Olimpiada de vara de la Paris i-a tinut cu sufletul la gura pe toti iubitorii de sport.
Remarcabila a fost evolutia lui David Popovici, care obtine primul titlu olimpic romanesc la inot masculin, in proba de 200m liber.
Putem invata ceva din aceasta poveste de succes, care sa ne ajute in bowling?
Asta e intrebarea!
Am sa va ofer mai jos perspectiva mea, bazata doar pe informatii publice, declaratii si interviuri date de David si de antrenorul sau, Adrian Radulescu.
Nu ma intereseaza chestiunile specifice inotului, care e un sport dintr-o alta familie decat bowlingul; e un sport atletic ciclic, in care se repeta la nesfarsit aceleasi secvente, si unde componenta atletica e predominanta.
E nevoie de pregatire aeroba si anaeroba, cu volume imense de munca, iar corpul este solicitat la limita sau peste.
Bowlingul este un sport de precizie aerob, unde atleticismul are o influenta mica sau medie si unde pregatirea este aeroba si tehnica.
Ce m-a interesat pe mine a fost cum a aparut un astfel de campion si cum a fost gestionata dezvoltarea si pregatirea lui pana la nivelul suprem, acela de campion olimpic si de recordman mondial.
In primul rand, ca in muuuulte situatii, indreptarea lui catre sportul de performanta a fost absolut intamplatoare.
O afectiune ortopedica comuna, o scolioza infantila a facut ca el sa ajunga in bazin, la recomandarea medicului, la 4 ani, la Lia Manoliu.
Ulterior, parintii au constatat ca ii place mult la bazin, si au decis sa incerce sa-l indrepte catre sportul de performanta, pe la 7 ani(?), pe banii lor.
Părinții i-au oferit suport necondiționat și nu au pus niciodată presiune proasta pe el.
Tot timpul primea o ciocolată după concurs, indiferent de rezultat.
La 9 ani l-a preluat si un tanar antrenor de la un club privat, Adrian Radulescu, de 24 de ani, de la Aqua Team.
A ajuns la el fiindca ceilalti antrenori, cu mai mare experienta, nu erau incantati de David, ca se juca prea mult si cam tragea chiulul. Ca sa vezi ce fac copiii de 7-9 ani!
La 10 ani David a castigat primul lui titlu national, la categoria lui de varsta.
La 11 ani s-a produs declicul, cand si-a dat seama ca isi doreste performanta si atitudinea lui fata de antrenamente s-a maturizat brusc: fara chiul!
Rezultatele au inceput sa se imbunatateasca treptat, si de pe la 14 ani a inceput sa doboare primele recorduri nationale de juniori.
Pe la 15 ani era de perspectiva olimpica.
Era deja la CSA Steaua, cu care avea contract pana dupa Olimpiada din 2020.
2021 a fost prima data cand s-a vazut ca are potential imens, cand a doborat recorduri mondiale de juniori, cu timpi senzationali.
A facut baremul olimpic si s-a calificat la Tokyo.
Pandemia i-a oferit o oportunitate de calificare, ca olimpiada a intarziat un an.
La 16 ani, în 2021, a participat la JO de la Tokyo, facand finala la 100 si 200m liber, ratând de puțin o medalie.
Dupa olimpiada, in septembrie 2021 s-a transferat la Dinamo, care a oferit un contract foarte mare intregii echipe, care a depasit cu mult oferta Steaua.
In plus Dinamo are bazin olimpic, Steaua nu.
Ofertele din strainatate nu au fost luate in considerare, din motive diverse.
Cert este ca, din 2021, nu i-a mai lipsit nimic in tara, a fost tratat că un zeu.
Are salariu 7.000 euro si toate cheltuielile sunt platite de club sau de federatie: deplasari, cantonamente, nutritionist american, analist video belgian, preparator fizicul Dragos Luscan, antrenorul Adrian Radulescu, chiar si tatal se pare ca are salariu, ca manager.
In 2022 a fost premiat cu 300.000 euro pt. 2 titluri mondiale, ceva similar urma să primească și după Paris
2022 a fost anul lui gratie, din punctul de vedere al timpilor, record mondial la suta si al 3-lea timp istoric la 200, dar cel mai bun fara costum special. A devenit si dublu campion mondial.
2023 a marcat o cadere abrupta, determinata si de programul scolar, bacalaureat, samd.
Pregatirea serioasa pentru olimpiada pare ca a inceput la sfarsitul lui 2023, cand Popovici abandoneaza facultatea, inghetandu-si anul.
In decembrie 2023 inca nu era cristalizat un program definitiv de pregatire pentru olimpiada si competitii de verificare, Adrian Radulescu vorbin despre participarea la mondialele din februrarie, unde nu s-a mai dus, pana la urma.
In 2024 e prima data cand vad ca are si un psiholog sportiv, Marcel Ivan, care a devenit public după Mare Nostrum.
Pe la 16-17 ani se considera ca nu e nevoie de psiholog.
Competitiile pregatitoare principale au fost nationalele de inot, in aprilie si europenele din iunie.
In iunie si-a atins varful de forma, cu o luna si jumatate inainte de olimpiada, apropiindu-se de timpii din 2022, cel mai bun timp mondial al anului la 200 si al doilea la 100.
La olimpiada a luat aurul la 200 si bronzul la 100, la mare lupta, si cu timpi mediocri.
A fost un succes memorabil, timpii chiar nu mai conteaza, ci medaliile.
Primul roman cu titlu olimpic la inot masculin!
La feminin au fost 3 titluri: Diana Mocanu, 2 de aur in 2000, si Camelia Potec, in 2004, ambele antrenate de Doina Sava, la Braila.
Si cateva ganduri personale, utile si la bowling:
- talentele apar imprevizibil, nu neaparat ca urmare a unui proces de selectie sau de scouting
- sportivii de performanta ii cauți printre cei care sunt deja in sala/bazin și vin cu anumită frecventa.
- numarul mare de practicanti nu genereaza automat valori, inotul nu are decat vreo 3.000 si ceva de legitimati, gimnastica 800, canotajul 700, halterele 600.
Fotbalul are peste 130.000, baschetul aproape 40.000 si valori.... nimic
Baza de selectie mare nu inseamna ca o sa gasesti diamante in tonele de pământ de flori.
- inainte de 10 ani e important ca sa invete copiii drumul regulat spre sala si cam atat.
- sustinerea copiiilor e in sarcina exclusiva a parintilor, pentru un timp mai lung sau mai scurt. La Halep a fost la fel ca la Popovici.
-Familia e cea care decide pentru copil, dacă-l aduce sau nu la sport, de aceea ei sunt factorul critic la copiii mici.
-O familie desteapta si care ofera sprijin neconditionat e un factor important in dezvoltarea copiiilor ca performeri.
-Pana in adolescenta, structurile sportive rareori investesc in copii, costurile sunt prea mari si perspectivele nesigure. Adica de la juniori 2 incolo devin interesanti. Teenagerii.
- este important ca sportivul sa aiba un club sportiv/federatie care sa-l sustina in activitatea de performanta pe termen lung, fiindca, la un moment, dat parintii se vor sufoca logistic, financiar etc
- un antrenor dedicat si bine educat poate face o diferenta enorma, chiar daca e tanar.
Adrian Radulescu a învățat si-a progresat alaturi de David. Si-a luat si doctoratul, intre timp.
-Antrenorul trebuie sa studieze intens si permanent, iar antrenorii fara studii pot face mult rau. Noi avem 300 de jucatori si 1000 de antrenori, minim, majoritatea habarniști guralivi și cu multă "personalitate".
Romanii sufera in masa de efectul Dunning-Kruger,este o adevarata epidemie.
Toti se pricep la orice si se cred mai experti decat expertii. La bowling se vede asta din satelit.
- sportul de performanta de varf se bazeaza pe o echipa profesionista, de specialiști.
- rareori un antrenor are succes de la inițierea copiilor până la adulti de top, foecare varsta si nivel de performnata are nevoie de abordari si competente specifice.
Radulescu știa aceste lucruri, dar a învățat si a crescut alaturi de David. De la antrenor de incepatori a devenit unul de top, alaturi de elevul lui de top.
Acum nu se mai ocupa de inițieri, evident.
- Odată cu trecerea timpului și cresterea performantelor antrenorul a apelat la colaboratori specializați, fiindcă antrenorul nu le poate face bine pe toate, nu e expert și în nutriție, și în pregătire fizică, și în psihologie, si in antidoping etc.
- Mama lui David a facut curs de antidoping, ca sa poata supraveghea alimentatia lui.
To be continued...
Avem ceva similar lui David Popovici in bowling?
As zice ca Mate Balazs-Becsi e pe un drum foarte similar.
A aparut in bowling nemultumit de mediul din fotbal, unde nu era tratat si respectat corespunzator.
Tot pe la 9-10 ani.
Are sprijinul neconditionat al familiei, care nu pune presiune proasta pe el, exact ca si familia Popovici.
Il sustin logistic si financiar, de la inceput.
Il aduc la sala, il duc la turnee, interne si externe, sunt tot timpul alaturi de el, la toate concursurile.
Tatal lui a facut cursuri de antrenor EBF, iar mama lui de psihologie sportiva.
Lucreaza si cu un medic sportiv de la hochei.
A ajuns campion european la dublu juniori si a luat bronz la invididual.
O poveste de succes ca la carte!
Ce lipseste din povestea lui e sprijinul masiv al vreunui club sau al federatiei.
Exista cate ceva, dar foarte departe de necesitati.
Clubul ii asigura gratuitatea pistelor pentru 2 antrenamente pe saptamana, de exemplu, iar federatia plateste pentru participare la unele competitii internationale, ii mai ofera cate o bila pe an samd.
Mai are si ceva sponsori, pentru anumite competitii.
Sa vedem cat mai rezista familia si pana unde se pot duce performantele lui, in astfel de conditii.
Diamant este!
E o mare diferenta aici, fata de Popvici: bowlingul e un sport neolimpic, lucru extrem de important in Romania.
In plus, bowlingul are un orizont minor in ceea ce priveste castigurile atletilor profesionisti, inclusiv pe plan international.
Premiile sunt mici, concurenta este feroce, iar sponsorii nu prea interesati.
Asta face face viata sportivilor din bowling foarte grea, care trebuiesc sa gaseasca alte surse de venituri; sunt putini bowleri profesionisti, cu adevarat.
Diverse "cimilituri":
- scoala romaneasca de antrenori e intepenita in teorii de prin anii 60-70, de provenienta rusa, dezvoltate ulterior de romanul Tudor Bompa, care a emigrat in Canada.
Acestea au la baza diverse concepte care sunt frecvent inadecvate realitatii sportului modern.
Impartirea pregatirii sportive se face in cicluri de pregatire cu durate diverse, ciclul suprem fiind cel olimpic, de 4 ani, in care sportivii vizeaza atingerea varfului de forma la olimpiada.
Olimpiada de la Tokyo a dat peste cap teoria, un ciclu avand 5 ani si unul 3.
Desi multi dintre atleti au fost in imposibilitate de pregatire, datorita pandemiei, au fost doborate multe recorduri mondiale la Tokyo.
Pauzele lungi si dese...
La Paris 2024 mi-au sarit in ochi doua exemple de campioni olimpici:
Mijaín López, la lupte greco-romane,+130kg, care se retrasese si, dupa 3 ani de inactivitate, s-a hotarat sa participe la olimpiada.
A iesit pentru a cincea oara campion olimpic succesiv, un record. La 41 de ani!
Al doilea este Tamirat Tola, campionul etiopian de la maraton masculin, care a fost convocat cu cateva saptamani inainte la lot, ca s-a accidentat un titular.
Ce pregatire pe ciclu olimpic de 4 ani?
Si la noi, Gianina van Groningen a revenit in activitatea competitionala anul trecut si a luat argint.
Sunt extrem de multe cazuri de genul asta, nu sunt doar exceptii.
In plus, la inot, de exemplu, cele mai multe recorduri mondiale nu sunt stabilite la olimpiada, ci la campionatele mondiale, mai apoi la Cupa mondiala si de-abia pe locul 3 e Olimpiada.
La atletism e similar.
Asta arata ca varful de forma sportiva nu e atins la Olimpiada, cel mai adesea.
Asta cu varful de forma e o provocare pentru toti sportivii si toti antrenorii, e foarte dificil sa-l sincronizezi cu competitia repectiva, care deseori e intr-o singura zi.
Programul competitional actual e plin de competitii si deseori trebuie sa fii in forma un sezon intreg, nu poti sa te pregatesti ani intregi pentru o singura competitie.
Jocurile sportive sunt cel mai bun exemplu.
Nu se pregatesc baschetbalistii din NBA 4 ani pentru olimpiada, fiindca aia au zeci de meciuri pe sezon, unde trebuie sa presteze meci de meci.
Si dupa aia vin si mai castiga si olimpiada.
In alte sporturi, olimpiada nu nici macar cel mai ravnit titlu.
Ciclismul de sosea e un bun exemplu, acolo marile tururi sunt mult mai importante.
Si la tenis, grand slamurile sunt Nr.1, acolo sunt banii si faima.
Apoi mai e aspectul selectionarii pentru olimpiada, multi dintre sportivi nu stiu daca merg la olimpiada decat foarte tarziu, nu are sens sa se pregateasca 4 ani daca nu stiu daca vor participa sau nu.
Asta se intampla deseori fiindca selectia se face administrativ, de catre federatia nationala (cum a fost cazul etiopianului), alteori fiindca selectia prin concurs se face extrem de tarziu, cu putine saptamani inainte de olimpiada.
Asta se intampla cand sunt multi care au facut barem olimpic si trebuie organizata o selectie, fiindca numarul de participanti din fiecare tara e limitat la 2 sau la 3 in fiecare disciplina.
E si cazul americanilor, la ei selectiile nationale la inot si atletism au fost in iunie.
Deseori aceste selectii sunt mai dure decat concursul olimpic, se mai si doboara recorduri mondiale pe-acolo.
Un alt aspect este varsta sportivilor, sunt multi copii care progreseaza fenomenal intre olimpiade, este exclus un ciclu de 4 ani la ei, ca la 12 ani nu arata nimic, iar la 16 devin dubli campioni olimpici (Diana Mocanu, de exemplu). Si invers, unii in varsta, care sunt pe final de cariera, care nu stiu daca vor mai participa sau nu la urmatoarea olimpiada, sau pur si simplu nu pot/nu vor sa antreneze 4 ani intruna.
Adica teoriile astea sunt bune ca sa avem ce vorbi, in esenta, dar realitatea ne bate.
Pregatirea lui Popovici pentru olimpiada a durat cateva luni, de fapt, ca prin septembrie anul trecut era inca in regim lejer, ca dupa vacanta, iar 2023 a fost un an sabatic, practic.
