miercuri, 29 ianuarie 2020

Schimbari, schimbari, multe schimbari

La turneul de calificari CN duo si trio, din acest week-end  s-au comprimat squadurile, in loc de 12 piste, se folosesc doar 8, asa ca s-au facut squaduri si luni si marti.
Motivul oficial e ca e cererea prea mare.
De fapt, cred ca sunt ceva rezervari si/sau sunt piste stricate, fiindca sambata si duminica incapea toata lumea, in 6 squaduri pe 12 piste.
S-au inventat si inscrierile porno, unde numele jucatorului e XXX.

Intr-o sedinta fantoma a Biroului Federal, de pe 23 ianuarie, a carui proces verbal n-a fost publicat, s-a modificat si programul CN, ca sa se faca loc pentru  Balkan Challenge si/sau ESBC (europenele 50+, cele organizate de ESBC).
E clar ca nu participam la Europenele feminine, ca se suprapun peste finala CNI.
Schimbarile sunt doar pe randurile galbene, de la sfarsit.
Cupa Romaniei e peste 2 saptamani, dar regulament nexam.
Acum stim ca si finala e tot atunci.
Structura nationalelor de juniori, individual si duo, ramane o mare necunoscuta.
In regulament, la individual, cf. 3.2.65, juniorii ar trebui sa participe la un turneu de calificari, dar in calendar nu e nimic.
Despre duo juniori, la 3.2.65, nu se precizeaza cati din turneul de calificari CND se califica mai departe -primii 8 sau primii 4 - dar la 3.2.79 aflam ca vor participa si ei la turneul final CND  samd.
Cert e ca nu vine niciun junior la turneul de calificari CND si nici la CNI.
Atunci de unde se califica in finale?

Intre timp, la Miercurea Ciuc si Odorhei se desfasoara "regionale" de juniori, orice-ar insemna astea, ca nu sunt prevazute pe nicaieri in Regulamentele CN.
Varza!

E misto  si ca in calendarul publicat azi calificarile du0- trio sunt 1-2 februarie, nu 1-4!

Dar, la cererea publicului...
Ta-daaaaam!

PS:
S-a publicat PV al BF si ta-daaaam:
S-a schimbat din nou programul, s-a inversat barajul pt. A cu finalele duo-trio!!!!
In PV a aparut o schita de regulament pentru Cupa Romaniei.
Apar o gramada de ciudatenii :
- se finanteaza participarea la Balkan Bowling Championships, care e un turneu (nou) privat, organizat de BBBS  si care e posibil sa se organizeze chiar in Bucuresti
- par a fi niste frecusuri intre Romeo si cei care vor ESBC (Catalin+Dragomir+ restul).
- cineva tot schimba programul, nu stiu cine, dar pe la competitii e raspunsul, cu siguranta.
-nu mai sunt bani pt. salariul lui Nitu decat pt.6 luni, care a si trebuit sa-l si taie la jumatate, fiindca federatia nu avea bani nici pentru impozitul pe salariu (nu mai e Pirosica sa crediteze FRB).
O drama!
PS 2: am studiat toate procesele verbale ale BF si am constatat ca pentru juniori s-a hotarat sa fie un singur turneu, care va conta drept  calificari si finala.
Acolo nu se precizeaza nimic despre duo juniori, in schimb.
Iar in regulamentul CN nu s-a modificat nimic.
Varza!

luni, 27 ianuarie 2020

Turneul de calificari duo si trio

Astazi incep inscrierile pentru calificarile de duo si trio din perioada 01-02.02.2020 de la Constanta.
Inscrierile se fac la adresa de e-mail: competitii@frbowling.ro

Luni au prioritate jucatorii din Miercurea Ciuc, Odorheiul Secuiesc si Iasi, marti Ploiesti si Bucuresti.
De miercuri se poate inscrie toata lumea indiferent de localitate.

Situatie inscrieri


sâmbătă, 25 ianuarie 2020

Etapa a III-a a diviziei B

Are loc azi, la Lake View si in IDM A.

Rezultate Lake View
Rezultate IDM A
Transmisie live IDM

Ungerea are 39 ft. Are raport transversal 3,96, dar e din Kegel Sport Series.
N-as putea sa va spun de ce pe siteul federatiei ungerea are vechea denumire: "Kegel Challenge Middle Road", fiindca e fix aceeasi ungere de pe siteul Kegel, unde denumirea e acum ..Sport...
Asta poate fiindca la USBC au schimbat clasificarile  pentru ungeri, din sezonul 2017-2018, tot ce e sub 4:1 e sport, intre 4,1:1  si 8:1 e challenge.  Sursa AICI.

E bine ca la anul sa fie schimbat si regulamentul CN, in mod corespunzator.
Putea fi facuta schimbarea si anul asta, dar n-are cine, ca nimeni nu studiaza nimic.

Am mai avut observatia asta si mai de demult, ca ar fi bine sa ne aliniem si noi, sa se aleaga ungeri intre 4,1 si 5: 1 in campionat, fiindca unele, cum e asta mai de jos sunt mai mult sport.
Adica oleaca prea grele pentru jucatorul mediu.

Middle road e rezonabila, din ce-mi aduc eu aminte, si  e cu raportul aproape de 4:1.
Dar e o discutie despre concept, in esenta.

In alta ordine de idei, celor care vor sa se antreneze pe ungeri sport, le recomand ungerile (similare) PBA. Link AICI

Pentru organizatorii de concursuri, ligi si openuri, sau pentru expertii din federatie care nu stiu la ce categorii sa incadreaza jucatorii,  aveti un tabel de conversie a mediilor intre sport, challenge si house AICI

Invatati, razesii mei!
Ca daca nu, tot eu raman cel mai destept!
Ha, ha, ha!

Dragons invinge PMB 2, dar pierde 3 puncte. Stefan Cazangiu da exceptional, 204 media, si-l invinge pe Marian Popescu (201).
La Lake View, CFR-ul pare ca a jucat in 5 jucatori. Sa vedem daca nu e o eroare.
Au castigat 4 puncte si au sanse sa aiba mai multe puncte decat Pro Venus, care, desi a castigat, poate sa obtina puncte mai putine, daca Reinvent si Elcomex dau medii mai mari decat ea.
Adica poti sa castigi meciul direct, dar sa pierzi... la puncte!!!
Se poate intampla exact ce am prevazut, o echipa care pierde obtine mai multe puncte decat una care castiga.
Regulamentul CN e din "putul gindirii"!!!!
Ma repet: "ce idiot a gandit sistemul asta?"

Nu stiu cine  a fost arbitru in primul meci de la Lake View, ca n-a trecut punctele individuale.
Sport's Palace invinge Geto-Dacii 4-2
Reinvent invinge Elcomex 5-1.
Elcomex face medie mai mica decat Pro Venus, asa ca Pro Venus si CFR obtin acelasi nr. de puncte, desi prima a invins-o pe a doua..

Aberatia  (aproape) suprema!
Bine ca n-a luat mai putine puncte!

vineri, 24 ianuarie 2020

Campionatul european de seniori - ESC 2020

Site turneu
Rezultate

Este prima editie a campionatelor de seniori 50+ organizata direct de ETBF, nu de catre ESBC, aceea fiind mai mult un festival, unde spiritul si buna dispozitie  colectiva sunt pe primul loc si mai apoi competitia.
ESBC 2020 se va tine in continuare, in paralel.
Adica ESC va fi prima editie "pur sportiva", unde participa maxim echipe de 4  pentru fiecare  tara si fiecare sex, cu competitii la individual, dublu, echipe, all events si Masters.
Concursul incepe pe 26.
Noi nu avem reprezentanti.


duminică, 19 ianuarie 2020

Finala Mastersului IDM 2020

Regulamentul este AICI
Rezultatele le gasiti AICI
Clasamentul anual
Transmisie live

Finala la B incepe la 09.30, iar la A la 12.30.

La A, straluceste Tavi Craciun, in turul 1 (231 medie), dar e invins de Romeo in sferturi, care s-a calificat la limita, de pe locul 8 (medie 199).
Nae se claseaza al treilea in turul 1 si doar Romeo reuseste sa-i ia un joc, in finala, dar atat.
Nae e campionul!

La B, fetele fac legea, ocupand primele 3 locuri, castigatoare fiind Flori Naghi, o popicareasa de nivel mondial.
Singurul barbat din semifinale e Laurentiu Buga, care pierde locul 3 la bila de roll-off.
Are meritul de a-l fi invins in sferturi pe Sandu Viorel, care a dat senzational in turul 1 (medie 206, de locul 5 la A!!!).
Dupa parerea mea, Flori si Tufan sunt de A, de mult.




Celebrarea a 50 de ani de bowling in Romania

A avut loc la Constanta, la Lake View, maestrul de ceremonii al FRB fiind Catalin Gheorghe, multiplu campion national si membru BF, caruia i s -a alaturat Solomon Mariana, reprezentanta Directiei judetene de sport Constanta



Au fost premiati:

Belecciu Tatiana
Domjanschitz Olga Maria
Antimirescu Corneliu
Apostolescu Stelian
Balulescu Marius
Dumitrescu George
Fatu Valentin
Gheorghe Radu
Gogoasa Gheorghe
Gramaticu Laurentiu
Grecu Ion
Iftimie Viorel
Isar Dumitru
Matariu Haralambrie
Nasip Tanior
Neacsu Nicolae
Norea Doru
Orezeanu Teodoru
Plesu Tiberiu
Pomazan Nicolae
Postolache Stefan
Tanasescu Stefan
Tiganila Stefan
Ududec Ion

Sper ca n-am sarit pe nimeni.
Bravo inaintasilor nostri!
Suntem mandri de voi!








miercuri, 15 ianuarie 2020

Mastersul IDM Open 2020

Regulamentul este AICI
Rezultatele le gasiti AICI
Clasamentul anual
Transmisie live
Clasament miercuri
Pe primele 2 locuri avem uretan(e) si/sau bila de uscat. Cine are urechi de auzit, sa auda...

Joi
Romeo pune stapanire pe clasament, dand peste 230 media, cu Brunswick Vintage Vapor Zone, aruncata departe, aka "cu loft mare".
Clasament joi

Clasament vineri

Final calificari

luni, 13 ianuarie 2020

Finantarea MTS 2020

Este propusa a fi  100.000 lei, exact ca anul trecut.
Anul trecut a fost 121.000 lei, acum 2 ani 247.000.
O scadere abrupta!

Din 100.000, cam 54.000 ar trebui sa se duca pe salariul lui Nitu.

Sunt curios daca in contractul de finantare o sa fie prevazut si un salariat.
Daca nu, federatia va trebuie sa-l plateasca din fonduri proprii (de unde?).
Anul trecut, cand a fost ales de catre AG, a promis ca o sa ceara o suplimentare de buget la MTS pt. 2019, care sa-i acopere salariul, bla, bla.
Ciuciu!
Iar anul asta, bugetul de la MTS e chiar mai mic.
E un parazit foarte scump si peste 90% din munca o fac voluntarii, nu el, iar raportul ar trebui sa fie invers.

Problema e la cluburi, care nu sunt interesate deloc de ce se intampla efectiv cu FRB si aleg oameni in BF care sunt lipsiti de initiative sau de competente manageriale.
BF cu 9 oameni e mult prea mare ca sa fie eficient, pentru o organizatie atat de mica.
Boardul ar trebui sa aiba 3 oameni, dupa parerea mea, dar care sa fie foarte eficienti.
Trebuie programe de dezvoltare, programe pentru copii si tineret, sponsorizare, marketing & PR, programe educationale pentru antrenori, arbitri si tehnicieni samd. Trebuie profesionalizata activitatea manageriala, mai pe scurt.
Altfel, o sa ne mai taram asa 10 ani, sau cine stie cat.

Toti sunt multumiti sa fie cineva acolo care sa faca campionatele sa mearga.
Mediocritate, in cel mai bun caz.

Anuntul a fost facut de MTS AICI


Ungeri IDM Masters

Dupa o idee extrem de proasta, la Masters se va juca in calificari pe o ungere si in finale pe doua, care nu au nicio legatura intre ele.
Asta va face, ca in timpul saptamanii, pe piste sa fie niste mixturi, ca unii vor dori sa joace calificari si unii sa se antreneze (si) pt finala, iar masina de la Kegel (sa traiasca) are nevoie de mult treceri ca sa ai pe pista ungerea '"asezata".
De aia nici n-as recomanda ungere duala/mixta/2 ungeri la niciun concurs cu o singura masina Kegel.
Iar aia care se califica in ultimul squad nu stiu cand se vor mai antrena si pe a doua ungere. Sau ce rost are.
Ungere 1- calificari+finale- 37 ft
 Ungere 2 -doar pentru finale - 45ft

vineri, 10 ianuarie 2020

Unul dintre cele mai puternice turnee

ale anului 2020 se desfasoara in Helsinki, Finlanda, in renumita sala Tali.
Este sala in care s-au desfasurat europenele de juniori 2017, unde au participat Dora, Cezar, Roli, Tamas si  Zsofi.
La el participa peste 650 de jucatori, fiind, in mod traditional, turneul EBT cu cea mai numeroasa participare.
Sunt jucatori de prin toata lumea, din Europa,  Asia, de prin PBA, PWBA samd.
E la a 50-a editie si are si un fond de premii exceptional, de 150.000 euro
Tabloul final are 72 de locuri, adica cam 1 loc/9 participanti.
La IBIBO a fost cam 1/4, la editia trecuta, iar la anul probabil va fi sub 1/4, comparabil cu Sofia.

Rezultate
Transmisie video

Ungerea are 50 de picioare si ar scoate multi jucatori romani din minti, fiindca"nu intoarce"!

Pentru masina de uns se folosesc produse din ultima gama Brunswick: ulei Defy V30 si cleaner Judge.
Mai are o particularitate, e primul turneu la care constat ca se indica spalarea pistei de 2 ori, probabil datorita cleanerului mediocru (nu e varf de gama) si a ungerii foarte lungi.
In schimb, uleiul e belea, rezista fantastic, nu prea se muta jucatorii mai deloc timp de 6 jocuri.
Media de calificare va fi undeva intre 227 -230 si va face multe "victime" celebre.

Cut-ul a fost la 1378, adica 2 popice sub 230 media.
pe afara au ramas: Jesper Svensson, Osku Palermaa, Paul Moor, Parker Bohn III, Jesper Agerbo, Or Aviram, Pertu Jussila, Cajsa Wegner, Dennis Eklund, Josh Blanchard samd.

Sunt 75 la desperado, care se lupta pe 3 locuri.
Cred ca va fi peste necesar peste 250.
da, 254 e ultimul loc pentru desperado si nu intra nicio celebritate, doar necunoscuti.

Pasul 1 al finalei s-a desfasurat sambata seara si au participat ultimii 48 din clasament si in pasul 2 au mers mai departe jumatate.
Cut-ul a fost la 1303, adica 217 media.
Dintre marii favoriti au fost eliminati doar Barett si Jenny Wegner, carora le-a lipsit putin.

A fost si o duma enorma de organizare, la desperado a participat un jucator care era calificat la scorul zilei, Virtanen(254), care s-a calificat si la desperado, asa ca a intrat urmatorul de la desperado, Sorensen (248), care a si trecut mai departe, in turul 2.

Turul 2 e plin de surprize, una majora fiind McNiel Matthew, calificat la desperado, care merge in turul 3 de pe locul 2. Si lucky qualifier-ul Sorensen merge mai departe.

Oksanen si Santu, care au fost printre primii in calificari, au fost printre ultimii, in turul 2.

Turul 3 a fost tip Round Robin, cu carry over si bonus points.
Finala reprezinta o surpriza totala, intre  Matthew McNiel (primul de la desperado) si Nathan Ruest-Lajoie, care i-au invins pe Kyle Troup si Marshall Kent, in semifinale.

Primul e un american de 34 de ani din PBA, in care n-a facut mare lucru pana acum, are 97.000 dolari castigati in 5 ani si 2 finale televizate, dintre care una la dublu.
Are 2 titluri regionale PBA, in schimb.
A stralucit la USBC open, unde are 3 titluri al All Events, fiind singurul jucator din istorie cu un asemenea palmares. USBC open e turneul ala cu 70.000 de participanti.

Al doilea e in nationala canadiana si are un aur la trio PABCON 2019 (campionatele continentale americane).

Intre primii 6  nu a fost niciun finlandez, iar din Europa doar William Svensson si Christopher Sloan (castigatorul primului turneu EBT de anul asta).

Canadianul Nathan Ruest-Lajoie castiga titlul si cei 25.000 de euro.
E jucator Ebonite (acum proprietate Brunswick) si a jucat cu DV8 Verge.
Banii se duc in familie, adica.

Mastersul IDM 2020

Regulamentul il gasiti AICI
Primii 10 din clasamentul anual sunt calificati direct, si mai sunt 6 locuri disponibile in calificarile de saptamana viitoare.
Premiile sunt doar cu putin mai mari decat la un open lunar, doar la primele 4 locuri din fiecare categorie, concursul nu prea-si merita numele de Masters.

marți, 7 ianuarie 2020

A mai dat Sebi un 300

Nu era singur pe pista, ci cu Nae, Victor si Gica, mecanicul.
Nae a fost penibil, a dat 279, in jocul ala!!!!
Filmul e pe facebook