Antrenamentele de la Cernavoda s-au axat pe testarea intensiva a celor 8 ungeri posibile si pe mici corectii tehnice asupra jucatorilor, fara a interveni substantial in loviturile lor.
la antrenamente au excelat Vali si Pelicanu, cu medii peste 200 pe orice ungere.
Un progres se pare ca l-a inregistrat si Romeo, care a inceput sa joace pe trase foarte "safe".
Surprinzatoare a fost si participarea lui Viorel Simut, care a venit in masura timpului disponibil.
au fost pregatiti teoretic (si psihologic, ca urmare), ca ungerile vor arata acolo altfel, ajungand pana a lasa impresia ca sunt alte ungeri, datorita diferentei de piste, de ulei, de temperatura etc.
in plus jucatorii le vor transforma diferit.
din Germania au venit informatii ca exista probleme cu aerul conditionat, iar din acest motiv si din altele pistele se usuca repede si sunt cateodata foarte diferite intre ele.
acestea sunt lucruri pe care le-am intalnit si noi anul acesta, prilej deseori de mare scandal.
acum deja jucatorii sunt obisnuiti si pregatiti.
din punctul meu de vedere, antrenamentele, dupa informatiile pe care le am eu, s-au efectuat optim.
sunt sperante ca Romania sa realizeze cea mai buna participare la o competitie internationala.
in plus atmosfera in lot este calma si constructiva.
e de asteptat ca media la echipa sa fie peste 190 si poate ajunge, in conditii maximale, la 200.
eu sunt bucuros ca a fost posibil sa avem cea mai buna echipa, care a fost pregatita corespunzator.
deplasarea se va face cu microbuzul, incepand cu 8 august, iar cazarea va fi la un hotel de 4 stele, cate 1-2 in camera.
nu ramane decat sa-i incurajam!
Hai Romania!
BAFTA MULTA!
RăspundețiȘtergereCONCENTRATIVA SI ASTEPTAM UN REZULTAT CAT MAI BUN