei.

Iata anuntul facut de Piticu:

Acelasi format ca cel de la MGM sau Poiana
1. 16 locuri (M+J) - Echipele din Bucuresti
2. 24 locuri (V+S) - Echipele care vin din tara
3. 4 grupe valorice pt Individual in functie de media jucatorilor
- Grupa D: Pana la 139.9 medie
- Grupa C: 140-154.9 medie
- Grupq B: 155-169.9 medie
- Grupa A: peste 170 medie
4. 2 grupe valorice pt echipe, calculate din mediile cumulate ale componentilor echipelor
- Grupa B: Pana la 159.9
- Grupa A: peste 160
<In cazul in care, la finalul inscrierilor, numarul echipelor cu medii peste 160 va fi majoritar, media de referinta intre A si B va urca la 165, astfel incat sa se creeze un echilibru numeric intre cele 2 grupe.
<daca participantii nu au istoric in CN, vor fi luate in considerare mediile din competitiile locale>

Nota Generala
Pentru ca se va juca pe aceeasi ungere ca in Liga IDM, daca exista jucatori care au participat in Liga cat si in CN, mediile de referinta vor fi cele din Liga IDM

Detalii participare:
- Echipe formate din 3 jucatori
- inscriere - 150 lei/pers (2 squaduri incluse)
< 150x3=450/echipa>
- sferturi sau semifinale - 30 lei/jucator
- finale - incluse in inscriere
- Party Sambata seara - Terasa IDM
- Limita participare: Sub 185 medie in CN 2018-2019 (Indiv + echipe)

Pentru a putea gestiona locurile libere vs promovarea evenimentului in tara, apelez la intelegerea voastra de a va inscrie pana pe 28 Iulie. Dati-mi timp.

Inscrierile pe FB sau telefonic, la Marius Piticariu.

sâmbătă, 20 iulie 2019

Rezultatele finalelor de duo si trio

Rezultatele le gasiti AICI
In finala de la trio s-au calificat IDM, Split, Balan+Tavi +Enculescu si cei 3 Dumitrascu.

Evident  ca programul este asa cum am spus, cu intarziere mare, asa ca a inventat Catalin Gheorghe niste chestii originale romanesti, ca si Pavel in finala individuala.

Acum are drept de practice un singur trio  in pasii 2 si 3 ai stepladderului, cel mai bine clasat
Cei care au invins in meciul anterior nu mai au drept la practice!!!
Cine o mai fi vazut, in lumea asta, sa aiba drept de practice doar unii jucatori, iar adversarii nu?

Evident ca trioul care face practice modifica un pic ungerea, voit sau nu, iar ceilati se vor trezi intr-o situatie noua.
Absurd!
A Romanian first, again!

Practice cate 2 frameuri pe fiecare pista, sa nu se intinda prea mult.
Fara pauza intre pasi samd.
Amatorismul rules!

Dar asa se capata expertiza, facand dupa capul tau, gresind si poate, cine stie, invatand...
Jucatori buni nu inseamna antrenori buni sau organizatori buni sau arbitri buni.
Sunt competente diferite.

Split invinge in meciul 2 si-si va disputa finala cu IDM. Splitul face 224 media!
Titlul e castigat de IDM, 212 media la 180.
Finala se termina dupa 15.10, cu intarziere de 70 de minute.
Imi place sa am dreptate, desigur!
La duo 50+ sunt doar 4 perechi.
Cam triste finalele nationale, multi absenti la fiecare dintre ele.
Premiere fara podium, si de data asta, ca la individuale!
La duo 50+ castiga Eugenia cu Bebe Ioancea, in fata fratilor Dumitrascu.
Finala se incheie la ora 20.
Programul finalelor, votat de BF, e facut tot de Catalin.
Evident ca n-au vrut sa modifice nimic, ca vorba aia, orgoliile sunt mai importante.
Duo feminin
Sunt prezente 5 duouri

Calificarile se incheie cu victoria previzibila a duoului Dora Soos-Karaman Ibolya.

Acum avem alta aberatie, ca sa se incadreze cu stepladderul pana la 14, Pavel il incepe imediat dupa ce se termina calificarile si se unge, la 12.50, fara pauza, direct pe fresh.
Locul 1 si 2 din calificari au timp sa manance, celelalte nu!
A-ma-to-rism!

Castiga Diana Enculescu cu Cristina Fleseriu, pe 2 Dora cu Ibolya, iar pe 3 Patrisia cu Roxana.
Avem si vesti bune la duo si trio, au crescut cupele si a fost si imn la premiere.
La baieti se califica Victor cu Nae, Romeo cu Popav, Piticu cu Samir si Sebi cu Obada.
Romeo cu Popav castiga titlul, invingandu-i succesiv pe Piticu/Samir cu 365-360 si Victor/Nae 397 la 371.
Finalele se termina la 20.30, o ora contributie la intarziere avand-o Lake View, o ora FRB.
Au mai fost niste chestii nostime pe aici, au uitat sa incarce acumulatorul masinii de uns, au ramas fara hartie samd.
Solutia rationala era sa se joace cele doua finale zilnice simultan, se castigau 2 ore.
Iar daca era sistem semifinale/finala se mai castiga o jumatate de ora.
E de gandit daca nu e preferabil sa se dea 2 medalii de bronz, ca la europene/mondiale, pentru cei care pierd in semifinale.
Asa poate ar veni si mai multi la finale, daca jumatate din ei pleaca cu medalii.

La duo juniori nu a mai fost nicio festivitate de premiere, clasamentul nu era nici macar facut pentru ei, nu se stia cine e pe podium.
Diplomele, cupele si tricourile de campioni nici macar n-au ajuns la cei din Odorhei, au ramas la Nitu, care avea si el o singura treaba  si nici pe aia nu si-a facut-o bine.

Va spun eu clasamentul: campioni la duo juniori sunt Tamas Verzar si Kacso Balas, pe 2 Pal Alpar si Imre Zalan, iar pe 3 Bakos Hunor si Szfarli Szabolcs.
Mi-a luat fix  1 minut sa-l fac, ca au fost doar 2 turnee cu juniori, la unul au participat 2 duouri si la unul 4.
Greu, taica, cu oameni incompetenti!

luni, 15 iulie 2019

Finalele de duo si trio

preluat de pe siteul frbowling.ro:

Datorita faptului, ca in perioada 05-07.07.2019 are loc Cupa Septimia,
Finalele Duo-Trio se vor tine in perioada 20-21.07.2019 la Lake View Constanta

Formatul finalelor Duo si Trio

Primele 8 echipe de duo M, F si 50+ vor juca 6 jocuri
(criterii de departajare popicaverajul, iar in caz de egalitate cel mai bun scor de Duo din ultimul joc, penultimul joc...)
Primele 4 echipe de Duo M, F si 50+ se califica in finala , care vor avea formatul de Stepladder
Echipa clasata pe locul 4 joaca cu echipa clasata pe locul 3 , castigatorul va juca cu echipa clasata pe locul 2, iar castigatorul
cu echipa clasata pe locul 1
Se va juca un singur joc de Duo , iar in caz de egalitate, se va arunca cate o runda de departajare (echipa cu mai putine popice doborate pierde)

Primele 8 echipe de Trio vor juca 4 jocuri
(criterii de departajare popicaverajul, iar in caz de egalitate cel mai bun scor de Trio din ultimul joc, penultimul joc...)
Primele 4 echipe de Trio se califica in finala , care va avea formatul de Stepladder
Echipa clasata pe locul 4 joaca cu echipa clasata pe locul 3 , castigatorul va juca cu echipa clasata pe locul 2, iar castigatorul
cu echipa clasata pe locul 1
Se va juca un singur joc de Trio , iar in caz de egalitate, se va arunca cate o runda de departajare (echipa cu mai putine popice doborate pierde)

Programul Finalelor

Sambata 20.07.2019
Calificari Trio si Duo 50+
Finale Trio si Duo 50+

Duminica 21.07.2019
Calificari Duo M si Duo F
Finale Duo M si Duo F   

Programul e in PV al sedintei de BF de aici:
Sa zicem ca BF-ul a inceput cu stangul, niciun stepladder de duo sau trio nu poate dura o ora, ala de trio poate sa dureze si 3 ore, fiindca sunt 3 meciuri la fiecare stepladder, fiecare cu practice, eventual si cu pauza intre ele, ca sunt oameni, nu masini samd
Doar practice-ul dureaza 3x10 minute=30 de minute, cum sa dureze stepladderul o ora?

Stepleader nu stiu ce cuvant e, iar corect peste tot e "membri", cu un singur i (2 cazuri)

Mai e o chestie discutabila, orice tehnician cu experienta stie ca nu poti face o ungere  corecta imediat dupa o alta,  fiindca uleiul nu se asaza pe perie corespunzator, e nevoie de multe treceri ca sa ai ungerea corecta pe pista.
Ar trebui o singura ungere, si la duo si la trio,  ca altfel o sa jucam pe ceva improvizat.

Astept sa-l rectifice.

De program zic, ortografia e datorata grabei, probabil.
Iar cu ungerea n-am nicio speranta
Ungere duo

Ungere trio

duminică, 14 iulie 2019

Se decide campioana si sunt alegeri la FRB

Rezultate
Transmisie live
Clasament playoff
Dupa parerea mea, IDM-ul are  sanse maxime sa iasa campioana, fiindca Splitul ar trebui sa invinga cu minim 11-1, iar italienii lor, campioni mondiali, sunt pe la San Marino.

ora 10
de la Bobowling au venit doar 3 jucatori, de la Miercurea Ciuc niciunul, asa ca Bobowling va termina campionatul pe 3.
As vrea sa inteleg ce se intampla, dar nu am informatiile necesare. Doar ma mir.

La 13 incepe meciul dintre IDM si Split.
e un meci al orgoliilor, in primul rand, dar si o provocare tehnica, fiindca una e sa joci singur pe pista si alta impotriva unui adversar.
Debuteaza Mihai Ionescu si Catalin Gheorghe. 
Pentru ambii cred ca e o greseala ca nu au jucat pana acum, desi Mihai macar s-a mai antrenat pe ungerea asta.

Primul joc e low scoring, Split da un pic peste 180, IDM sub.

Jocul 2 e castigat de IDM, care face peste 200, Split 180 si ceva.
La Split, Fratila si Calagiu dau foarte slab.

La IDM David nu e nici macar rezerva, desi a dat peste media echipei in fiecare zi si mai bine decat rezervele Tavi si Sebi.

Iese Balan, dupa ce da 196, si intra Tavi

Jocul 3 e mai echilibrat. Victor Dumitrascu e din alt film, are 3 jocuri peste 230. Nu degeaba e campionul national! 
Joaca cu DV8 Poison, bila pe care o ura pana acum 3 zile.
Catalin Gheorge e la polul opus, e pe modul: "hai sa incercam chestii".

Jocul 3 e la scor inalt si e castigat tot de IDM, au inceput sa dea multi peste 200.
IDM are 197 media dupa 3, iar Split 187, diferenta de 189 de puncte.
Mihai ii muta pe Tavi si pe Popav foarte in stanga si asta le asigura o scadere abrupta a scorului. Tavi da 133, Popav leaga si-l scoate la 196.

In frameul 7 din jocul 4 Catalin gaseste trasa si bila!
Victor da 248 si-si mai creste un pic media.
Split recupereaza masiv in jocul asta
Fratila e schimbat cu Daniel Stefan.
dupa 4 jocuri IDM conduce cu 40 de puncte, 193 media la 191.

In jocul 5 avem cea de-a doua tranzitie si scorurile se duc iar la vale, mai ales pentru Split.
Catalin iar e pe nicaieri, Dan Stefan da 211, mai mult decat Romeo-176, impotriva caruia joaca.
Tavi e sfatuit de Romeo jocul asta si da mult- 224.
Balanel da constant peste 200, dupa sistemul lui: stanga, dreapta, cap in gura. Mai ales dreapta, ca sa fiu cinstit.

Jocul 5 e castigat de IDM, care e si campioana, Splitul are sanse mici sa castige partida, dar nu cu 11-1, pierd 2 puncte sigur.

Diferenta e de 165, deci e cam decis titlul

IDM castiga si ultimul joc en-fanfare.
E campioana!

Splitul nu a avut nicio sansa, fiindca doar Victor si Nae au dat bine, iar Arbi pe la 190 (in ultimul joc si-a bagat picioarele).
Cu doar 3 jucatori buni nu poti castiga campionatul la echipe.
IDM 193 media, Split 186, victorie cu 11-1.
Victor 220 media, Obada 208, Mihai Ionescu 200.

A inceput AG

se pare ca vor fi 2, una ordinara si una extraordinara.
e prezent  delegatul MTS
exista cvorum, sunt 13 delegati

 La cererea reprezentantului MTS s-au ratificat (din nou) hotararile AG din 2018!
Asta nu poate insemna decat ca AG 2018 nu a fost avizata de MTS, inca.

Se omologheaza rezultatele din campionate. 
Asta e o consecinta a votului de la AG 2018 cand au avut drept de joc provizoriu Pro Venus si Liga de bowling, acum cele 2 cluburi trebuie sa prezinte CIS

In statut omologarea rezultatelor e facuta de Comisia de competitii, dar daca votezi aberatii la AG, apoi votezi aberatii rectificatoare la urmatoarea AG.

Raluca Gindac Piciu a fost aleasa presedintele FRB!
Alexandru Dragomir vicepresedinte.
Nitu accepta sa fie secretar general doar daca e platit.
A fost votat secretar general si accepta cu greu(!). 

Salariul va fi 2570 lei net, adica vreo 4400 brut, aproximativ 52.800 lei/an, mai mult de  jumatate din finantarea actuala de la MTS, care e de 100.000. Nu se pot face plati de salarii din ei, fiindca sunt alocati pentru alte capitole.
Cred ca se mizeaza ca va suplimenta MTS finantarea. 
Pana atunci e platit din fondurile proprii ale federatiei. 
Federatia strange fonduri proprii de sub 40.000 lei /an, adica tot ce platesc cluburile si sportivii va  fi papat de Nitu. Deja a facut asta pe primele 5 luni din 2019.
Numai ca acum Raluca va semna statul de plata. Sau nu.

In BF sunt votati Alina Orlanda, Catalin Gheorghe, Romeo Gagenoiu, Tavi Babiciu, Sandu Viorel, Karaman Geza.

As zice ca BF-ul este foarte reprezentativ. 
Surpriza e ca Pavel si Zoltan au ramas pe dinafara

Le multumesc celor de la Ciuc ca m-au propus pentru pozitia de secretar, dar am spus de mult ca nu ma mai intereseaza nimic legat de federatie.
Le doresc succes celor din BF!

Un participant spune ca Nitu a recunoscut in raportul presedintelui ca a luat el si banii Ploitei, dar ca a facut economie cu plata contabilitatii. 
Asta e un soi de autodenunt, dupa parerea mea, daca e adevarata afirmatia (dar nu am doua surse).
Eu stiu doar ca factura de contabilitate pt. 2017 era neplatita, iar 2018 nu era facturat, cand am plecat eu.

S-a aprobat primirea a inca 3 membri- Pro Venus, Liga de bowling si Asociatia Lake View.
Nu s-a votat niciun cenzor, ca cica inca nu sunt inca mai mult de 15  membri, pana nu iese hotararea judecatoreasca.
Asta e o prostie, fiindca doar AG numeste cenzorul si trebuie sa se mai faca o AG doar pentru numirea lui, ulterior. 
Si poti sa ai cenzor si daca ai sub 15 membri, dar, evident, nu se doreste asta.