Turneul incepe azi si se termina duminica
Ionuț Harhaș da 193 in primul squad, fiind primul la masculin, iar Dana Lacatușu 192, prima la feminin, care-și ia și amendă că a jucat în echipamentul PBM2 , în loc de PBM1. Ușor ridicol, aș zice.
Arbitrajul genereaza multe situatii ridicole. Cea mai frecventa este ca nici jucatorii, nici arbitrii nu cunosc regulamentul.
Alta este ca arbitrii nu aplica in mod deliberat si/sau argumentat regulamentul, inventand tot felul de motive.
Ultima disputa publica intre mine si 2 dintre arbitri, in timpul nostru liber, a fost legata de faptul ca un jucator a mancat (pizza) in timpul squadului.
N-as vrea sa va dezamagesc, dar regulamentul romanesc nu prevede nimic legat de mancare.
I-am invitat sa-l citeasca pe loc, dar mi-au dat cu tifla.
La mondiale regulamentul prevede ca jucatorii trebuie sa manance in afara spatiului de joc, cu unele exceptii- fructe, batoane samd.
Am fost jucator activ in cel putin doua situatii in care jucatorii au lovit puternic mobilierul salii si nu au fost penalizati.
La una dintre ele argumentul a fost ca a fost ultima lui bila (meciul nu se terminase, altii mai jucau), la alta cum ca n-a fost de fata.
In una dintre situatii capitanul a refuzat sa scrie in foaie, ca deh, baiat bun si-asta.
De curand, in calitate de spectator, am fost injurat de un jucator de fata cu arbitrul. Nada!
Mai multi jucatori m-au cautat reclamand ca un jucator a jucat in pantaloni scurti. Si ce?
Regulamentul nu interzice.
Altul considera ca erau pantaloni scurti de trening, deci nu sunt permisi.
Habar n-am ce inseamna pantaloni scurti de trening, in aceptiunea dictionarului si in cea comuna, pantalonii de trening sunt lungi.
Samd
Deci toata povestea asta cu arbitrajul e ridicola, ori o luam in serios si se aplica regulamentul dupa litera si spiritul lui, ori mai bine ne lipsim, decat sa se aplice dupa plac.
Dana a fost amendata corect si n-a comentat.
Dar faptul ca ea a fost amendata, iar altii nu, cu incalcari similare sau mult mai grave, e ridicol.
Sper ca asta sa fie doar inceputul aplicarii corecte a regulamentului pentru toata lumea.
Lovesti mobilierul? Galben
Vrei sa joci in blugi? Amenda
Injuri? Rosu!
Nu vreti pantaloni scurti, mancat in spatiul de joc sau mai stiu eu ce alte ciudatenii va doriti? Schimbati regulamentul!
In squadul 2, Raluca Gindac Piciu trece pe primul loc la feminin, cu 198 media, iar Lucian Paraschiv primul la masculin, cu 204.
Lucian a fost nevoit sa-si plateasca si squadul de la T3, fiindca a absentat nemotivat. O premiera.
In squadul 3 si-n jocul 3 se intampla nenorocirea: Mihai Tufan da 300!!!
Romeo da in locul lui Kacic, care lipseste motivat.
Da cu 2 maini.
Da si Romeo un 279 in jocul 5
E o lupta in 3 pentru locul 1, intre Tufan, Romeo si David Orlanda.
Ana Maria trage si ea la locul 1 la feminin, are 198 media dupa 5 jocuri.
Romeo castiga squadul si cu 217 media e primul in clasament, urmat de Tufan, cu 216 si David, cu 209
Ana Maria Acatrini 195, pe 2 la feminin.
In squadul 4 Romeo e pacer.
Ma astept ca Tavi Craciun sa treaca primul, dupa acest squad.
Da continua sa rateze izolate, sa vedem daca ii iese.
Ungerea are potential de peste 230 media, la ce vad eu pe piste.
Tavi are 221, dupa 4 jocuri.
218 dupa 5, dar pierde solutia in a doua parte a jocului 5 si nu cred ca va fi in frunte.
Romeo are medie mai mare decat ieri, din postura de pacer.
Tavi lasa multe splituri, mai rateaza o izolata (a treia), asa ca termina cu 1280-213 media, suficient doar pentru locul 3.
In squadul 5 se lupta pentru suprematie Balazs Becsi-Mate si Bogdan Dascalu.
Mate se desprinde decisiv in 5, dupa ce da 257, si are 217 media. Ataca primul loc al clasamentului!
Dar rateaza si el doua izolate succesive...
Termina pe 3, cu 214 media.
Pe 2 in squad termina Vali Fatu, cu 197 media, care il "ciupeste" pe Bogdan Dascalu in ultimul joc.
In squadul 6 primul e Mehmet, care trece pe 6, cu 204 media
In squadul 7 reactia pare mult mai slaba, Catalin Gheorghe incepe cu 234, dar dupa aia se pierde in tranzitie si da 178
Dupa 3 jocuri primul e popicarul Benke Zoltan, cu 202 media.
Catalin realizeaza ca Roxana Pisaltu a dat mai bine decat el pe ultimele 2 jocuri si se hotaraste sa-i "fure trasa". Smart!
Da 227 in jocul 4, iar Roxana 211, fara handicap. Catalin termina cu 214, locul 4 provizoriu, iar Mihai Dragnia 210, locul 6.
Roxana Pisaltu, cu 192, trece pe locul 3 la feminin.
Squadul 8 se joacă pe alta ungere, una cu foarte mult ulei și fără marjă de eroare.
Eu aveam 11 spire de ulei pe uretan, cu care dadeam pe boardul 6, unde ar fi trebuit sa fie uscat.
Ciprian Geanta 198, Piticariu 191.
Am fost dupa squad cu Piticu si ulei ca la balamuc pe ungerea de la squadul nostru, ce se punea acum era normal. Si scorurile vor fi altele, desigur.
Asta, e, ne-am luat-o!
Ultimul squad e cu scoruri mari.
Sa vedem ce si cum.
Sa vedem ce si cum.
Balan da 279 in jocul 4 si are 224 media.
Termina cu 226 media si castiga turneul.
Parintele Nicolae 212- locul 7.