vineri, 16 iunie 2023

De ce suntem varză?

Suntem varza fiindca noi nu facem parte dintr-o federatie pentru sportul de performanta, ci dintr-o federatie pentru sportul de amatori.
Asta se vede la orice nivel, incepand de la lipsa specialistilor calificati, la structura campionatelor, a conditiilor de joc, la gestionarea informatiei de specialitate si a competentei la orice nivel. 
Nu exista niciun fel de curs de calificare  sau de perfectionare pentru niciun domeniu: jucatori, antrenori, arbitri.

Suntem o federatie cu un singur antrenor atestat: eu, dupa cum zice statul roman.
Iar eu mi-am bagat picioarele in ea de federatie, fiindca nu mai suport dictatura amatorilor si incompetentilor.

Vin de la europenele de seniori cu medalia de aur la gat si Biroul Federal ma face cu ou si otet?
Romeo mi-a spus ca m-am pisat pe ei, ca nu le-am cerut aprobarea sa fiu antrenor (n-o sa vedeti asta in procesul verbal al sedintei).
Asta e consideratia si respectul pe care mi le-au aratat.

O federatie care le interzice antrenorilor sa fie si jucatori, in tara si in strainatate, de aceea nici nu am avut antrenor prezent in spatiul de joc la europene, desi ar fi avut dreptul.
Avand in vedere ca toti antrenorii sunt si jucatori activi, federatia practic a interzis antrenorii.

Federatia nu are nimic de-a face cu sportul de performanta si toate deciziile pe care le ia prin vot sunt luate de oameni incompetenti si/sau subiectivi, care fac in asa fel incat sa-si creeze avantaje.
Si acum vedem rezultatele, ca afara nu mai poti sa manipulezi concurenta.

Concret:
Bowlingul este sport de precizie, in aceeasi familie cu popicele, tirul, biliardul, golful, dartsul samd. 
Toti antrenorii de bowling din lume considera ca mentalul este aspectul care face cea mai mare diferenta la nivel de sport de performanta.
Daca asta e calitatea esentiala, trebuie s-o antrenezi.

Am remarcat de o mie de ori lipsa pregatirii psihologice la nivel de lot, incepand din 2012, cand isi facea veacul Slowinski pe-aici si antrenorul era un puternic factor disturbator dpdv psihologic.

Nimeni nu antreneaza mentalul aka psihicul in bowlingul romanesc.(Mai putin eu, desigur...)
Mentalul se antreneaza si de antrenor, dar mai ales de catre psihologul sportiv, dupa nomenclatorul romanesc. 
Pe-afara mai vezi cate-un mental coach, uitati-va la componenta loturilor la echipele mari

Psihologul sportiv nu e psihoterapeutul care te impaca cu nevasta sau cu trecutul, sau te vindeca de nevroze samd.
Psihologul sportiv este oarecum opusul, e cel care te ajuta sa-ti maximizezi performantele, sa te motivezi enorm, sa ai mintea in staza de concurs, caracterizata de calm emotional si mental s.a.

Psihologul sportiv te antreneaza si cum sa reactionezi in diverse situatii: exces de optimism, depresie, avalansa senzoriala, cum sa faci managementul comunicatiei cu colegii, familia, suporterii, cum sa  te adaptezi la conditii de joc neobisnuite sau nefamiliare samd
Se ocupa inclusiv de supravegherea ritmului activitatii diurne/nocturne.

El nu poate lucra decat in echipa, impreuna  cu antrenorul si cu jucatorii, iar uneorii cu preparatorul fizic si nutritionistul, daca e cazul.
Psihologul sportiv e membru activ al echipei, o insoteste mereu, nu e cel care te pune pe o canapea ca sa-i povestesti din copilarie.

Exista antrenori titrati care sunt si psihologi sportivi calificati: Costas Mitsingas si  Muriël Van Langenhove, de exemplu.
Antrenorii calificati au si ei cunostinte de psihologie sportiva, dar, de la un anumit nivel in sus, e nevoie de specialisti.
Eu am colaborat in mai multe randuri cu psihologi sportivi si colaborarea a produs rezultate excelente. 

In bowling, jucatorul bine pregatit mental e cel a carui lovitura se repeta la nesfarsit, cu doar foarte mici variatii. 
Nu-l vezi ca-si schimba semnificativ lovitura, limbajul corpului sau mimica in situatii de succes sau de criza. Aproape robot.
E sport de precizie, trebuie sa fii mereu in aceeasi stare, sa faci aceleasi miscari, cu acelasi ritm.
Prestatia echipei nationale la EMC a aratat clar ca toata echipa are nevoie de antrenament mental/pregatire psihologica.
Toata!
In afara de lipsa totala a pregatirii psihologice, mai e un element pe care il stiam de cand au plecat: multi dintre ei nu stiu sa joace cu uretanul, sau nu stiau sa joace in concurs dominat de uretane.  
Ii cautati printre ultimii din echipa si ii auziti deseori lamentandu-se prin tara de uretane. 
Au sfarsit prin a juca cu ele, dar e greu sa inveti acolo si deseori e prea tarziu, fiindca concurenta e acerba, unii au temele facute de ani de zile.

Pregatirea din tara nu a fost corespunzatoare, daca e sa ma intrebati pe mine, nu a simulat conditiile probabile din sala franceza.
Dovada e ca Tavi, care s-a antrenat cel mai putin, a dat cel mai mult, iar Romeo, care s-a antrenat cel mai mult, a dat cel mai putin.

Mai exista si o lipsa totala de management sportiv a echipei, care genereaza deseori efecte dezastruoase.
Exemplu: unul sforaie, dar nu poate sa doarma daca sforaie colegul. 
Ai doi de-astia si-i pui in aceeasi camera. Ghici ce-o sa se intample?

Daca vreti performanta, trebuie sa abordam profesionist sportul, nu sa promovam jocul dupa ureche, hobbyul.

Daca vreti sa fiti lautari, e ok, dar daca vreti sa dati concert pe marile scene ale lumii, n-o sa va iasa!
Gata cu lautaria, puneti profesionistii sa faca treaba!

Iar schimbul de generatii e necesar, in mod evident, trebuie pregatiti jucatori tineri in mod profesionist.
Sau sa asteptam sa rasara niste talente self-made, gen Balazs Becsi Mate si Bogdan Panaitopulo, mai nou.

12 comentarii:

  1. Corect . Ai perfecta dreptate ! Si , totusi situatia trebuie remediata . De unde se incepe remedierea ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuie schimbata conducerea federatiei, mai ales cei care au facut mult rau in mandatul asta. Dupa aia pas cu pas, va fi un proces lung

      Ștergere
  2. Sunt foarte mulți care își hrănesc mentalul in aglomerație! Dar n-au experiența internațională…

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, la fel sunt si acasa, dar nu observati voi. Toti au experienta internationala, sunt veterani.

      Ștergere
  3. Deci…pentru rezultatele proaste e de vina conducerea, pentru alea de la 50+ esti tu responsabil…doamne…chiar te o sustine cineva

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La ce sa ma sustina, gurita? Nu trebuie sa fie nimeni de acord cu mine.
      Sa-ti bati joc de cei care aduc rezultate inseamna ca nu ai ce cauta in conducere.

      Ștergere
  4. Las si eu o parere aici:reiese oarecum din primul paragraf al articolului tau.noi nu avem jucatori de bowling profesionisti,noi avem jucatori de bowling amatori.niciunul dintre jucatori nu este platit pentru a juca bowling.alt mental ai cand esti platit sa joci bowling 8 ore pe zi si asta e principala ta ocupatie.ce buget avem noi ca federatie si ce buget are Suedia sa zicem?este premiata la noi performanta?intr-un final totul se rezuma la bani.trist dar adevarat asa se intampla in multe alte sporturi.Singurul jucator de top care a lipsit a fost Catalin dar oricat as fi eu fanul lui nr.1 sunt convins ca nu ar fi putut urca media echipei cu 20 popice/joc.asa ca eu ii felicit pe baieti si ma semnez nu ca altii care ii catalogheaza “pilaf”dar nu se semneaza.asa ca sunt cei mai buni din tara(cu exceptia lui Catalin)altii mai buni mai greu.Bravo baieti!si pe viitor asta e cheia:antrenori,psihologi,in primul rand jucatori profesionisti mai pe scurt-Bani.o sa reusim sa facem rost de bani(sponsorizari,lobby la minister,etc)o sa putem spera la progres intrucat avem si tineri care vin din spate Mate,Mihai dar fara bani si sustinere vor avea acelasi drum-amatori.Bravo baieti!Andrei

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cat timp atarnam de banii de la minister nu avem nicio sansa. Zero

      Ștergere
  5. Gata cu lautaria, puneti profesionistii sa faca treaba!
    Si care sunt aia?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vrei nume de antrenori profesionisti? Iti dau.
      Vrei nume de psihologi sportivi? Iti dau.
      Vrei nume de preparatori fizici, de nutritionisti? Fara numar.
      Important e sa scoatem capul din galeata si sa incetam sa mai servim orgoliile unor jucatori la apusul carierei, iar deciziile la nivel de federatie sa fie luate de oameni fara competenta.
      Cehii si-au construit scoala de bowling de la zero cu ajutorul unui finlandez celebru, maltezii au un elvetian, antrenorul Lituaniei e un suedez celebru.
      Cheia de bolta e managementul sistemului, incepand la de la viziunea de viitor, atragerea de fonduri, dezvoltarea bowlingului "ca sport".
      Dupa cativa ani or sa apara si rezultatele.

      Ștergere
  6. Că sa fii profesionist nu trebuie sa scoți bani din buzunar, atunci când faci sport. Atâta timp cât te pregătești pe banii tai, faci deplasări pe banii tai, îți cumperi singur tot arsenalul, tu mai vrei să își plătească antrenor și psiholog??? Helloooo, fiecare jucător are familia lui, prioritățile lui.... Nu țin partea nimănui, dar nu cred că are vreo vina conducerea, iar tu că ai adus medalie, a fost bafta ta, pentru că nu tu ai făcut selecția, nu tu te ai implicat în pregătirea lui Cătălin și a celorlalți, nu le ai platit tu diferența din banii de deplasare, etc, deci...... Hai sa fim obiectivi și constructivi, daca vrem ca acest joc sa fie SPORT, daca continuam sa dam doar cu pietre, rămânem la stadiu de hobby și în acest caz trebuie să terminăm cu pretențiile.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca habar n-ai ce inseamna sport profesionist, inseamna sa traiesti din asta si pentru asta.
      Nimeni n-o intreaba pe Halep de unde a avut sutele de mii de euro investiti pana cand a ajuns in top, dar sigur nu de la federatie.
      Faptul ca-ti platesti singur nu te face de top, nu te face profesionist si nu inseamna ca trebuie sa te laud daca joci prost.
      Sportul e un domeniu crud, unde doar campionii sunt laudati.
      Performanta te aduce la nivel de profesionisti, finantarea e treaba fiecaruia: de acasa, de la federatie, de la sponsori samd.
      In bowling sunt putini profesionisti cu adevarat, majoritatea trebuie sa aiba si alte activitati , sa munceasca.
      Pentru un sistem de performanta functional iti trebuie viziune, specialisti si bani.
      Nu avem nimic din toate astea.
      Nimic.

      Ștergere