Federatia Romana de Bowling a fost si este proiectul meu de suflet.
Dupa eforturi enorme si multa munca a d-lui Ionut Nitu, a Ralucai Gindac, a celor din Biroul executiv si a altora avem o federatie functionala, recunoastere internationala si buget de la MTS.
Munca din spate a fost imensa.
Cu toate astea, e clar ca exista mari disfunctionalitati, Biroul federal s-a depopulat, bugetul nu stim exact cum se cheletuie, secretar general avem doar cu numele.
Trebuiesc facute niste schimbari, iar astea urgent, inainte de inceperea noului campionat.
Avem nevoie de o structura functionala si flexibila, chiar daca e formata predominat din voluntari.
Pentru asta Adunarea Generala e necesara, si din motive legale si din motive organizatorice.
Acolo cluburile pot decide ce e de facut pentru a remedia neajunsurile.
In statut scrie ca Adunarea Generala ordinara se organizeaza in prima parte a anului!!!!
Dupa parerea mea, trebuie modificat statututul , pentru a reduce numarul celor din Biroul Federal, nu avem destui oameni sa se implice.
Probabil ca un birou din 5 ar fi optim.
Trebuie aprobat bilantul pe 2017, proiectul de buget pe 2018(!), avem nevoie de un raport de activitate la zi, trebuiesc stabilite strategiile pentru viitorul imediat: 1-2 ani.
Cred ca trebuie sa simplificam structura federatiei, niciodata comisiile nu au fost complete si nu au lucrat colectiv.
Probabil ca ar trebui sa fie inlocuite, in mare lor majoritate, cu un singur responsabil, o structura flexibila, adaptata realitatii.
Sa nu avem o comisie de competitii, ci doar un organizator, nu Comisie tehnica, ci doar reprezentant tehnic samd
Rolul Comisiei de Apel trebuie redefinit, fiindca ea poate decide peste Biroul Federal, ceea ce poate insemna ca, in practica, Comisia de apel poate lua deciziile, de fapt. S-a si intamplat, deja.
Nu e normal, AGA si Biroul Federal sunt organismele conducatoare.
Aici e nevoie de un jurist, pentru clarificare.
Dupa parerea mea trebuie sa avem un Colegiu de antrenori functional, care sa aiba provizoriu drept membri pe toti cei care au o licenta internationala, pana cand absolva prima generatie de antrenori la CNFPA, recunoscuti de statul roman.
colegiul de antrenori poate decide loturile nationale precum si strategia participarii internationale, sa ne indepartam de faza "merge cine are bani".
Cred ca ar trebui demarata si procedeura de recunoastere/echivalare a atestatelor ETBF, cel putin, ca for conducator pe plan european. Aici tot un jurist ne poate ajuta, fiindca in alte sporturi e posibil.
Trebuie sa trecem de faza de entuziasm, uneori haotic si imprevizibil, catre o structura matura si eficienta.
Avem nevoie si de mai multa transparenta, in ceea ce priveste veniturile si cheltuielile.
Asta nu e un manisfest impotriva dl. Nitu, pe care il apreciez enorm pentru ceea ce face si cred ca trebuie sa continue, a fost singurul care s-a inhamat la colosala intreprindere
Dar trebuie sa trecem de faza de pionerat catre una de maturitate.
Astept convocarea AGA, dl. Presedinte mi-a confirmat ca o va face cat de curand.
Intre timp astept sa va ganditi la ce e de facut, astfel incat la data anuntarii, sa avem propuneri concrete.
Sa fim eficienti, zic!
miercuri, 8 august 2018
luni, 6 august 2018
Open FRB august - regulament
REGULAMENT
OPEN FRB 17 – 19 AUGUST 2018
Competiţia va fi organizată de către Federația Română de Bowling (FRB) pe pistele de bowling ale clubului MGM din Cernavodă.Competiția este organizată pe două categorii de joc: A și B.
La categoria A sunt toți jucătorii care au fost de categoria A în sezonul 2017-2018 în competițiile organizate de FRB. La categoria B sunt toți ceilalți jucători.
Jucătorii de B pot să se înscrie voluntar la A, dar nu și invers.
Pentru jucătorii care care nu au participat la competițiile organizate de FRB în 2017-2018, sau care nu au fost niciodată legitimați, pentru jucătorii străini, sau pentru jucătorii care au fost la B în sezonul încheiat, dar performanțele lor îi recomandă a fi de A în următorul sezon, categoria va fi stabilită de către organizator.
1. ÎNSCRIEREA
Se face la dl. Gheorghe Cătălin, tel. 0733.534.644, sau la unul din împuterniciții dânsului, cu cel puțin 30 de minute înainte de squad.
La înscriere, jucătorul va preciza la ce categorie (A sau B) doreşte să se înscrie şi în ce squaduri.
Un jucător va fi considerat efectiv intrat în competiţie odată cu achitarea taxei de intrare.
Componența squad-urilor se va stabili în ordinea cronologică a înscrierilor. În cazul în care un squad este completat integral, jucătorii se pot înscrie pe lista de aşteptare.
Numărul minim de jucători în squad este de 4, cel maxim 16.
În cazul în care un jucător înscris se retrage de pe listă sau nu se prezinta locul său va fi atribuit, în ordine, jucătorilor aflaţi pe lista de aşteptare.
Sambăta au prioritate jucătorii din afara județului Constanța.
2. ECHIPAMENTUL DE JOC
Echipamentul de joc trebuie să se încadreze în limitele prevederilor Regulamentului FRB 2017-2018 și regulamentului Clubului MGM
Echipamentul jucătorilor din finală va fi compus obligatoriu din:
tricou tip „polo”, cămaşă sau bluză
pantalon sau fustă pentru femei
pantalon lung (sub genunchi) pentru bărbaţi (sau pantalon trening)
Este interzis accesul jucătorilor pe pistă, sub rezerva îndepărtării din competiţie, în următoarele cazuri:
în lipsa pantofilor speciali de bowling sau prezentarea acestora uzi, cu pete de ulei sau noroicu echipament murdar sau rupt
în maiou sau în tricou fără mâneci, când prezintă pe echipamentul de joc slogan–uri, logo–uri, imagini sau înscrisuri rasiste, extremiste, şovine sau explicit sexuale, ori când doreşte sa intre în spaţiul de joc cu obiecte sau alte materiale care pot sugera cele de mai sus
Este interzisă prezenţa sacilor sau a genților de sport în spaţiul de joc sau lângă mesele pentru jucători (acestea vor fi depozitate în spaţiile etajate corespunzătoare montate în mesele pentru spectatori, de la limita spaţiului de joc sau lângă acestea).
3. REGULI
Regulile de joc sunt cele prevăzute de Regulamentul FRB, care respectă regulamentele World Bowling în vigoare din luna martie 2018 și al European Tenpin Bowling Federation (ETBF), completate cu regulile particulare ale Clubului MGM, după cum urmează:
Având în vedere că această competiție are un caracter universal, fiind adresată tuturor jucătorilor, indiderent de vărsta, răspunderea asupra stării de sănătate necesare participării la această competiție revine în totalitate participanților.
Prin înscrierea în concurs fiecare participant certifică pe propria răspundere că este apt din punct de vedere medical și psihologic pentru competiția la care ia parte, că a luat la cunoștință de prevederile prezentului regulament și că le-a acceptat. Jucătorii înscriși în competiție sunt obligați să ia la cunoștință notificările prezentate în materialul „Riscuri de (auto) accidentare”, prezente în sala de joc și să poarte întreaga responsabilitate pentru nerespectarea acestora.
Este strict interzisă, sub sancțiunea excluderii din competiție, prezenţa în spațiul de joc sub influenţa băuturilor alcoolice, a drogurilor sau a altor substanțe halucinogene, proferarea de cuvinte injurioase la adresa competitorilor, oficialilor turneului sau a spectatorilor, violenţa fizică sau verbală.
Sunt strict interzise consumul de băuturi alcoolice și fumatul în timpul jocului.
În cazul lovirii cu intenţie (din orice motiv) a aparatelor, mecanismelor de joc, a mobilierului aflat în spaţiul de joc, jucătorul în culpă va fi atenţionat, iar frame-ul va fi notat cu 0 (zero). Dacă greşeala se repetă, atunci jucătorul în culpă va fi exclus din squad.
Este strict interzisă aplicarea pe tălpile pantofilor de bowling a pudrei de „talc” sau a oricărei substanţe similare. Încălcarea acestui paragraf duce la notarea cu 0 a frame-ului. În caz de recidivă, duce la excludere.
Este strict interzisă aplicarea, în timpul jocului, pe suprafaţa bilelor de joc a oricăror substanţe interzise de catre regulamentul USBC. Modificarea suprafetelor bilelor prin matuire sau polisare poate fi efectuata la încalzire, intre squaduri, sau intre paşii finalelor, dar nu e permisă in timpul squadului sau a pasului de finala. În cazul nerespectării acestui paragraf, jucătorii în culpă vor fi sancționaţi şi cu punctarea „zero” a jocului respectiv.
Prioritatea de joc este de o pistă la stânga, una la dreapta.
Dacă, după tragerea la sorţi a pistelor, un jucător refuză să mai joace scorul lui va fi 0, iar acesta nu are dreptul la returnarea taxei de participare.
Jucătorii care au primit sancţiunea de excludere din squad nu pot solicita returnarea taxei de participare.
În cazul în care apar defecţiuni tehnice, generând o pauză necesară reparării, atunci jocul va fi reluat din momentul reparării pistei, conform deciziei oficialilor turneului.
Niciun participant nu poate obiecta asupra reclamelor şi locurilor de dispunere a acestora sau asupra activităţilor de fotografiere sau filmare organizate de sponsori. Reclamele vor fi dispuse în locuri care nu vor împiedica buna desfășurare a jocurilor. Drepturile de imagine ale competiției aparține organizatorilor.
4. TAXE
Taxa de participare este de 120 lei și dă dreptul la participarea într-un singur bloc (squad) a câte 8 jocuri,vineri sau sambata, de la orele 10:00, 14:00 și 18:00.
Jucătorii sub 18 ani plătesc taxa de înscriere redusă cu 50%.
5. CALIFICĂRI
Fiecare jucător joacă un singur squad de 8 jocuri.
Se joacă în sistem american (cross). După fiecare joc jucătorii schimbă pistele, mutarea fiind cu 2 piste la stânga pentru cei care au început jocul pe piste cu număr impar și cu 2 piste la dreapta pentru cei care au început jocul pe piste cu număr par.
Repartizarea pe piste se va efectua prin tragere la sorţi în cadrul fiecărui squad.
Pentru încălzire se vor aloca 10 min./pistă, indiferent de numărul de jucători. Jocurile nu pot începe decât la indicaţia oficialilor turneului.
Scorul se înregistrează după fiecare joc, cu totalizarea celor opt jocuri care formează un squad.
Totalul scorurilor celor 8 jocuri reprezintă scorul jucătorului, care va fi luat în calcul la stabilirea clasamentului pentru finalele turneului. În caz de egalitate, se clasează în față cel cu cel mai bun ultim joc. Dacă egalitatea persistă, se consideră cel mai bun penultim joc s.a.m.d.
6. HANDICAPURI
Jucătoarele de peste 18 ani – 8 puncte/joc
Juniorii care nu au împlinit 18 ani la data începerii turneului - 8 puncte/joc
Junioarele care nu au împlinit 18 ani la data începerii turneului- 16 puncte/joc
7. FINALELE
Se joacă duminică 19 august 2018, începând cu ora 10:00 pentru categoria B și cu ora 12:00 pentru categoria A
Participă primii 16 jucători din clasamentul după calificări pentru categoria A și primii 16 jucători din clasamentul după calificări pentru categoria B. Ei vor avea în finală număre de ordine de la 1 la 16, conform clasamentului.
Prezenţa jucătorilor în sala de joc este obligatorie cu 15 minute înainte de începerea pasului respectiv. Dacă lipsesc mai mulți jucători, toţi vor fi notaţi cu 0, iar departajarea lor se va face după rezultatele din calificări.
În cazul în care un jucător absentează, acesta nu va fi înlocuit, locul său în finală va fi asigurat de un jucător tip „pacer”, iar clasamentul pasului respectiv va fi realizat cu punctaj 0 pentru jucătorul absent respectiv.
Dacă lipsesc mai mulți jucători, toţi vor fi notaţi cu 0, iar departajarea lor se va face după rezultatele din calificări.
Timpii de încalzire sunt de 10 minute în pașii 1 și 2, și de 5 minute în pașii 3 și 4.
Toate etapele finalelor constau în jocuri directe eliminatorii, 3 jocuri total popice, disputate pe o singură pereche de piste, în cross.
Pasul 1 Meciurile vor fi între cei de pe pozițiile 1 cu 16 (a), 8 cu 9 (b), 4 cu 13 (c), 5 cu 12 (d), 3 cu 14 (e), 6 cu 11 (f), 7 cu 10 (g), 2 cu 15 (h). Câștigătorii merg mai departe, cei învinși vor fi clasați 9-16, în funcție de poziția din calificări.
Pasul 2 Meciuri eliminatorii: vor juca câștigătorii din meciurile a și b (i), c și d (j), e și f (k), g și h (l).
Pasul 3 - semifinale Vor juca câștigătorii pasului anterior între ei, din meciurile i și j (m), și meciurile k și l (n). Câștigătorii merg mai departe, cei învinși vor fi clasați 3-4, în funcție de poziția din calificări.
Pasul 4- finala Vor juca între ei câștigătorii din pasul anterior, din meciurile m și n. Câștigătorul se clasează pe locul 1, iar învinsul pe locul 2.
În toţi paşii finalelor, în caz de egalitate se dă o bilă de roll-off.
Câștigătorii fiecărei etape vor juca în pasul următor pe altă pereche de piste, după o schemă aleasă de organizatori după fiecare pas.
În fiecare pas, jucătorul cel mai bine poziționat în calificări își alege pista pe care începe jocul, adică cea din stânga sau cea din dreapta perechii de piste, precum și ordinea în care vor începe.
În cazul retragerii unui jucător, adversarul său va fi desemnat câștigător al jocului respectiv. Jucătorul rămas poate alege să joace sau nu toate jocurile din pasul respectiv.
8. UNGEREA DE CONCURS
Ungerea pistelor se va anunța pe data de 16 august, ora 13:00.
Sunt permise antrenamente pe ungerea de concurs doar pe data de 16 august. Începând cu 17 august antrenamentul pe ungerea de concurs e interzis, inclusiv după terminarea ultimului squad. Încălcarea acestei interdicții duce la excluderea din turneu.
Ungerea se efectuează:
- în calificări, înaintea fiecărui squad,
- în finale, înaintea pasului 1 și a pasului 4.
9. ORAR
Squad-urile de calificare sunt de vineri până sâmbăta, de la orele 10:00, 14:00 şi 18.00
Pasul 1 al finalei de B începe la 10:00.
Pasul 1 al finalei la A începe la 12:00
Pasul 2 al finalelor de A și B încep la 13:30
Pasul 3 al finalelor de la A și B începe la 15:00
Pasul 4 al finalelor de la A și de la B începe la 16.00
În situații excepționale, organizatorii turneului pot aduce modificări la numărul de squaduri jucate sau a orelor de începere.
10. REZULTATE, FOND FINANCIAR, PREMII
Rezultatele se publică pe: www.bowlingromanesc.blogspot.com, www.frbowling.ro, pe facebook.com/FR Bowling și pe orice alte căi considerate corespunzătoare de către organizatori.
La sfârșitul competiției va fi organizată ceremonia de premiere.
Fondul financiar al competiției va fi alimentat de: sponsorizările sub forma taxelor încasate pentru înscrierea în competiție, sponsorizări încasate de la terți privați sau publici, sume provenite de la organizatori.
Cheltuielile ce se vor efectua din fondul financiar al competiției sunt: cele legate de costul pistelor, ungerii, alte cheltuieli legate de organizarea concursului, cheltuielile cu premierea participanților, în condiții legale.
În condițiile legale, organizatorii asigură un barem minim de premiere după cum urmează:
OFICIALII turneului:
Nițu Ionuț Lucian (președinte FRB)
Piroș Valentin
Gheorghe Catalin
OPEN FRB 17 – 19 AUGUST 2018
Pagina turneu online-inscrieri si rezultate

CATEGORIA
A: CATEGORIA
B:
- Locul categ.APremiul categ.A (lei)Total categ.A (lei)Locul categ.BPremiul categ.B (lei)Total categ.B (lei)16006001400400240040023003003-42505003-42004005-81204805-81204809-16Dacă vor fi peste 30 jucători A înscrișiSe va decide9-16Dacă vor fi peste 30 jucători B înscrișiSe va decide
TOTAL A1980
TOTAL B1580
OFICIALII turneului:
Nițu Ionuț Lucian (președinte FRB)
Piroș Valentin
Gheorghe Catalin
Open FRB august
Va avea loc in perioada 17-19 iulie la MGM.
Varianta de lucru e urmatoarea:
Taxa de intrare 120 de lei.
Calificari vineri si sambata, de la 10, 14, 18, un singur bloc de 8 jocuri, fara reintrare.
Finala duminica de la 10, la B si de la 12 la A.
Primii 16 fac finala, care se ca desfasura ca la openul din iulie
ungere din Worldbowling bank 30, ca la mondialele masculine 2018.
Inscrieri la Catalin Gheorghe.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)