Am nominalizat un lot largit, dominat de jucatorii de la IDM si de la Split.
Au acceptat sa participe 9 dintre cei nominalizati, lotul care a plecat efectiv, plus Romeo, Lucian Paraschiv si Daniel Bolan.
Bolan era accidentat, iar recuperarea lui era incerta, in ciuda asigurarilor lui taica-sau ca va fi apt de joc in octombrie. Am decis sa nu-l aleg in lotul final.
O decizie extrem de inspirata, fiindca de fapt a reinceput sa joace cu bila de 15 cu 2 zile inainte de inceputul campionatelor...
Restul au refuzat neconditionat.
Bolan era accidentat, iar recuperarea lui era incerta, in ciuda asigurarilor lui taica-sau ca va fi apt de joc in octombrie. Am decis sa nu-l aleg in lotul final.
O decizie extrem de inspirata, fiindca de fapt a reinceput sa joace cu bila de 15 cu 2 zile inainte de inceputul campionatelor...
Apoi mi-ar fi placut sa am 3 jucatori de la IDM si 3 de la Split, ca sa fie un echilibru, absolut necesar pentru atmosfera de echipa, care aproape mereu a fost exploziva la loturile masculine, fiindca competitivitatea intre cluburi a dus la scandaluri imense de fiecare data.
De aceea l-am convocat pe Mihai Ionescu, care e un jucator foarte bun si cu autoritatea necesara evitarii nor scandaluri majore.
in pacate, m-a refuzat, desi l-am abordat personal de mai multe ori.
Romeo a acceptat initial, dar apoi a refuzat, din motive financiare si nu numai.
Restul au refuzat neconditionat.
Mi-ar fi placut Popav in locul lui Bolan, dar el refuzase si, in plus, ar fi generat alt tip de team spirit, am fi avut un reclusiv extra, pe langa Nae.
Formula ideala, pentru mine, dupa ce am renuntat la Bolan, ar fi fost Ionescu, Romeo, Popav, Catalin, Arbi si Nae, ei sunt cei 6 pe care ii vedeam dand scor maxim si avand si un echilibru rezonabil.
Riscurile ar fi fost: Mihai Ionescu, care ar fi tins sa preia pozitia de lider al echipei, desi are experienta internationala nula, si Nae, care ar fi fost izolat aproape complet.
Programul de pregatire la lotului s-a intins pe doua luni, cate doua antrenamente pe saptamana.
Ne-am axat pe mici corectii de joc fizic, pe testarea de cate 2 -3 ori a ungerilor posibile, pe jocul din interior/ de peste sant, simulari de joc cu ritm lent, ca la mondiale, cand dai o bila la 10 minute samd.
Scorul a fost un factor nesemnificativ in pregatire, conditiile din tara nu au nicio legatura cu cele de la mondiale.
Scorul a fost un factor nesemnificativ in pregatire, conditiile din tara nu au nicio legatura cu cele de la mondiale.
La antrenamente s-a participat cu frecventa variabila, David si Victor au lipsit cel mai mult, iar Catalin a fost doar o data.
Antrenamentele au avut ca efect mici ajustari ale jocului fizic, ale rutinei pre-shot, ale modului de targetare, modificari esentiale pentru o competitie ce se anunta feroce.
Insa a fost un prilej excelent pentru team building si pentru testarea, cel putin pentru mine, a canalelor de comunicare cu jucatorii, a ajustarilor tehnice in timp real si a cresterii increderii reciproce.
Insa a fost un prilej excelent pentru team building si pentru testarea, cel putin pentru mine, a canalelor de comunicare cu jucatorii, a ajustarilor tehnice in timp real si a cresterii increderii reciproce.
In perioada asta au fost si IBIBO, Sofia, Cupa Mondiala si Cupa Campionilor, care au fost utile, au tinut jucatorii la cald, dupa vara.
Preocuparile mele secundare au fost destul de complexe, de la evitarea accidentarilor precompetitionale, la respectarea regulamentului antidoping, la alegerea unui arsenal de bile adecvat si mai ales, prevenirea jet-lagului, care ne-a facut pilaf loturile si la precedentele deplasari in Hong Kong
Partea asta din urma a fost un esec aproape total, fiindca, desi am recomandat un program de decalare a bioritmului, nimeni nu l-a facut, din lipsa de timp, toti aveau activitati care nu le permiteau sa se culce la 5-8 seara.
Asta avea sa ne coste grav pana pe la trio, iar pe unii pana la echipe.
Cred ca Victor nici acum nu e reglat, dupa ce s-a terminat concursul.
Nici melatonina nu a ajutat prea mult la Hong Kong.
Autodisciplina feroce, in ceea ce priveste programul de somn si nutritie, e specifica doar atletilor cu adevarat buni, iar noi suntem mai relaxati, asa.
Victor, de exemplu, pe la 2 noaptea o lua la plimbare pe strazi, Nae punea psalmi samd.
Pare nostim, dar costul a fost la scor.
Patru jucatori nu si-au simtit corpul, in diferite zile...
In afara de Arbi si Catalin, toti.
Preocuparile mele secundare au fost destul de complexe, de la evitarea accidentarilor precompetitionale, la respectarea regulamentului antidoping, la alegerea unui arsenal de bile adecvat si mai ales, prevenirea jet-lagului, care ne-a facut pilaf loturile si la precedentele deplasari in Hong Kong
Partea asta din urma a fost un esec aproape total, fiindca, desi am recomandat un program de decalare a bioritmului, nimeni nu l-a facut, din lipsa de timp, toti aveau activitati care nu le permiteau sa se culce la 5-8 seara.
Asta avea sa ne coste grav pana pe la trio, iar pe unii pana la echipe.
Cred ca Victor nici acum nu e reglat, dupa ce s-a terminat concursul.
Nici melatonina nu a ajutat prea mult la Hong Kong.
Autodisciplina feroce, in ceea ce priveste programul de somn si nutritie, e specifica doar atletilor cu adevarat buni, iar noi suntem mai relaxati, asa.
Victor, de exemplu, pe la 2 noaptea o lua la plimbare pe strazi, Nae punea psalmi samd.
Pare nostim, dar costul a fost la scor.
Patru jucatori nu si-au simtit corpul, in diferite zile...
In afara de Arbi si Catalin, toti.
Drumul cu avionul a fost ok, dar singurul care a dormit conform programului a fost Calagiu (ca si in prima noapte), dar nu a scapat nici el, doua zile nu sunt suficiente, perioada de adaptare e cam de o zi/ora de decalaj, deci 6. In a treia noapte a dormit prost si a doua zi a dat 158 media(!).
Nici el nu-si mai aduce aminte de cand n-a mai dat asa putin.
Antrenamentul neoficial s-a facut la scurt timp dupa ce am aterizat, prilej de corecturi de timing la toata lumea, fiindca se aluneca mai tare decat erau ei obisnuiti (parerea unora era contrara, dar ochiul nu m-a inselat).
Preferinta pentru timing early in Romania e criminala pentru scor.
Unul nu intepeneste la linie!
Am avut multe discutii aprinse pe tema asta, dar filmarile au facut diferenta.
Antrenamentul oficial a decurs foarte bine pentru noi.
Spre surpriza noastra, suedezii jucau foarte la dreapta cu bile reactive, lucru pe care nu l-am inteles.
Dar, dupa vreo doua zile de rezultate slabe, si-au schimbat complet strategia de abordare a ungerii si s-au mutat mai la interior
Danezii invers, au trecut pe uretane.
Aia chiar n-au mai facut nimic.
Studiind topografia am inteles ca exista doua solutii, deorece era un soi de cocoasa in jurul boardului 7- se va juca foarte la dreapta sau foarte la stanga.
Acasa singura solutie viabila mi se parea foarte din stanga, datorita reactiei foarte brutale a ungerii
Ulterior am constatat ca asta a fost solutia dominanta la mondiale.
Spre surpriza mea, si a multor altora, au aparut o gramada de uretane jucate foarte la dreapta si uneori pe banane agresive, deoarece le facusera suprafetele chiar si la 360.
Lane play-ul s-a dovedit a fi lucrul cel mai stresant si mai schimbator de-a lungul turneului, ungerea era un adevarat cameleon, nu se puteau juca aceleasi solutii, era nevoie de precizie absoluta- directie, viteza, rotatie. asta, in primul rand datorita fenomenului simultan de carry/burn si a uretanelor.
Adica un turneu de shot making, bila de bila, pe trase si cu solutii extrem de diferite.
De departe cele mai dificile conditii vazute ever.
In functie de cei cu care jucam pe pista, inceputul era complet diferit, ca si nivelul de scor.
Au fost squaduri de 184 media, dar si de aproape 200.
Primul care a cazut ca secerat de jet-lag a fost Calagiu, apoi Victor, Nae, David si Victor din nou.
Arbi a fost cum era cand plecasem din Romania-cel mai bun din tara!
Din iunie incoace singurul care-l invinsese a fost David, la MGM. Podiumul de la IBIBO spune tot!
Catalin a fost sub nivel lui obisnuit tot turneul, avand un arsenal doar partial adecvat, care il silea la solutii tehnice foarte neobisnuite. A ajuns cu picioarele pana aproape pe pista cealalta, in stanga ball-returnului, 57 cu picioarele (asta a fost o inovatie comuna, cand am vazut de unde pleca de pe pista fara aparat)
In plus, viteza mica si unghiul mare de rotatie i-au creat multe probleme.
Si spareul a fost o provocare, mai ales decarul.
Frustrarea prin sala era maxima. Stangacii au avut probleme enorme, marea majoritate aveau uretane, isi faceau carry unul altuia si erau varza.
Singurul care a facut un rezultat memorabil (si ce rezultat!) a fost malaezianul Ismail Rafiq, care a iesit campion mondial la individual. El a fost candidat la Rookie of the year in PBA 2017 si a terminat un turneu pe 3, anul asta
Dar nici el n-a facut Mastersul si niciun alt stangaci.
Jucatorii romani au fost stapanii propriului lor joc si le-am respectat toate deciziile, fie ele conforme sau neconforme cu ceea ce gandeam eu.
Asta a pus baza unei colaborari perfecte intre noi, a unei solidaritati si a unei sustineri reciproce nemaivazute de mine in nicio nationala.
Asta avea sa faca diferenta in niste momente critice, cand am evitat potentiale catastrofe, prin decizii inspirate.
In fiecare seara aveam analiza post meci, debriefing sau analiza tehnica sau cum vreti voi sa-i spuneti, in care stabileam si obiectivele de a doua zi.
Scopul era concursul de echipe, iar cel de trio era pe post de test.
Pana la echipe nu exista niciun jucator constant in echipa, Arbi si Cata erau cei mai previzibili si la un nivel peste ceilalti, dar nici ei nu erau constant la nivel inalt, ci in jurul lui 190.
Pentru echipe am fi avut nevoie de cel putin 3 locomotive, care sa sara de 200. S-a dovedit utopic, dar am avut un grup omogen de 4 jucatori care au tras binisor si unul mai usurel. A fost ok, overall.
Principala mea preocupare in lot a fost Nae, inca de la antrenamente, fiindca avea momente de geniu si momente in care parea plecat pe alta planeta.
Mi-a luat mult timp sa-l inteleg cat de cat, sa stiu ce poate sa-l motiveze si ce poate sa-l deprime.
Dar a doua zi de la echipe m-a facut fericit, am reusit sa-l motivez, desi el era cu gandul doar la cum sa ajunga mai repede acasa.
Tot timpul el a fost mai reclusiv, deseori lipsea din grup. E drept ca si noi eram cam frivoli si-l mai tachinam. Dar asta a fost o chestiune minora, in cele din urma, nu a contat.
Pentru el lipsa familiei si a bisericii a contat enorm, era deseori apatic si demotivat.
La el a fost o lupta enorma cu releasul inconstant, eram cel putin 2 cu gura pe el, ca sa nu-l mai modifice. La echipe eram chiar 5.
La Victor era cam acelasi lucru, dar la el era mult mai greu de controlat, datorita tehnicii cu 2 degete. In mod foarte surprinzator, Victor a avut momente de cadere absoluta, cea de la echipe venind out of the blue.
Cristi tot tragea stanga, ca asa ii cerea ungerea, desi ii gasisem si solutii la dreapta, dar nu voia sa le joace, neam.
Facea doua tipuri mari de greseli din stanga- rata masiv la dreapta, sau releasul era prea slab.
Precizia lui din stanga era cel putin discutabila, cel mai bun joc al lui a fost 218, cu 2 santuri. Jocul urmator a facut 158, dar daduse si 146, jucand din stanga.
El era incantat, eu nu prea...
La echipe a devenit frustrat cand avea precizie pe prima bila, dar nu lega nimic. A trecut cu bine, pana la urma, dar scorul nu a trecut de 180 media.
Cu Arbi am avut interactiuni sporadice, a avut o viziune buna a jocului, mai venea el la mine, mai eu la el, da aveam viziuni similare. Chestii minore- mutari, schimbari de bile samd.
Insa avea frustrari intense cand dadea pocket si nu era strike. E cam tipic pentru 2 handeri cand joca pe ungeri de precizie. In astfel de momente a trebuit sa-l ajut activ pe partea mentala.
Cu Catalin ma consultam mai des, ca tot apareau probleme cu reactiile bilelor lui, fie de la bile, fie de la jocul fizic. El are niste solutii fantastice in jocul ui obisnuit, dar care la echipe nu au functionat. Cand iese de pe liniile lui de forta, mai ale la ungeri cu reactie puternica pe midlane, cum a fost aici, scorul coboara dramatic, datorita lipsei de control a trasei, e dominat puternic de rotatie si cand n-are lungime a loviturii, devine prizonierul pistei.
Catalin a fost nevoit sa improvizeze mereu la turneul asta, iar varsta si lipsa de antrenament s-au vazut.
David a venit praf de la Cupa Mondiala, era cu moralul la pamant, dadea 170 pe house si 150 pe sport, voia sa nu mai vina la mondiale, sa se lase de bowling samd, textele lui obisnuite de criza.
A fost un adevarat miracol ca intr-o saptamana am reusit sa-l pun pe picioare, de a avut zile de 190-200 media in infernul asta.
Dar a mai avut caderi psihologice, care au durat pana la un joc jumatate, cele mai lungi din echipa. Pentru asta va avea nevoie de un psiholog sportiv, pe viitor.
Are un caracter deosebit, la el faptul ca reprezenta Romania era principala obsesie. Un sportiv si un patriot adevarat, pentru care lotul national e suprema onoare. Nu avem multi ca el in tara.
A fost un moment de tensiune in ultima zi de trio, cand am anuntat ca lupta pentru titularizare la echipe se va da intre Cristi si David, iar ulterior primul m-a acuzat ca-l favorizez pe ultimul.
David fusese pilaf cu o zi inainte, dar mizam ca o sa-si revina.
Cristi a capotat in a doua zi de trio, desi a jucat "corect" si atent, dar avea reactie slaba si nu dadea strikeuri, iar David a prins una din zilele lui, in care ritmul era ceas, iar reactia lui buna ii dispera pe toti si mai ales popicele.
Cristi m-a acuzat ca din cauza a ceea ce am spus eu inainte de trio a dat el slab.
Pentru mine asta a fost semnul unei vulnerabilitati psihologice ascunse, care m-a facut mult mai alert in ceea ce-l priveste. Asta s-a dovedit esential in ultima zi, cand era enorm de frustrat ca dadea pocketuri fara strike. Atunci am reusit sa-l tin in priza pana au aparut si strikeurile. Greu!
l-am ales pe David titular si avea sa fie locomotiva echipei, in prima zi.
La echipe montajul tehnic si mental era top.
Echipa a jucat 110% in primul joc, a facut 200 media, eram locul 5 in squad in fata unor echipe de top, inclusiv USA.
Freshul nu ne-a facut probleme in niciuna dintre zile, l-am abordat bine.
Jocul 2 a fost ok, pe o pereche bunicica, dar mutarea la stanga nu a fost suficient de rapida, fiindca aici puteau fi si zece boarduri cu picioarele intre perechile de piste si nu e genul de mutari pe care sa le practici in Romania.
In plus, nu avea cine sa faca scouting, fiindca un jucator juca odata la 10 minute si nu aveam timp suficient sa observ un jucator pe 2 piste, ca sa-mi fac o idee precisa. Cand aveam jocuri grele, nici nu mai duceam sa ma uit, era mai imortanta finalizarea jocului cu bine
Jocul 3 a fost infernal, pe o pereche oribila.
S-a prabusit si Victor vreo 6 frameuri, asa ca am terminat ziua cu 187 media.
Pe Victor l-am recuperat din frameul 7, dar era cam tarziu, desi a legat in 10, a facut doar 142(!).
Era daramat psihic si mi-a cerut sa-l schimb a doua zi.
A intrat Cristi, care facuse figuratie ca rezerva, dar a furnizat un suport psihologic important titularilor, ne-a incurajat in permanenta, dadea repede si venea la noi, de aia a si intrat cu media sub 170 la All Events. M-a impresionat cu spiritul lui de echipa.
De altfel, atmosfera de echipa a fost senzationala, in ambele zile.
A doua zi conditiile au fost mai grele, dar noi am fost mai performanti, un lucru nemaivazut la echipele romanesti, care deobicei se prabusesc a doua zi de la echipe.
Doua perechi au fost grele, prima si ultima, dar am jucat bine si am scos un rezultat si mai bun decat in prima zi, in squadul cel mai slab din intreg concursul.
Ne-am amarat un pic ca ne-au ars rusii si norvegienii de putin, in ultimul joc, dar trebuie sa recunoastem ca sunt mai buni.
Din punct de vedere tehnic lucrurile au fost foarte complexe, in primele doua zile am gasit cel putin 2 solutii pentru fiecare jucator, pe care sa le abordeze, in caz de nevoie, dar uneori nici alea nu mergeau si trebuia improvizat.
Cu uretanul nu a putut sa joace decat Victor si doar vreo 2 jocuri
Catalin, David si Nae au mai incercat, dar uretanul era pentru doar pentru topografi cu laserul la ei, te ardea cand ti-era lumea mai draga. Si lasa izolate ca la balamuc.
Nimeni de pe la mondial n-a dat nimic cu uretanul, pana la urma, decat pe cateva jocuri, sau in anumite zile. Cine a ales doar solutia asta, a pierdut (Or Aviram, de exemplu)
Gasirea suprafetelor optime, pe care si le-au refacut inainte de fiecare squad, a vitezei si a releasului optim a fost o sarcina titanica, dar le-a iesit alor nostri, iar la echipe s-a simplificat extrem de mult, s-a improvizat mult mai putin.
Asta nu inseamna ca nu mai trebuiau ajustari intre jocuri, sau ca jucatorii nu incercau si alte bile, trase samd. Nae stralucea la fantezii de-astea, cam toate falimentare.
Dar, in general, solutiile au fost prefabricate si ajustate pe loc, in caz de nevoie.
Ultima pereche din concurs a fost teribila, cu diferente de peste 10 boarduri la picioare intre piste! Topografia nu spunea nimic de magnitudinea asta, era clar ca era vorba doar de lane play!
Rezultatul de la echipe, locul 28 in lume, ne da speranta ca, jucand perfect, cu cei mai buni jucatori din tara, putem spera la primii 15. Asta este maximul absolut, in opinia mea, dar poate sa nu iasa niciodata.
Urmatoarele mondiale la echipe sunt peste 3 ani, cand extrem de multi dintre cei buni de acum vor sari de 45 de ani!!!
Eu le multumesc tuturor jucatorilor, care au fost foarte bine focusati si motivati, s-au sustinut exemplar si au functionat ca o echipa matura dpdv competitional.
In plus, capacitatea lor de a executa ajustari imediate a fost o surpriza totala si pozitiva, versatitatea lor a fost top.
De asemenea capacitatea de a citi pista dintr-o singura bila a fost lectia pe care toti au invatat-o aici, la echipe erau deja doctori.
In tara nu exista asa ceva, jucam pe piste invatate pe dinafara.
Atitudinea noastra a fost remarcata de toata lumea, ca si rezultatele, care, punctual, au fost surprinzator de bune.
Faptul ca ambele triouri ale noastre au invins un trio american, format din jucatori profesionisti din PBA, ca am invins a doua zi echipa Germaniei, care in prima zi era prima din lume, ca am invins pe aceeasi pereche de piste jucatori mult mai bine cotati, cum ar fi trioul danez samd, reprezinta niste confirmari ca suntem intr-un club select de jucatori buni, unde nu ne facem de rusine.
Nu exista antrenament specific pentru mondiale, singurul antrenament e competitia insasi.
Europenele par o gluma pe langa mondiale, ungerile sunt infinit mai usoare, cu 202 media am terminat pe locul 22 in 2016!!!
202 pe sport, nu pe challenge, ca in tara!
Viitoarele participari viitoare par a fi problematice, dihotomia Split-IDM s-a adancit datorita frustrarilor celor din urma, care au crezut, de acasa, din fata laptopului, ca ei ar fi fost mai capabili si mai performanti.
Fata morgana!
Superteamuri ca Suedia, USA, Danemarca si altii au facut jocuri de echipa de 180-190, cu superjucatori si o cohorta de antrenori, asa ca va dati seama ce infern a fost aici. La suedezi pana si fotograful oficial e antrenor!
Cu 203 media de echipa s-a obtinut medalie, iar IDM-ul ne tine lectii din Bucuresti, ca ei sunt cu mult mai buni, ignorand total conditiile incomparabile.
Jucatori care au sters cu noi pe la competitiile internationale aici n-au facut nimic.
Nu mai vorbesc ca in IDM nici macar nu se poate face ungerea de la mondiale, ca nu avem masina corespunzatoare.
In tara nu avem niciun spinner, nu vezi cateva zeci de uretane pe ungerea asta, nu te muti in fiecare joc cate 10 piste (practic in alta sala) si ca nu joaca nimeni cu bila pe boardul 37 la linie din primul joc(!).
Temperatura de 21 de grade, de-ti clantane dintii?
O bila la 10 minute, de-ai uitat ce-ai dat, iar cand repeti perfect dupa alti 9 jucatori, constati ca tocmai s-a dus trasa!
Faceti scoala si nu mai propagati aberatii!
Capatati experienta mondiala si dupa aia dati-va experti!
Intrebati-i pe cei care au fost pe la vreun mondial cum e!
Nu mai spun ca m-au rugat sa verific ungerea de la mondiale, ca poate o fi gresita, de se usuca asa repede!
M-a umflat rasul, ca aici se masoara ungerea in fiecare squad, nu ca in IDM, unde dai pe alta ungere in finala de la open!!!
Aroganta lor de a pune "pseudo-ungerea de la mondiale" si de a ne arata noua ce smecheri sunt ei a fost o nedorita presiune din tara, pe care am trecut-o cu bine.
Sunt slabe sperante sa avem o alta nationala unita prea curand.
Iar rezultatele vor suferi.
Si mai avem o problema, nu avem destui tineri, doar Arbi si David, dar nu se antreneaza nici a zecea parte din cat ar trebui. De pregatirea lor fizica nu mai vorbesc, e inexistenta, iar la Arbi e un must.
Cu actuala generatie, de 37-50 de ani, nu mai putem face mare lucru, progresul va fi strict limitat.
Pe termen mediu, viitorul pare sumbru.
In final, le multumesc celor care au facut posibila aceasta deplasare: Ministerului Tineretului si Sportului si Presedintelui Federatiei Romane de Bowling, d-lui Nitu Ionut.
Le multumesc jucatorilor din lot, care au contribuit masiv dpdv financiar , platindu-si singuri avionul, bagajele suplimentare, echipamentele noi si diurna pe 15 zile, precum si familiilor lor, care au facut eforturi impresionante.
De asemenea ii multumesc d-lui Mihai Ionescu, pentru sponsorizarea lui David.
Nici el nu-si mai aduce aminte de cand n-a mai dat asa putin.
Antrenamentul neoficial s-a facut la scurt timp dupa ce am aterizat, prilej de corecturi de timing la toata lumea, fiindca se aluneca mai tare decat erau ei obisnuiti (parerea unora era contrara, dar ochiul nu m-a inselat).
Preferinta pentru timing early in Romania e criminala pentru scor.
Unul nu intepeneste la linie!
Am avut multe discutii aprinse pe tema asta, dar filmarile au facut diferenta.
Antrenamentul oficial a decurs foarte bine pentru noi.
Spre surpriza noastra, suedezii jucau foarte la dreapta cu bile reactive, lucru pe care nu l-am inteles.
Dar, dupa vreo doua zile de rezultate slabe, si-au schimbat complet strategia de abordare a ungerii si s-au mutat mai la interior
Danezii invers, au trecut pe uretane.
Aia chiar n-au mai facut nimic.
Studiind topografia am inteles ca exista doua solutii, deorece era un soi de cocoasa in jurul boardului 7- se va juca foarte la dreapta sau foarte la stanga.
Acasa singura solutie viabila mi se parea foarte din stanga, datorita reactiei foarte brutale a ungerii
Ulterior am constatat ca asta a fost solutia dominanta la mondiale.
Spre surpriza mea, si a multor altora, au aparut o gramada de uretane jucate foarte la dreapta si uneori pe banane agresive, deoarece le facusera suprafetele chiar si la 360.
Lane play-ul s-a dovedit a fi lucrul cel mai stresant si mai schimbator de-a lungul turneului, ungerea era un adevarat cameleon, nu se puteau juca aceleasi solutii, era nevoie de precizie absoluta- directie, viteza, rotatie. asta, in primul rand datorita fenomenului simultan de carry/burn si a uretanelor.
Adica un turneu de shot making, bila de bila, pe trase si cu solutii extrem de diferite.
De departe cele mai dificile conditii vazute ever.
In functie de cei cu care jucam pe pista, inceputul era complet diferit, ca si nivelul de scor.
Au fost squaduri de 184 media, dar si de aproape 200.
Primul care a cazut ca secerat de jet-lag a fost Calagiu, apoi Victor, Nae, David si Victor din nou.
Arbi a fost cum era cand plecasem din Romania-cel mai bun din tara!
Din iunie incoace singurul care-l invinsese a fost David, la MGM. Podiumul de la IBIBO spune tot!
Catalin a fost sub nivel lui obisnuit tot turneul, avand un arsenal doar partial adecvat, care il silea la solutii tehnice foarte neobisnuite. A ajuns cu picioarele pana aproape pe pista cealalta, in stanga ball-returnului, 57 cu picioarele (asta a fost o inovatie comuna, cand am vazut de unde pleca de pe pista fara aparat)
In plus, viteza mica si unghiul mare de rotatie i-au creat multe probleme.
Si spareul a fost o provocare, mai ales decarul.
Frustrarea prin sala era maxima. Stangacii au avut probleme enorme, marea majoritate aveau uretane, isi faceau carry unul altuia si erau varza.
Singurul care a facut un rezultat memorabil (si ce rezultat!) a fost malaezianul Ismail Rafiq, care a iesit campion mondial la individual. El a fost candidat la Rookie of the year in PBA 2017 si a terminat un turneu pe 3, anul asta
Dar nici el n-a facut Mastersul si niciun alt stangaci.
Jucatorii romani au fost stapanii propriului lor joc si le-am respectat toate deciziile, fie ele conforme sau neconforme cu ceea ce gandeam eu.
Asta a pus baza unei colaborari perfecte intre noi, a unei solidaritati si a unei sustineri reciproce nemaivazute de mine in nicio nationala.
Asta avea sa faca diferenta in niste momente critice, cand am evitat potentiale catastrofe, prin decizii inspirate.
In fiecare seara aveam analiza post meci, debriefing sau analiza tehnica sau cum vreti voi sa-i spuneti, in care stabileam si obiectivele de a doua zi.
Scopul era concursul de echipe, iar cel de trio era pe post de test.
Pana la echipe nu exista niciun jucator constant in echipa, Arbi si Cata erau cei mai previzibili si la un nivel peste ceilalti, dar nici ei nu erau constant la nivel inalt, ci in jurul lui 190.
Pentru echipe am fi avut nevoie de cel putin 3 locomotive, care sa sara de 200. S-a dovedit utopic, dar am avut un grup omogen de 4 jucatori care au tras binisor si unul mai usurel. A fost ok, overall.
Principala mea preocupare in lot a fost Nae, inca de la antrenamente, fiindca avea momente de geniu si momente in care parea plecat pe alta planeta.
Mi-a luat mult timp sa-l inteleg cat de cat, sa stiu ce poate sa-l motiveze si ce poate sa-l deprime.
Dar a doua zi de la echipe m-a facut fericit, am reusit sa-l motivez, desi el era cu gandul doar la cum sa ajunga mai repede acasa.
Tot timpul el a fost mai reclusiv, deseori lipsea din grup. E drept ca si noi eram cam frivoli si-l mai tachinam. Dar asta a fost o chestiune minora, in cele din urma, nu a contat.
Pentru el lipsa familiei si a bisericii a contat enorm, era deseori apatic si demotivat.
La Victor era cam acelasi lucru, dar la el era mult mai greu de controlat, datorita tehnicii cu 2 degete. In mod foarte surprinzator, Victor a avut momente de cadere absoluta, cea de la echipe venind out of the blue.
Cristi tot tragea stanga, ca asa ii cerea ungerea, desi ii gasisem si solutii la dreapta, dar nu voia sa le joace, neam.
Facea doua tipuri mari de greseli din stanga- rata masiv la dreapta, sau releasul era prea slab.
Precizia lui din stanga era cel putin discutabila, cel mai bun joc al lui a fost 218, cu 2 santuri. Jocul urmator a facut 158, dar daduse si 146, jucand din stanga.
El era incantat, eu nu prea...
La echipe a devenit frustrat cand avea precizie pe prima bila, dar nu lega nimic. A trecut cu bine, pana la urma, dar scorul nu a trecut de 180 media.
Cu Arbi am avut interactiuni sporadice, a avut o viziune buna a jocului, mai venea el la mine, mai eu la el, da aveam viziuni similare. Chestii minore- mutari, schimbari de bile samd.
Insa avea frustrari intense cand dadea pocket si nu era strike. E cam tipic pentru 2 handeri cand joca pe ungeri de precizie. In astfel de momente a trebuit sa-l ajut activ pe partea mentala.
Cu Catalin ma consultam mai des, ca tot apareau probleme cu reactiile bilelor lui, fie de la bile, fie de la jocul fizic. El are niste solutii fantastice in jocul ui obisnuit, dar care la echipe nu au functionat. Cand iese de pe liniile lui de forta, mai ale la ungeri cu reactie puternica pe midlane, cum a fost aici, scorul coboara dramatic, datorita lipsei de control a trasei, e dominat puternic de rotatie si cand n-are lungime a loviturii, devine prizonierul pistei.
Catalin a fost nevoit sa improvizeze mereu la turneul asta, iar varsta si lipsa de antrenament s-au vazut.
A fost un adevarat miracol ca intr-o saptamana am reusit sa-l pun pe picioare, de a avut zile de 190-200 media in infernul asta.
Dar a mai avut caderi psihologice, care au durat pana la un joc jumatate, cele mai lungi din echipa. Pentru asta va avea nevoie de un psiholog sportiv, pe viitor.
Are un caracter deosebit, la el faptul ca reprezenta Romania era principala obsesie. Un sportiv si un patriot adevarat, pentru care lotul national e suprema onoare. Nu avem multi ca el in tara.
A fost un moment de tensiune in ultima zi de trio, cand am anuntat ca lupta pentru titularizare la echipe se va da intre Cristi si David, iar ulterior primul m-a acuzat ca-l favorizez pe ultimul.
David fusese pilaf cu o zi inainte, dar mizam ca o sa-si revina.
Cristi a capotat in a doua zi de trio, desi a jucat "corect" si atent, dar avea reactie slaba si nu dadea strikeuri, iar David a prins una din zilele lui, in care ritmul era ceas, iar reactia lui buna ii dispera pe toti si mai ales popicele.
Cristi m-a acuzat ca din cauza a ceea ce am spus eu inainte de trio a dat el slab.
Pentru mine asta a fost semnul unei vulnerabilitati psihologice ascunse, care m-a facut mult mai alert in ceea ce-l priveste. Asta s-a dovedit esential in ultima zi, cand era enorm de frustrat ca dadea pocketuri fara strike. Atunci am reusit sa-l tin in priza pana au aparut si strikeurile. Greu!
l-am ales pe David titular si avea sa fie locomotiva echipei, in prima zi.
La echipe montajul tehnic si mental era top.
Echipa a jucat 110% in primul joc, a facut 200 media, eram locul 5 in squad in fata unor echipe de top, inclusiv USA.
Freshul nu ne-a facut probleme in niciuna dintre zile, l-am abordat bine.
Jocul 2 a fost ok, pe o pereche bunicica, dar mutarea la stanga nu a fost suficient de rapida, fiindca aici puteau fi si zece boarduri cu picioarele intre perechile de piste si nu e genul de mutari pe care sa le practici in Romania.
In plus, nu avea cine sa faca scouting, fiindca un jucator juca odata la 10 minute si nu aveam timp suficient sa observ un jucator pe 2 piste, ca sa-mi fac o idee precisa. Cand aveam jocuri grele, nici nu mai duceam sa ma uit, era mai imortanta finalizarea jocului cu bine
Jocul 3 a fost infernal, pe o pereche oribila.
S-a prabusit si Victor vreo 6 frameuri, asa ca am terminat ziua cu 187 media.
Pe Victor l-am recuperat din frameul 7, dar era cam tarziu, desi a legat in 10, a facut doar 142(!).
Era daramat psihic si mi-a cerut sa-l schimb a doua zi.
A intrat Cristi, care facuse figuratie ca rezerva, dar a furnizat un suport psihologic important titularilor, ne-a incurajat in permanenta, dadea repede si venea la noi, de aia a si intrat cu media sub 170 la All Events. M-a impresionat cu spiritul lui de echipa.
De altfel, atmosfera de echipa a fost senzationala, in ambele zile.
A doua zi conditiile au fost mai grele, dar noi am fost mai performanti, un lucru nemaivazut la echipele romanesti, care deobicei se prabusesc a doua zi de la echipe.
Doua perechi au fost grele, prima si ultima, dar am jucat bine si am scos un rezultat si mai bun decat in prima zi, in squadul cel mai slab din intreg concursul.
Ne-am amarat un pic ca ne-au ars rusii si norvegienii de putin, in ultimul joc, dar trebuie sa recunoastem ca sunt mai buni.
Din punct de vedere tehnic lucrurile au fost foarte complexe, in primele doua zile am gasit cel putin 2 solutii pentru fiecare jucator, pe care sa le abordeze, in caz de nevoie, dar uneori nici alea nu mergeau si trebuia improvizat.
Cu uretanul nu a putut sa joace decat Victor si doar vreo 2 jocuri
Catalin, David si Nae au mai incercat, dar uretanul era pentru doar pentru topografi cu laserul la ei, te ardea cand ti-era lumea mai draga. Si lasa izolate ca la balamuc.
Nimeni de pe la mondial n-a dat nimic cu uretanul, pana la urma, decat pe cateva jocuri, sau in anumite zile. Cine a ales doar solutia asta, a pierdut (Or Aviram, de exemplu)
Gasirea suprafetelor optime, pe care si le-au refacut inainte de fiecare squad, a vitezei si a releasului optim a fost o sarcina titanica, dar le-a iesit alor nostri, iar la echipe s-a simplificat extrem de mult, s-a improvizat mult mai putin.
Asta nu inseamna ca nu mai trebuiau ajustari intre jocuri, sau ca jucatorii nu incercau si alte bile, trase samd. Nae stralucea la fantezii de-astea, cam toate falimentare.
Dar, in general, solutiile au fost prefabricate si ajustate pe loc, in caz de nevoie.
Ultima pereche din concurs a fost teribila, cu diferente de peste 10 boarduri la picioare intre piste! Topografia nu spunea nimic de magnitudinea asta, era clar ca era vorba doar de lane play!
Rezultatul de la echipe, locul 28 in lume, ne da speranta ca, jucand perfect, cu cei mai buni jucatori din tara, putem spera la primii 15. Asta este maximul absolut, in opinia mea, dar poate sa nu iasa niciodata.
Urmatoarele mondiale la echipe sunt peste 3 ani, cand extrem de multi dintre cei buni de acum vor sari de 45 de ani!!!
Eu le multumesc tuturor jucatorilor, care au fost foarte bine focusati si motivati, s-au sustinut exemplar si au functionat ca o echipa matura dpdv competitional.
In plus, capacitatea lor de a executa ajustari imediate a fost o surpriza totala si pozitiva, versatitatea lor a fost top.
De asemenea capacitatea de a citi pista dintr-o singura bila a fost lectia pe care toti au invatat-o aici, la echipe erau deja doctori.
In tara nu exista asa ceva, jucam pe piste invatate pe dinafara.
Atitudinea noastra a fost remarcata de toata lumea, ca si rezultatele, care, punctual, au fost surprinzator de bune.
Faptul ca ambele triouri ale noastre au invins un trio american, format din jucatori profesionisti din PBA, ca am invins a doua zi echipa Germaniei, care in prima zi era prima din lume, ca am invins pe aceeasi pereche de piste jucatori mult mai bine cotati, cum ar fi trioul danez samd, reprezinta niste confirmari ca suntem intr-un club select de jucatori buni, unde nu ne facem de rusine.
Nu exista antrenament specific pentru mondiale, singurul antrenament e competitia insasi.
Europenele par o gluma pe langa mondiale, ungerile sunt infinit mai usoare, cu 202 media am terminat pe locul 22 in 2016!!!
202 pe sport, nu pe challenge, ca in tara!
Viitoarele participari viitoare par a fi problematice, dihotomia Split-IDM s-a adancit datorita frustrarilor celor din urma, care au crezut, de acasa, din fata laptopului, ca ei ar fi fost mai capabili si mai performanti.
Fata morgana!
Superteamuri ca Suedia, USA, Danemarca si altii au facut jocuri de echipa de 180-190, cu superjucatori si o cohorta de antrenori, asa ca va dati seama ce infern a fost aici. La suedezi pana si fotograful oficial e antrenor!
Cu 203 media de echipa s-a obtinut medalie, iar IDM-ul ne tine lectii din Bucuresti, ca ei sunt cu mult mai buni, ignorand total conditiile incomparabile.
Jucatori care au sters cu noi pe la competitiile internationale aici n-au facut nimic.
In tara nu avem niciun spinner, nu vezi cateva zeci de uretane pe ungerea asta, nu te muti in fiecare joc cate 10 piste (practic in alta sala) si ca nu joaca nimeni cu bila pe boardul 37 la linie din primul joc(!).
Temperatura de 21 de grade, de-ti clantane dintii?
O bila la 10 minute, de-ai uitat ce-ai dat, iar cand repeti perfect dupa alti 9 jucatori, constati ca tocmai s-a dus trasa!
Faceti scoala si nu mai propagati aberatii!
Capatati experienta mondiala si dupa aia dati-va experti!
Intrebati-i pe cei care au fost pe la vreun mondial cum e!
Nu mai spun ca m-au rugat sa verific ungerea de la mondiale, ca poate o fi gresita, de se usuca asa repede!
M-a umflat rasul, ca aici se masoara ungerea in fiecare squad, nu ca in IDM, unde dai pe alta ungere in finala de la open!!!
Aroganta lor de a pune "pseudo-ungerea de la mondiale" si de a ne arata noua ce smecheri sunt ei a fost o nedorita presiune din tara, pe care am trecut-o cu bine.
Iar rezultatele vor suferi.
Si mai avem o problema, nu avem destui tineri, doar Arbi si David, dar nu se antreneaza nici a zecea parte din cat ar trebui. De pregatirea lor fizica nu mai vorbesc, e inexistenta, iar la Arbi e un must.
Cu actuala generatie, de 37-50 de ani, nu mai putem face mare lucru, progresul va fi strict limitat.
Pe termen mediu, viitorul pare sumbru.
In final, le multumesc celor care au facut posibila aceasta deplasare: Ministerului Tineretului si Sportului si Presedintelui Federatiei Romane de Bowling, d-lui Nitu Ionut.
Le multumesc jucatorilor din lot, care au contribuit masiv dpdv financiar , platindu-si singuri avionul, bagajele suplimentare, echipamentele noi si diurna pe 15 zile, precum si familiilor lor, care au facut eforturi impresionante.
De asemenea ii multumesc d-lui Mihai Ionescu, pentru sponsorizarea lui David.
