miercuri, 14 octombrie 2009

Sedinta Prezidiului FRPB

Astazi a avut loc sedinta Prezidiului, la care au participat cei 4 membri de la popice, Presedinta Elena Pana, secretarul Costin Novac, dl. Negutoiu si dl. Stamatescu (angajati ai federatiei- Pres. Comisiei de competitii de  la popice si responsabilul pt. bowling). 

Dl. Florin Popescu nu a participat, fiind internat in spital, Costica Ardeleanu si Bianu Felicia au avut treburi la firma, iar Vali Fatu a fost ocupat cu montarea pistelor la Cernavoda. Materialele au fost trimise din timp de catre mine, de catre dl. Viorel Pavel si de catre dl. Cornel Antimirescu catre FRPB si membrilor Prezidiului.

Au fost aprobate Regulamentele Campionatelor nationale, Regulamentul de transferari, s-a aprobat acordarea de categorii pentru sportivi, aprobarea legitimarii arbitrilor fara carnete- 5 din Bucuresti (dupa sustinerea unui test saptamana viitoare), precum si initierea unor noi arbitri-6 din Constanta.

Regulamentele au fost redactate de mine din nou, cu acelasi continut votat de CCB, dupa tiparul de la minister, si au fost doar cateva modificari minore (de forma si nu de continut), sugerate de dl. secretar Costin Novac, care nu schimba practic nimic.

Textele in forma aprobata le  voi publica maine si le voi trimite tuturor.

S-a aprobat programul competitional international pentru 2010, care contine Campionatele mondiale masculine, Campionatele europene feminine, Campionatele europene si mondiale de juniori, Cupa Campionilor si Cupa Mondiala Qubica AMF precum si o Cupa Internationala a Romaniei (totul in functie de bugetul disponibil).

Am fost numit selectionerul tututor nationalelor- masculine, feminine si de juniori. Propunerea inaintata FRPB de dl. Virel Pavel a fost ca sa existe un selectioner si un instructor sportiv, pentru prima pozitie fiind nominalizati Grecu Ion, Vali Fatu si eu, iar pentru a doua Vali Fatu si eu.

Prezidiul nu a aprobat formula cu doi conducatori la loturi si m-a numit in functia de unic selectioner.

S-a mai aprobat revigorarea site-ului FRPB, care sa devina principala interfata cu sportivii si cluburile.

Voi pregati un regulament pentru jucatorul anului, pe baza caruia se vor selecta jucatorii de lot si un regulament al loturilor, cu drepturile si obligatiile tuturor.

Regulamentele vor fi supuse votului CCB si apoi aprobate in Prezidiu, ca si restul, cele  care au fost si cele care vor urma ( regulamentul Colegiului de arbitri, regulamentul Subcomisiei de disciplina etc). Pana acum NICIODATA aceste regulamente nu au fost aprobate explicit de FRPB, de unde si numeroasele incidente regulamentare din trecut.

Avand in vedere ca e federatia din care facem parte, e bine sa avem totul aprobat si comunicat transparent tuturor.

Daca ne hotaram candva, in viitor, sa ne organizam ca o federatie separata, drumul de urmat e oricum acelasi. In momentul de fata avem deschidere si solicititudine totala din partea FRPB.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu