luni, 27 februarie 2023

Turneul 1 CNI

Turneul 1 (calificari CNI) va avea loc in perioada 03-05.03.2023 la Cernavoda, sala MGM.
Inscrierile se fac numai pe adresa de email : competitii@frbowling.ro
Incepand de luni (ora 10.00) sunt acceptate inscrierile jucatorilor din Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Brasov si Iasi.
In intervalul marti (ora 10.00) - miercuri (ora 10.00) sunt acceptate si inscrierile jucatorilor din Ploiesti si Bucuresti.
Incepand de miercuri (ora 10.00) sunt acceptate inscrierile tuturor jucatorilor.
Inscrierile se fac fara mentionarea categoriei (in zilele urmatoare se vor calcula mediile jucatorilor din CNB 2022), doar a squad.ului in care se inscriu jucatorii.
Ungerea
Situatia mediilor si alocarea pe categorii o aveti AICI.
La ea a lucrat din greu Bogdan Buca si Popav, iar alocarea pe categorii a facut-o Comisia de competitii.
Unele decizii sunt extrem de subiective, ce mi-a sarit in ochi a fost familia Trandafir, unde unul e de A si unul de B, desi au medii identice, 172.
Sunt 43 care sunt de A fiindca au medie peste 185 si 41 care sunt la A prin decizie, din 199 listati.
Proportia e mai buna decat in anii trecuti, dar nu buna, dupa opinia mea.

Nu stiu de ce sunt doar 199 de jucatori, ca in 2021 erau 245. 
Sunt mai putini jucatori activi, sau inca e incompleta baza de date?

S-au anuntat si ungerile din CNB AICI
Nu exista nicio ungere lunga printre ele. 
Serios? 
Joci un an intreg fara sa ai o ungere lunga?
Si singura scurta dintre ele, aia de 37, e cam la limita, e o scurto-medie.

Dupa evidenta de acum a FRB, sunt 287 de jucatori cu taxele platite, 108 la A si 179 la B.
Cel mai mare numar de jucatori se pare ca ii are Liga de Bowling- 49, urmata de Vinci-31.

Probabil numarul total de jucatori va creste inainte de prima etapa la echipe, sau de-a lungul anului.
Asa arata situatia, culeasa de mine din evidenta FRB azi, nu este oficiala. Nu stiu apartenenta la cluburi a tuturor echipelor, mai modific cum aflu.
Numarul de sportivi inscrisi la CNI 1 este de 141, un nou record.
Precedentul a fost in 2021, la CNI 1, cu 133.
PS: pe 03 martie s-au facut 143!

O sa fie nostim anul asta: 
Ai maiou? Amenda!
Ai bustiera? Amenda!
Colanti? Amenda!
Blugi? Amenda!

Ce e si mai distractiv e ca nu se prevede interdictia de a juca, indiferent de cum esti imbracat/dezbracat, fie si nud.
Nu, platesti amenda, joci cum vrei, cu body paint, fara etc.
Se poate juca in fusta scurta, de exemplu, indiferent de sex!
Aici aveti o imagine de la ESC 2023, unde lumea era si in colanti, si in pantaloni scurti samd.
Dar noi, mai catolici decat Papa!
Iar mai jos codul vestimentar de la USBC Open, care permite jeans.
Dar noi, mai catolici decat Papa!
Pentru la anul propun ca femeile sa poarte batic, iar barbatii reverenda si barba!
Ce e debandada asta? Putina decenta!
Reverenda e chestia aia  preoteasca, ca o rochie neagra pana-n pamant.

Alta aberatie in regulamentul CNE  e ca au taiat handicapurile tuturor juniorilor cu 8 puncte, ca prea ii ardea Mate pe toti. Juniorii 1 nu mai au handicap de loc!
 Asadar, daca ai 14 ani impliniti, aleluia handicap. Iar daca ai 10 ani si-o zi, 8 puncte handicap sunt suficiente, mucosilor!
Cred  ca e cea mai retrograda masura indreptata impotriva juniorilor pe care am intalnit-o vreodata.
S-a discutat chestia asta cu handicapurile de juniori(si de fete)  la intalnirea cu cluburile, si s-a decis impotriva, da BF-ul e jupan, stie el ce e mai bine.
Masura e indreptata clar impotriva echipelor cu juniori multi, adica Septimia, Miercurea Ciuc si AB, multi dintre juniorii lor fiind incepatori. Niciunul dintre aceste cluburi nu are reprezentanti in BF.
Nu stiu pe cine mai reprezinta BF-ul asta, in afara de pe el insusi.

In primul squad ungerea n-a prea fost ce trebuie, reactie slaba si inconsistenta.
Trebuiau făcute mai multe ungeri înainte, fiindcă se folosesc alte lichide in mașina de uns, in mod normal.

Balan a dat 211, totusi, fiindca e bun.

S-a reușit exportarea approachului de succes din IDM, așa că toată lumea și-a rupt genunchii la linie, inițial. Apoi a fost normal, adica alunecos.
Nimeni din Comisia tehnica nu a fost prezent la inceperea turneului, sa verifice ce si cum, dar a fost Romeo care a verificat si inspectat el samd. 
Acu nu stiu cum mai sunt impartite functiile pe la federatie, dar ar trebui fiecare sa-si faca treaba lui, pentru care eventual sa fie si pregatit.

In squadul 2 Catalin Gheorghe da 220, mai mult in gluma.
Medii de 250 par perfect posibile.
Ungerea a inceput sa se așeze, dar caldura e o problemă importantă, care va afecta și squadurile următoare.
In squadul 3 până și Sergiu Cojocar a făcut 227 media.😂😂😂
E primul.
Mate 219.
S-a deschis bine ungerea, a fost al doilea squad in care am observat asta, dupa cel cu Catalin.

In squadul 4 am jucat mediocru  și am făcut 205. M-am luptat și cu reacția, că squadul a fost slab și a trebuit sa muncesc din greu. In mod foarte ciudat, 1-2 au fost invers, intorcea mai mult 2-ul. 
Dar s-a si uns in directie inversa, de la 8 la 1, prima data. Partea tehnica e un pic haotica la turneul asta.

In squadul 5, Tamaș se răsuflă spectaculos în ultimul joc (157) și termina cu 197 media.
Luminița Dogaru doar 164 media. 
Lider la feminin ramane Patrisia Ene, cu 185, urmată de Birta Barbara, cu 168.

In squadul 6, Adrian Midisan da 209 și Mihai Dragnia 196.

Squadul 7 se desfasoara lent si va fi o intarziere mare azi.
Romeo 212, pe 4 provizoriu, si Piciu 192.
Buga Roxana 167, pe 4 provizoriu la feminin.
Squadul 8, penultimul e interesant, fiindca e Piticariu, plus cativa jucatori bunicei, care pot sa se potenteze reciproc. Sunt si cel putin 2 care dau cu uretane, care sunt arma perfecta pe ungerea asta aproape house.
E un soi de trailer pentru ultimul squad, care va fi plin de "grei.
Piticu e clar ca nu si-a facut temele si incepe cu 155.
La jumatea squadului, cei 2 uretanisti- Viorel Sandu si Mehmet sunt in fata. Piticu la gara. Si Radu Trandafir e peste 200 si cred ca si el da cu Purple Hammer
Piticu se duce in cap in jocul 4 si are medie 177. Se retrage dupa 4 jocuri. Accidentare?

Nu, a abandonat datorita faptului ca ungerii i s-au adus modificari si nu mai era ulei deloc pe mijloc, lucru consemnat de foaia de arbitraj. Marja de eroare sufletul.
S-a umblat la masina inainte de squadul de dimineata si s-au modificat parametrii, iar dupa parerea lui, era un flat cu foarte putin ulei. 

Romeo cu Catalin au fost cei care au reglat masina inainte de primul squad de azi, in timpul turneului. Normal, cum sa joace Romeo in conditiile astea?

Pe de alta parte, dimineata oficialii sustin ca masina cica nu spala bine, ca a fost o defectiune
Acu nu stiu ce sa zic, ungerea parea ca a fost fara reactie de la inceput, de vineri, dar eu n-am vazut ungerea cu ochisorii mei, ca erau altii responsabili. 
Cert este ca primul squad de vineri si al doilea n-a avut nicio legatura, primul era fara reactie, al doilea dimpotriva.
Dupa marturiile jucatorilor de azi, a fost fix la fel, cu primul si al doilea squad.

Asta se intampla cand in conducerea federatiei sunt jucatori activi de top, care se bat pentru titlu. N-au niciun scrupul si isi servesc doar interesele proprii. Cu ungerile, cu handicapurile, cu programul finalelor samd. 
Controlul de calitate se intampla doar cand joaca ei.
E a nu stiu cata oara cand se intampla asta!

Noi suntem prosti ca ii alegem! 

Laura Piros a ales sa nici nu mai participe la individuale anul asta, fiindca in ultimii 2 ani si-au batut joc de jucatoarele cu rotatie in finala individuala si le-au pus sa joace pe 4 ungeri care erau orice altceva, numai ce trebuia, nu.
S-a saturat sa fie tinta bataii de joc a federatiei si sa fie avantajate jucatoarele de drept, cu tot respectul pentru ele, ca persoane si jucatoare.
In 2022 au anuntat cu cateva ore inainte ca trebuie sa joace pe 4 ungeri si nu pe una, iar ridicolul a atins maximul.

Ea nu mai are nimic de demonstrat, si-a facut datoria fata de lot si fata de tara, a obtinut rezultate remarcabile si se va intoarce definitiv in Germania, care e o tara normala, cu respect pentru valori.
Nu numai in bowling.

Ii impartasesc opinia 100%, si eu in tara sunt bagat in ancheta in Biroul Federal, ca de ce am fost antrenor la ESC, unde am venit si cu medalii, iar in Germania intreaba antrenorii de ce nu imi folosesc romanii cunostintele si experienta.
Inlocuiti Germania cu ce alta tara straina vreti voi si propozitia e adevarata in continuare.
Romania e o tara de "sa moara si capra vecinului", tara lui "stiu eu mai bine", tara lui "merge si-asa", o tara care isi devoreaza valorile, care aleg sa emigreze.

Mehmet a facut 218, locul 4,  si Viorel Sandu 210, locul 7

Mai e un squad, care e si cel mai tare.
Acu sa vedem si masina de uns ce parere are.

Tavi Craciun da 228 media si castiga turneul
Victor Dumitrascu 214, pe 6.
Arbanas 207, pe 11.
Diana Enculescu 177, locul 2 la feminin.
La juniori castiga Mate, detasat, iar la 50+ Catalin Gheorghe.

Au fost 142 de jucatori, 117 la masculin si 25 la feminin, un numar record.
La feminin au fost multe absente notabile, din diverse motive, si nivelul de joc a fost ridicol, doar 2 jucatoare peste 170. 
La juniori ramane sa vedem cum o sa fie anul asta, decoamdata nu sunt prea multi, doar 19.

Ungerea n-a prea fost ce trebuie, cu fluctuatii mari intre squaduri, dar e un aspect care nu prea preocupa pe multi.

Cred ca o buna parte din probleme se rezolvau daca se folosea ulei ICE, cum erau datele ungerii, in loc de FIRE, care e prea vascos si se intinde si prea repede la caldura, iar la noi predomina salile de tip sauna. 
Carryul asta agresiv face ca ungerile usoare sa para foarte grele pe tranzitie, fiindca au foarte mult ulei pe mijloc.
Dar astea sunt amanunte pe care le pot vorbi doar in fata oglinzii, ca n-am cu cine in Romania.

Uretanul a fost util pentru scorurile la nivel inalt si cei mai buni au dat cu el.

joi, 23 februarie 2023

IDM open, calificari si finale. Pentru mine a fost ultima participare

Regulamentul il gasiti AICI.
Rezultate AICI
Online streaming AICI
Joi pistele nu erau unse, uitasera, au inceput pe la 12.50.

Dar asta n-a fost singura problema, ungerea nu semana cu nimic ce jucase zilele trecute, reactie extrem de proasta, pe pista 5 se ducea ata, pista care deobicei e mai agresiva decat 6.

Alaturi, pe 7, Victor Dumitrascu se plangea, pe buna dreptate, de suprareactie pe 7.
Parea mama ungerilor sport, nicidecum house, cu diferente mari intre piste.
Prin jocul 2 intru pe pista si ma uit la ungere, lungimea era buna.
Mao ma intreaba ce caut acolo. Am pierdut niste bani, zic. Banii de squad.

Ne mutam pe 7-8, haos si acolo, Victor avea dreptate. Ungerea parea a fi din alt univers, nu 25:1.
Nae  a spus: "e mai grea decat ungerea de la IBIBO". O impresie corecta, as zice.

La sfarsitul jocului 3 ii spun lui Mao ca e alta ungere si ca imi vreau banii inapoi.
Ma ia la misto, ca n-are cum sa fie alta ungere. 
-Sunt mai multi jucatori de elita care-ti spun ca ungerea nu are nicio treaba cu ce-a fost pana acum.
-Da ce, tu esti jucator de elita?

Atunci m-am infuriat grav si l-am facut prost si cum mi-a venit la gura.
Am alergie la prostie, e unul dintre defectele mele.
Si injur, sunt agitat, agresiv, n-am aproape nicio limita cand stiu ca am dreptate.
Sunt foarte neplacut, carevasazica.

Mao e cam paralel cu bowlingul, desi el crede ca se pricepe, fiindca sala de bowling e locul lui de munca.
Nu e jucator, nu e nici macar arbitru, desi e organizator si oficial la multe concursuri. 
Nu stie reguli esentiale de prin regulament, pe care cred ca nu l-a citit complet niciodata, de fapt.
E foarte bun ca tehnician de bowling, dar atat. Uneori e si simpatic.

Dupa squad a inspectat impreuna cu Piticariu ungerea si au observat niste anomalii pe 5 si pe 7, multe franje de ulei transversale si intre ele zone foarte uscate, incepand de pe la mijlocul ungerii.
M-a chemat sa-mi arate.
-Imi dai banii inapoi?
-Nu

Asa ca eu le spun "pa si pusi" openurilor si ligilor IDM de acum inainte.
Amicitia inceteaza  unde incepe mistocareala si suficienta, acolo unde muncitorul se considera mai destept decat inginerul.
Eu nu vreau sa platesc pentru erorile si pentru greselile altora si nu accept sa-mi rada in fata unii care nici macar nu inteleg ce le reclami.
Eu ii explicam ca nu e ungerea care trebuie si el imi explica ca n-are cum sa nu fie.
El imi spunea ca in masina e o singura ungere si eu ii spuneam ca pe pista e altceva.

Eu, Nae si Victor am dat medii catastrofale (150-170), ceea ce arata clar ca a fost haos.
Tufan si Patrisia erau si ei nemultumiti.

Asta e, daca nu-mi primesc banii de squad inapoi, eu nu mai particip la niciun open IDM niciodata, lunar, Masters, IBIBO samd.
Fiindca eu chiar ma pricep si astept ca opinia mea sa fie luata in serios, nu la misto.
Am platit pentru 25:1 si am primit haos, nu house!

De o gramada de ani le tot spun ca trebuie sa inspecteze ungerea, dar e prea mare efortul sa se plimbe dupa masina.
Nici macar la IBIBO n-o fac.
Control de calitate zero. 
Daca masina se defecteaza/deregleaza, jucatorul suporta consecintele. Pe banii lui.

Pana la urma a fost o prestare de servicii, eu am fost clientul nemultumit care a reclamat, s-a constatat ca nu au livrat ce trebuie, dar nu mi-au returnat banii. 
Eu ma simt furat, in situatia asta.

De ani de zile le spun ca approachul e prea abraziv si ca ne termina genunchii, dar primim explicatii savante care justifica approachul cel mai abraziv din lume.
Cred ca doar in ultima luna s-a mai remediat. 

Asta e, ramaneti in confortul si in mediocritatea voastra. Dar nu pe banii mei.
Scutesc niste mii de lei anual, iar pe voi va scutesc de scandal.
Toata lumea va fi fericita. 
Win-win.

Si n-o sa credeti ca m-a sustinut cineva, toti erau de acord ca nu e in regula, dar atat.
Tot ce au retinut e ca l-am facut prost pe ala si ca am facut scandal.
Mamaliga nu explodeaza, dar eu nu sunt din mamaliga.
Paprika, baby!
Csf?

E un cult al arogantei si al suficientei in IDM, pornit oarecum de sus in jos:
-sunt campioni nationali la echipe de n-spe mii de ani la rand si asta inseamna automat ca toti idemistii sunt cei mai destepti oameni din bowling;
-la nationala ne tot explica de-acasa ce ar trebui noi sa facem prin tari straine; 
-cand ajungem inapoi acasa ne explica ce s-a intamplat acolo si de ce, desi noi am fost cei implicati activ, iar ei spectatori; 
-considera ca echipa Vinci a avut rezultate doar datorita jucatorilor transferati de la IDM;  
-domina clar Biroul Federal si au tras spuza pe turta lor cu organizarea competitiilor, majoritatea fiind in IDM...
Au capatat o aura de intangibili, de semizei, nu le mai ajungi cu prajina la nas.

Hai inapoi cu picioarele pe pamant, va rog, terminati cu arogantele, spre binele tuturor!
Si-mi vreau banii inapoi!

In squadul 2 scorurile au revenit la normal, cu multe medii foarte mari. 
Patrisia a dat 222 medie, cu 279 si un 300 Varipapa.
Cezar Feliu 227 media, al doilea la B, si Piticu 230, al doilea la A.
Levin Geanta 186 media, primul la C.

In squadul de la 17 e prima data cand ungerea pare house de-adevaratelea si pare ca respecta si graficul, fiindca vad multi jucatori care dau aproape diagonala inspre pocket si ii tine uleiul la stanga. 
Tufan face astfel 234 media si urca pe 2, iar Roxana Buga 220.
Au fost in acelasi sector, impreuna si cu Robert Vasiliu care cam tot aia joaca, plus cativa jucatori de drept, care nu i-au incurcat, fara jucatori cu rotatii multe, care sa arda trasele, 
Scenariul perfect, adica, cand te tine o trasa 4 jocuri.

O fi fost ungerea house si in squadul 2, dar nu l-am vazut eu. 
Mediile spun povestea normala,  scorurile au fost mari si in 2, deci a fost bine.
Seara Victor Dumitrascu da 899 si urca pe tablou, in fata lui Marius Gheorghiu.
Joi
Vineri
Sunt deja peste 100 de participanti, se poate vorbi de un succes de participare.

In alta ordine de idei, am constatat cat de scump a devenit bowlingul in IDM, dupa valuri succesive de scumpiri.
E mai scump decat in sala din Aalborg, decat in salile din Munchen, decat in salile din Bucuresti, iar de alea romanesti din provincie nu mai vorbim. 

In Munchen e sala Max Munich  la care jucatorii legitimati au tarife extrem de mici, iar toti jucatorii de lot se pot antrena gratis!!!!
Inclusiv cei din loturile nationale ale altor tari, nu numai ale Germaniei!!! Ask Laura!

O comparatie a tarifelor de bowling de lista (pt. nemembri), pentru salile din Bucuresti
Dati click pe numele lor pentru informatii complete.
Sambata se va zgaltai bine de tot clasamentul la A, in squadul 3.
Vine Mate si da de rupe, la fel si Diana, l-am invatat si pe Sergiu sa joace, lui Arbi i-am promis bani samd. Plus ca sunt si buni, csf?
Diana si Sergiu se rasufla, Arbi mai e in cursa.
Mate intra direct pe 2, cu 941, 235 media. Ii mai trebuia un strike in 10 ca sa fie primul
Arbi da 230, intra pe tablou si-l trimite pe Popav la scorul zilei.

Iese Bogdan Piciu de la scorul zilei.

Juniorul Adrian Balos intra pe tabloul de B, cu 195 media si e ultimul calificat direct pe tablou.
Cutul la A e acum la Patrisia, 222 media.

In squadul 4, Nae da 236 media și intră pe 2, iar Diana 221 și va intra la scorul zilei. 
Iese Roxana Buga.
Mehmet nu se prezintă și îl califică pe Itu la scorul zilei de sambata

Harhas nu vine si-l califica pe Radu Tufan (16 ani) la B, la primul lui concurs de B, la aproape 2 ani de la ultima participare la open (martie 2021), unde castigase C-ul.

Geanta Levin castiga C-ul, cu 186 media, la 10 ani!!!!
Pe 2 si 3, tot doi 2handeri juniori: Darian Meleca si Alexandru Balan.
Nu mai scapam de 2handerii astia!
Asta fiindca avem deja 2 ferme de gnomi 2handeri in Bucuresti: Liga de Bowling si Vinci!
Sistemul asta cu scorul zilei in fiecare zi duce la tot felul de ciudatenii, Diana s-a calificat la scorul zilei cu 197 media, care e extrem de mica (desi a dat si 221).

La ISBT Deurne Valentin Fatu face vrajitorii si se califica de pe locul 5 in finala, cu 1458, incl 11 bonus/joc, adica 232 media fara handicap, care e si a treia medie fara handicap.
Ungerea e extrem de similara cu cea de la Bucuresti, tot 42 ft., numai ca are raport 12,5:1, fiindca are 2 unitati de ulei pe exterior, nu 1.

E un  turneu de seniori cu premii de 9.750 de euro.
84 de jucatori participanti, care au platit intre 60 si 110 euro/squad. 
Asta arata cat de popular e bowlingul de seniori in Europa si cat de mare e puterea lor de cumparare.
Finala la A e un alt soi de animal, e plina de jucatori cu rotatie mare, care distrug ungerea si marea majoritate isi prind nasul. 

Asta arata adevarul nivel de competenta al jucatorilor romani: le dai o ungere blocata, ii muti dupa un joc si nimeni nu face 216 media pe 3 jocuri.

Printre ei sunt aia care rad de noi cand facem 180-190 pe ungeri sport in strainatate, iar ei de abia fac 200 pe ungeri usoare, la ei acasa.
Știți, jucătorii aia care dau 50 de bile prin același loc, sau măcar 30, de care patronul lor de la IDM e foarte mândru.

La fete caderea de scor e similara, se duc cu mediile in 160-180, fara handicap, ca la competițiile externe pe sport.

Acum nu știu ce se va întâmpla în ultimele jocuri, poate se deschid pistele, dar primele jocuri sunt cele care sunt semnificative pentru nivelul jucătorilor.
Nu e cu mult diferit nici în ultimele 3 jocuri, doar Nae, campionul național en-titre sare de 220. (Mate are handicap).
In pasul 2 Mate se rasufla de tot, pare foarte obosit si rateaza enorm. Pare ca nu va face nici stepladderul.
La B, aceeasi situatie cu liderul din pasul 1, Radu Trandafir.

Ultimul joc e decisiv pentru toti, se bat mai multi pe cele 4 locuri.
Piticu reinvie din morti, da 279, ii sare pe Balan si Popav si va fi in stepladder. 
La B, Cezar Feliu termina pe locul 1, autoritar.
Mate reinvie cand trebuie, leaga 9 si 10 si va fi nr. 1 in stepladderul de la A.
Avem o premiera, niciun idemist intre primii 4!
Daca va cautati antrenor, sunt disponibil, scumpul de mine!

Si am o banuiala, nu o sa fie o ungere usoara la IBIBO, ca idemistii au picat testul!
Altfel concursul a fost de mare succes, multi participanti, mult entuziasm etc, e mai bine cu ungeri usoare, decat cu grele.
Pentru mine a fost un concurs de adio incantator, elevii mei au jucat excelent, sunt foarte mandru de ei.

La A castiga Marius Piticariu, care-l invinge pe Mate in finala, inchizand un 4-9, iar Mate ratand un decar. Castiga oricum Marius, dar s-ar fi decis in ultima bila.
Dupa concurs am aflat ca Piticu era si bolnav copt, avea febra 38, nici nu voia sa vina.
La B castiga Cezar Feliu.
Asadar Vinci castiga la B, C si la tombola, iar Marius Piticariu la A si la tombola!
Vali Fatu a terminat pe 7 turneul ISBT Deurne, castigat de Gery Verbruggen.

Referitor la ungere, raportul de 25: 1 nu spune nimic, nu e mai usoara decat una de 10:1. E o ungere house, usoara, dar cam atat.
Diferenta mare de cantitate de ulei in jurul boardului 10 necesita skilluri deosebite in timpul tranzitiei, jucatori care se pot muta stanga prin balta de ulei si sa aiba o trasa consistenta si o reactie puternica. Adica doar Piticariu, la turneul asta.
In jurul sagetii 2 pot juca toti, dar cand se duce trasa, doar meseriasii se descurca
Csf?

miercuri, 22 februarie 2023

Azi noapte FRB ne-a trimis regulamentul si calendarul

Buna dimineata, daca nu va cititi mailurile sau feisbucul noaptea, am o surpriza pentru voi:

Subject: Regulament CNB 2023 si calendar competitional martie-iunie.
> Date: 21-02-2023 23:33

 Buna seara!
> Va rog sa primiti atasate Regulamentul CNB 2023 si calendarul competitional pentru perioada martie-iunie (si structura grupelor Diviziei B). 
> Din cauza unor probleme tehnice, publicarea acestora pe site-ul oficial este amânată pana maxim vineri 26 februarie, fapt pentru care am hotărât sa va transmitem documentele si informatiile pe aceasta cale, cat mai urgent posibil, pentru a va permite distribuirea lor catre sportivi, pentru planificarea corespunzatoare a programului personal al acestora. 
> Calendarul iulie-decembrie va fi organizat, publicat si transmis catre d-voastra in timp util, conform disponibilitatii salilor de joc.
> Va multumim pentru intelegere si va rugam sa ne transmiteti, cei care nu ati facut-o deja, inscrierea echipelor si lista sportivilor, pentru a putea finaliza organizarea bazei de date, programul competitional si facturarea/incasarea taxelor si cotizatiilor aferente.
> Cu stima,
> NIȚU Ionuț - Lucian
> Secretar general

Sunt foarte multe probleme: 
Una structurala: inscrierile apar in regulament ca se termina pe 01 martie, dar grupele sunt deja facute!
A doua principiala: in fiecare an schimbari profunde de regulament. In fiecare an!
Schimba, constata ce aberatii au mai produs, iar schimba, iar constata samd. 

Am gasit aberatii pe la tinuta, prevederi cu mult mai restrictive decat codul vestimentar international, atat la jucatori, cat si la arbitri. 
Acum nu mai ai voie nici cu pantaloni scurti, colanti samd.
La ultimele europene s-a jucat și în colanți și în pantaloni scurți, iar la mondiale se joacă frecvent în trening, că deh, e echipament sportiv și noi cică suntem sport.

Prevederea asta pare a fi un puseu normativ dictatorial, nu stiu cum sa-l definesc mai bine. 
Numai pe la religiosii extremisti mai vezi asa ceva. 
Burka ne mai trebuie!
Mai apar si alte exagerari, care vor genera multe nemultumiri: 
La individual sunt 6 turnee si se iau in considerare toate rezultatele, inclusiv la juniori!!!
Daca se doreste diluarea concurentei  la individuale, mai ales pentru juniori, asta e sabotajul perfect! 
Vin in fata cei care au bani pentru 6 deplasari.
Sistemul asta s-a folosit si in 2017-2018 si dat rezultate proaste, participarea a fost foarte scazuta.  
Dar memoria e de scurta durata, se pare.

In plus, în ședința BF cu cluburile se adoptase varianta propusă de mine, cu 4 rezultate luate în considerare și 3 pentru juniori, din cele 6 turnee. 
La ce mai consultati cluburile?

Mai avem si o perla de analfabetism in bowling, in care ni ne spune ca scorul se consemneaza individual, inclusiv la Baker!!! Ha, ha, ha!
Pentru cine nu stie, Baker e sistemul in care fiecare jucator arunca succesiv cate un frame, iar scorul nu poate pune individual.
Pe de alta parte, Baker e recomandat sa se scrie cu majuscula, fiindca e denumit dupa o persoana: Frank K. Baker.
Nu mai spun ca scorul in bowling se calculeaza uneori din rezultatul mai multor aruncari, nu doar din "respectiva aruncare".

La 50+ au preluat regula de la EBF, cu dreptul de participare a jucatorilor care implinesc 50 ani in 2023, numai ca rezultatele de dinainte de 50 de ani nu se iau in calcul!!!
Ca si cum Tufan ar fi avut dreptul sa participe la europene, dar scorul lui nu se punea!!!!
Ha, ha, ha! Cui i-o fi dat prin cap aberatia asta?
Articolul referitor la loturi e prea restrictiv si s-ar putea sa nu mai poti alcatui loturi complete la nicio categorie, in afara de masculin. 
La juniori e problema mare, iar la junioare n-ai niciuna acum peste 185.
In 2021 doar 35 de jucatori au indeplinit conditia asta, dintre care 8 la feminin, 7 la 50+ masculin, nicio femeie 50+ si niciun junior.
Or mai fi si alte lucruri criticabile, dar sincer, am obosit sa tot analizez, in fiecare an apar inovatii care genereaza probleme.
Oamenii au fantezie, dar nu si competenta, inventeaza aberatii si sunt incapabili sa se gandeasca la consecinte.
Programul afisat pe 23 februarie, pe siteul FRB




Ce mi se pare interesant e ca au suprapus duo 50+ si duo juniori peste europenele masculine, ceea ce  inseamna ca ori nu au in vedere selectionarea vreuneia dintre categorii, ori vor sa-i sileasca sa aleaga.
In schimb, au lasat (lunar) libera cate o saptamana pentru openul IDM si doua in octombrie pentru IBIBO.