Pe siteul FRB s-a publicat programul CN 2019-2020, care contine 8 etape la divizia A, 10 la divizia B, 5 etape de individual, dintre care una e open, una de calificari la duo-trio, o etapa de Cupa Romaniei.
La divizia A e o pauza la mijlocul campionatului, de 3 luni, din decembrie pana in martie!!!!
4 dintre cele 8 etape se joaca in IDM.
S-a reusit contraperformanta de a incepe sezonul foarte de devreme, la inceputul lui octombrie si de a-l termina foarte tarziu, la mijlocul lui iulie (!).
N-as putea spune de ce finalele de juniori si de 50+ au ajuns in iulie.
Mai e si o varianta de calendar pestrita si greu de urmarit, in el fiind introduse si etapele a 4 tipuri diferite de openuri interne- IDM, Geto-Dacii, LNB, Septimia plus openuri internationale samd, care poate constitui o schita de lucru pentru competitii, dar nu un calendar FRB oficial, fiindca acele competitii nu sunt organizate de FRB.
In schimb, nu apare in calendar nicio competitie internationala ETBF, la care se presupune ca Romania ar putea participa si unde ar trebui lasate date libere, cum ar fi europenele feminine din iunie, care se suprapun peste duo-trio (iar acum avem si trio feminin).
Si europenele de juniori se suprapun peste un week-end de echipe.
In schimb, in mod secret, e liber pentru europenele de 50+.
Mai avem si chestii exotice, care sunt oarecum semnificative despre ce e cu adevarat important: avem etape de echipe (care se subinteleg de Divizia A) si Diviza B (nu e nicio greseala, asa apare, fara i).
CNEF, care apare pe 12 iulie, nu stiu ce inseamna(Campionat National Etapa Finala?)
Nu apare nicio data pentru o gala de premiere, desi a fost votata de BF ca fiind la sfarsitul sezonului.
Regulamentul CN il gasiti pe siteul FRB
Si aici apare Diviza B
In plus, mai apar:
-"se iau popicele cu tine"(3.2.65), in loc de carryover
-la 3.2.66. referinta pentru seniori 50+ e 31 decembrie 2018, in loc de 2019.
- popice doborate (in bowling scorul nu e in popice doborate)
-"sportivei cel mai bine clasate", in loc de "cea mai" (3.2.70)- asta e o greseala din vechiul regulament
-la 3.2.72., 3.2.73, 3.2.75 apar doar 4 turnee de calificare
- 3.2.73 e in paragraful lui 3.2.72
-3.2 .74 nu exista
Dar nu-mi bat capul mai mult, ca nu intereseaza pe nimeni, BF pare indiferent la greseli.
PS; miercuri dimineata a aparut notita "provizoriu" peste tot.
tot e bine.
Echipa Sfantul Gheorghe este din Sfantu Gheorghe ?
RăspundețiȘtergere