luni, 6 august 2018

Open FRB august - regulament

REGULAMENT
OPEN FRB 17 – 19 AUGUST 2018

Pagina turneu online-inscrieri si rezultate


Competiţia va fi organizată de către Federația Română de Bowling (FRB) pe pistele de bowling ale clubului MGM din Cernavodă.Competiția este organizată pe două categorii de joc: A și B.
La categoria A sunt toți jucătorii care au fost de categoria A în sezonul 2017-2018 în competițiile organizate de FRB. La categoria B sunt toți ceilalți jucători.
Jucătorii de B pot să se înscrie voluntar la A, dar nu și invers.
Pentru jucătorii care care nu au participat la competițiile organizate de FRB în 2017-2018, sau care nu au fost niciodată legitimați, pentru jucătorii străini, sau pentru jucătorii care au fost la B în sezonul încheiat, dar performanțele lor îi recomandă a fi de A în următorul sezon, categoria va fi stabilită de către organizator.

1. ÎNSCRIEREA
Se face la dl. Gheorghe Cătălin, tel. 0733.534.644, sau la unul din împuterniciții dânsului, cu cel puțin 30 de minute înainte de squad.

La înscriere, jucătorul va preciza la ce categorie (A sau B) doreşte să se înscrie şi în ce squaduri.
Un jucător va fi considerat efectiv intrat în competiţie odată cu achitarea taxei de intrare.
Componența squad-urilor se va stabili în ordinea cronologică a înscrierilor. În cazul în care un squad este completat integral, jucătorii se pot înscrie pe lista de aşteptare.
Numărul minim de jucători în squad este de 4, cel maxim 16.
În cazul în care un jucător înscris se retrage de pe listă sau nu se prezinta locul său va fi atribuit, în ordine, jucătorilor aflaţi pe lista de aşteptare.
Sambăta au prioritate jucătorii din afara județului Constanța.

2. ECHIPAMENTUL DE JOC

Echipamentul de joc trebuie să se încadreze în limitele prevederilor Regulamentului FRB 2017-2018 și regulamentului Clubului MGM
Echipamentul jucătorilor din finală va fi compus obligatoriu din:
tricou tip „polo”, cămaşă sau bluză
pantalon sau fustă pentru femei
pantalon lung (sub genunchi) pentru bărbaţi (sau pantalon trening)
Este interzis accesul jucătorilor pe pistă, sub rezerva îndepărtării din competiţie, în următoarele cazuri:
în lipsa pantofilor speciali de bowling sau prezentarea acestora uzi, cu pete de ulei sau noroicu echipament murdar sau rupt
în maiou sau în tricou fără mâneci, când prezintă pe echipamentul de joc slogan–uri, logo–uri, imagini sau înscrisuri rasiste, extremiste, şovine sau explicit sexuale, ori când doreşte sa intre în spaţiul de joc cu obiecte sau alte materiale care pot sugera cele de mai sus
Este interzisă prezenţa sacilor sau a genților de sport în spaţiul de joc sau lângă mesele pentru jucători (acestea vor fi depozitate în spaţiile etajate corespunzătoare montate în mesele pentru spectatori, de la limita spaţiului de joc sau lângă acestea).

3. REGULI
Regulile de joc sunt cele prevăzute de Regulamentul FRB, care respectă regulamentele World Bowling în vigoare din luna martie 2018 și al European Tenpin Bowling Federation (ETBF), completate cu regulile particulare ale Clubului MGM, după cum urmează:
Având în vedere că această competiție are un caracter universal, fiind adresată tuturor jucătorilor, indiderent de vărsta, răspunderea asupra stării de sănătate necesare participării la această competiție revine în totalitate participanților.
Prin înscrierea în concurs fiecare participant certifică pe propria răspundere că este apt din punct de vedere medical și psihologic pentru competiția la care ia parte, că a luat la cunoștință de prevederile prezentului regulament și că le-a acceptat. Jucătorii înscriși în competiție sunt obligați să ia la cunoștință notificările prezentate în materialul „Riscuri de (auto) accidentare”, prezente în sala de joc și să poarte întreaga responsabilitate pentru nerespectarea acestora.
Este strict interzisă, sub sancțiunea excluderii din competiție, prezenţa în spațiul de joc sub influenţa băuturilor alcoolice, a drogurilor sau a altor substanțe halucinogene, proferarea de cuvinte injurioase la adresa competitorilor, oficialilor turneului sau a spectatorilor, violenţa fizică sau verbală.
Sunt strict interzise consumul de băuturi alcoolice și fumatul în timpul jocului.
În cazul lovirii cu intenţie (din orice motiv) a aparatelor, mecanismelor de joc, a mobilierului aflat în spaţiul de joc, jucătorul în culpă va fi atenţionat, iar frame-ul va fi notat cu 0 (zero). Dacă greşeala se repetă, atunci jucătorul în culpă va fi exclus din squad.
Este strict interzisă aplicarea pe tălpile pantofilor de bowling a pudrei de „talc” sau a oricărei substanţe similare. Încălcarea acestui paragraf duce la notarea cu 0 a frame-ului. În caz de recidivă, duce la excludere.
Este strict interzisă aplicarea, în timpul jocului, pe suprafaţa bilelor de joc a oricăror substanţe interzise de catre regulamentul USBC. Modificarea suprafetelor bilelor prin matuire sau polisare poate fi efectuata la încalzire, intre squaduri, sau intre paşii finalelor, dar nu e permisă in timpul squadului sau a pasului de finala. În cazul nerespectării acestui paragraf, jucătorii în culpă vor fi sancționaţi şi cu punctarea „zero” a jocului respectiv.
Prioritatea de joc este de o pistă la stânga, una la dreapta.
Dacă, după tragerea la sorţi a pistelor, un jucător refuză să mai joace scorul lui va fi 0, iar acesta nu are dreptul la returnarea taxei de participare.
Jucătorii care au primit sancţiunea de excludere din squad nu pot solicita returnarea taxei de participare.
În cazul în care apar defecţiuni tehnice, generând o pauză necesară reparării, atunci jocul va fi reluat din momentul reparării pistei, conform deciziei oficialilor turneului.
Niciun participant nu poate obiecta asupra reclamelor şi locurilor de dispunere a acestora sau asupra activităţilor de fotografiere sau filmare organizate de sponsori. Reclamele vor fi dispuse în locuri care nu vor împiedica buna desfășurare a jocurilor. Drepturile de imagine ale competiției aparține organizatorilor.

4. TAXE

Taxa de participare este de 120 lei și dă dreptul la participarea într-un singur bloc (squad) a câte 8 jocuri,vineri sau sambata, de la orele 10:00, 14:00 și 18:00.
Jucătorii sub 18 ani plătesc taxa de înscriere redusă cu 50%.

5. CALIFICĂRI

Fiecare jucător joacă un singur squad de 8 jocuri.
Se joacă în sistem american (cross). După fiecare joc jucătorii schimbă pistele, mutarea fiind cu 2 piste la stânga pentru cei care au început jocul pe piste cu număr impar și cu 2 piste la dreapta pentru cei care au început jocul pe piste cu număr par.
Repartizarea pe piste se va efectua prin tragere la sorţi în cadrul fiecărui squad.
Pentru încălzire se vor aloca 10 min./pistă, indiferent de numărul de jucători. Jocurile nu pot începe decât la indicaţia oficialilor turneului.
Scorul se înregistrează după fiecare joc, cu totalizarea celor opt jocuri care formează un squad.
Totalul scorurilor celor 8 jocuri reprezintă scorul jucătorului, care va fi luat în calcul la stabilirea clasamentului pentru finalele turneului. În caz de egalitate, se clasează în față cel cu cel mai bun ultim joc. Dacă egalitatea persistă, se consideră cel mai bun penultim joc s.a.m.d.

6. HANDICAPURI

Jucătoarele de peste 18 ani – 8 puncte/joc
Juniorii care nu au împlinit 18 ani la data începerii turneului - 8 puncte/joc
Junioarele care nu au împlinit 18 ani la data începerii turneului- 16 puncte/joc

7. FINALELE

Se joacă duminică 19 august 2018, începând cu ora 10:00 pentru categoria B și cu ora 12:00 pentru categoria A
Participă primii 16 jucători din clasamentul după calificări pentru categoria A și primii 16 jucători din clasamentul după calificări pentru categoria B. Ei vor avea în finală număre de ordine de la 1 la 16, conform clasamentului.
Prezenţa jucătorilor în sala de joc este obligatorie cu 15 minute înainte de începerea pasului respectiv. Dacă lipsesc mai mulți jucători, toţi vor fi notaţi cu 0, iar departajarea lor se va face după rezultatele din calificări.
În cazul în care un jucător absentează, acesta nu va fi înlocuit, locul său în finală va fi asigurat de un jucător tip „pacer”, iar clasamentul pasului respectiv va fi realizat cu punctaj 0 pentru jucătorul absent respectiv.
Dacă lipsesc mai mulți jucători, toţi vor fi notaţi cu 0, iar departajarea lor se va face după rezultatele din calificări.
Timpii de încalzire sunt de 10 minute în pașii 1 și 2, și de 5 minute în pașii 3 și 4.
Toate etapele finalelor constau în jocuri directe eliminatorii, 3 jocuri total popice, disputate pe o singură pereche de piste, în cross.
Pasul 1 Meciurile vor fi între cei de pe pozițiile 1 cu 16 (a), 8 cu 9 (b), 4 cu 13 (c), 5 cu 12 (d), 3 cu 14 (e), 6 cu 11 (f), 7 cu 10 (g), 2 cu 15 (h). Câștigătorii merg mai departe, cei învinși vor fi clasați 9-16, în funcție de poziția din calificări.
Pasul 2 Meciuri eliminatorii: vor juca câștigătorii din meciurile a și b (i), c și d (j), e și f (k), g și h (l).
Pasul 3 - semifinale Vor juca câștigătorii pasului anterior între ei, din meciurile i și j (m), și meciurile k și l (n). Câștigătorii merg mai departe, cei învinși vor fi clasați 3-4, în funcție de poziția din calificări.
Pasul 4- finala Vor juca între ei câștigătorii din pasul anterior, din meciurile m și n. Câștigătorul se clasează pe locul 1, iar învinsul pe locul 2.
În toţi paşii finalelor, în caz de egalitate se dă o bilă de roll-off.
Câștigătorii fiecărei etape vor juca în pasul următor pe altă pereche de piste, după o schemă aleasă de organizatori după fiecare pas.
În fiecare pas, jucătorul cel mai bine poziționat în calificări își alege pista pe care începe jocul, adică cea din stânga sau cea din dreapta perechii de piste, precum și ordinea în care vor începe.
În cazul retragerii unui jucător, adversarul său va fi desemnat câștigător al jocului respectiv. Jucătorul rămas poate alege să joace sau nu toate jocurile din pasul respectiv.

8. UNGEREA DE CONCURS
Ungerea pistelor se va anunța pe data de 16 august, ora 13:00.
Sunt permise antrenamente pe ungerea de concurs doar pe data de 16 august. Începând cu 17 august antrenamentul pe ungerea de concurs e interzis, inclusiv după terminarea ultimului squad. Încălcarea acestei interdicții duce la excluderea din turneu.
Ungerea se efectuează:
- în calificări, înaintea fiecărui squad,
- în finale, înaintea pasului 1 și a pasului 4.

9. ORAR
Squad-urile de calificare sunt de vineri până sâmbăta, de la orele 10:00, 14:00 şi 18.00
Pasul 1 al finalei de B începe la 10:00.
Pasul 1 al finalei la A începe la 12:00
Pasul 2 al finalelor de A și B încep la 13:30
Pasul 3 al finalelor de la A și B începe la 15:00
Pasul 4 al finalelor de la A și de la B începe la 16.00
În situații excepționale, organizatorii turneului pot aduce modificări la numărul de squaduri jucate sau a orelor de începere.

10. REZULTATE, FOND FINANCIAR, PREMII

Rezultatele se publică pe: www.bowlingromanesc.blogspot.com, www.frbowling.ro, pe facebook.com/FR Bowling și pe orice alte căi considerate corespunzătoare de către organizatori.
La sfârșitul competiției va fi organizată ceremonia de premiere.
Fondul financiar al competiției va fi alimentat de: sponsorizările sub forma taxelor încasate pentru înscrierea în competiție, sponsorizări încasate de la terți privați sau publici, sume provenite de la organizatori.
Cheltuielile ce se vor efectua din fondul financiar al competiției sunt: cele legate de costul pistelor, ungerii, alte cheltuieli legate de organizarea concursului, cheltuielile cu premierea participanților, în condiții legale.
În condițiile legale, organizatorii asigură un barem minim de premiere după cum urmează:

CATEGORIA A: CATEGORIA B:
Locul categ.A
Premiul categ.A (lei)
Total categ.A (lei)
Locul categ.B
Premiul categ.B (lei)
Total categ.B (lei)
1
600
600
1
400
400
2
400
400
2
300
300
3-4
250
500
3-4
200
400
5-8
120
480
5-8
120
480
9-16
Dacă vor fi peste 30 jucători A înscriși
Se va decide
9-16
Dacă vor fi peste 30 jucători B înscriși
Se va decide

TOTAL A
1980

TOTAL B
1580
Cupe, diplome și insigne pentru primele 3 locuri de la ambele categorii.
OFICIALII turneului:
Nițu Ionuț Lucian (președinte FRB)
Piroș Valentin
Gheorghe Catalin

Open FRB august

Va avea loc in perioada 17-19 iulie la MGM.

Varianta de lucru e urmatoarea:

Taxa de intrare 120 de lei.
Calificari vineri si sambata, de la 10, 14, 18, un singur bloc de 8 jocuri, fara reintrare.
Finala duminica de la 10, la B si de la 12 la A.

Primii 16 fac finala, care se ca desfasura ca la openul din iulie
ungere din Worldbowling bank 30, ca la mondialele masculine 2018.
Inscrieri la Catalin Gheorghe.

E nevoie de o noua abordare, din partea mea, mai ales

Eu unul m-am saturat!

E vina mea, intru totul.
De cand m-am apucat de coaching, acum 9 ani, am investit enorm, timp, energie si extrem de multi bani, pentru educatia mea, ca antrenor , driller si inspector tehnic
Inclusiv mii de ore de pista ca antrenor si sute de elevi.

Am decis ca expertiza mea sa fie pusa gratuit la dispozitie, sau pe sume modice, in primul rand ca sa pot contribui serios la dezvoltarea bowlingului in Romania.

Sunt multumit de ceea ce am facut, dar si nemultumit, totodata. Am incercat maxim, dar rezultatele puteau fi mai bune.
Pe de alta parte,  rezultatele depind 99% de sportivi, asa ca antrenorul e dependent de ei.
Ai jucatori de exceptie, te poti bucura alaturi de ei, daca nu, incerci sa obtii maxim alaturi de cei cu care colaborezi.

Ultimele experiente m-au facut sa-mi ating limita de toleranta.

Intai au fost mondialele WWC 2017 de la Las Vegas, la care nu am vrut sa merg, dar am cedat la insistentele lui Ionut Nitu si ale Roxanei Buga.
Stiam ce ne asteapta de dinainte de a pleca: rezultat dezastruos si pierderi financiare mari pentru mine (printre altele, nici pana acum nu mi-am recuperat cei 300 de Euro dati pe echipamentele Luminitei).

Apoi au fost Europenele feminine 2018, unde am sustinut ca nu are rost sa trimitem echipa de 6, fiindca nu avem 6 de o valoare suficienta.
Pana la urma s-au dus sase, dar am refuzat sa mai merg in ultimul moment, nu aveam de gand sa mai particip la un nou esec.
Rezultatele au fost chiar mai slabe decat ma asteptam, au iesit ultimele la Europene, o nedorita premiera.

Prin iulie Ionut mi-a zis ca trebuie sa facem doua turnee open, care sa aiba si rol de selectie, dar sa fie si populare, sa aiba si premii samd,  un concept contradictoriu in sine. L-am intrebat cati bani are de cheltuit si mi-a zis ca o sa ne finantam din intrari.

A durat pana la sfarsitul turneului pana a inteles cam cati bani pierde organizatorul unui turneu. Iar pierderile au fost limitate de bunavointa IDM-ului, care nu ne-a luat bani pe ungeri, de mine, care am redus drastic fondul de premii propus initial si, mai ales, de participarea neasteptat de numeroasa.

Din categoria: unde nu-i expertiza, vai de noi!

Organizarea sportiva mi-a apartinut cap-coada iar succesul a fost surprinzator.
Numele meu nici macar nu a fost mentionat de FRB la prezentarea acestui turneu. De multumiri, nici nu mai vorbesc.

Mondialele de tineret a fost un proiect aproape exclusiv pentru Daniel Bolan, care a contactat federatia pentru al doilea an consecutiv, dupa ce anul trecut a lasat-o balta, dupa discutiile initiale.

Am privit cu reticenta tot proiectul, care parea usor suspect de over-marketing din partea tatalui lui Daniel, Chris.
In plus, intarzierea enorma a facut ca sa avem parte de niste costuri fabuloase la avion, hotelul oficial fiind oricum cel mai scump ever dar fiind asa tarziu, n-am mai gasit locuri de cazare in alta parte!
Genul asta de organizare, in ultima secunda, sau dupa, pe mine ma scoate din minti, fiindca eu organizez genul asta de deplasari cu luni inainte, cu bilete ieftine, hoteluri ieftine samd, si reduc deseori consturile la jumatate.,

Ne-am dus acolo, pustiul era accidentat de o luna, dar ar vrea sa fie direct in lotul de seniori de 6, fara sa participe la trial, fiindca tac'su asa vede lucrurile.
M-am simtit ca si cum FRB era in planul fam.Bolan si nu invers.

Concluzia este ca este ca m-am lamurit intrucatva, cu un bilet de avion de 1200 de euro si intr-o camera de 160 de dolari pe zi, timp de 11 nopti.
Macar n-am mai stat in single, ca parintii lui Suciu au facut eforturi admirabile ca sa-l trimita in USA.
E drept ca si eu am tras de el, dar era singura posibilitate sa mai avem delegatie acolo.
Catastrofa financiara pentru mine, rezultat sportiv slabut, locul 41 la duo e cel mai bun ever, dar e locul 41, sa fim seriosi.
Pustiul e bun, dar no Simona Halep here!

Acum avem 3 proiecte la care trebuie sa ma implic: openul FRB august de la MGM, scoala de antrenori CNFPA si selectionarea lotului masculin pentru mondialele din noiembrie.
Openul FRB ar trebui sa fie criteriu de selectie, sa poate juca cat mai multi si cat mai mult, ca la liga lui Piticu, si sa dea premii ca la openul IDM.
Asa ceva nu exista: la Piticu joci o singura data (la mai multe categorii), dar nu sunt premii in bani, iar la openurile obisnuite numarul de intrari e nelimitat si sunt premii in bani.
Niciunul dintre ele nu poate constitui un criteriu de selectie autentic.

Eu mi-am exprimat punctul de vedere: dupa primele informatii, multi din Bucuresti nu vor veni, fiind prin vacante, asa ca participarea nu cred ca se va apropia de openul din iulie.
Opinia mea e ca e nevoie un format scurt, selectiv, la care sa poata participa cat mai multi.
Eu am propus vineri- duminica, un singur squad de  7 jocuri vineri sau sambata, finala de 16 la A si 16 la B, dupa formatul din iulie, cu meciuri directe 3 jocuri total popice.

dl Nitu are alte idei, care se schimba mereu.
La fel si cu scoala de antrenori si cu selectia pentru mondiale...

Eu asa nu mai pot lucra!

Vreu sa lucrez proiecte singur cap-coada, sa nu ma frece nimeni la creier ca dupa parerea lui trebui facut altfel, sa-mi fie recunoscut autoratul sau implicarea si, eventual, sa fiu si platit pentru asta.
Daca caratul masinii de uns si arbitrajul se platesc, munca intelectuala de ce nu?
Tot eu sa platesc si pentru munca mea?

Cam cu cat credeti ca puteti obtine scrierea unui curs de antrenori in bowling, pentru o scoala de doi ani?
Cat credeti ca dureaza?
Unul fara paste&copy???

Sa fii selectioner in Romania e o pozitie ingrata.
Regulamentul prevede ca selectia se face prin concurs, deci selectionerul nu poate decat sa organizeze concursuri de selectie.
Deobicei nu sunt bani pentru participare, asa ca selectionerul nu mai are nimic de facut, se duce la lot cu cine poate plati.

Eu propun ca din sezonul viitor sa se schimbe acest sistem: selectia sa fie facuta direct de catre un selectioner/mai multi, eventual de catre colegiul de antrenori, si sa nu participe decat jucatori de valoare, nu oricine.
Avem 2-3 jucatoare decente, alea sa mearga la europene/mondiale. Nu aveam, nu se duce nimeni, indiferent ca are bani sau nu.
Criteriul sportiv sa primeze intotdeauna!

Sa cerem bani de la buget pentru pregatire, selectie copii samd, nu pentru deplasari externe inutile si costisitoare.
Doar cei cu adevarat buni sa reprezinte Romania!

E misto sa fii selectionerul Romaniei pe banii tai, dar, daca nu mi se platesc integral  avionul, inscrierea si cazarea, va anunt ca locul e vacant.
Plus deplasarile/cazarile la trial, "openuri trial" samd

Expertiza moca nu face bine la sanatate.
In primul rand nu-mi face mie bine.
No more!

joi, 2 august 2018

WYC 2018- concluzii

Mondialele de tineret au fost un proiect improvizat, fiindca nu a fost prins in programul FRB initial.

Totul a pornit de la dorinta lui Daniel Bolan de a juca pentru Romania, asa ca s-a gasit o solutie, cumva, de a participa, multumita lui Ionut Nitu si bunavointei extreme a Worldbowling.

Datorita perioadei extrem de scurte de pregatire a deplasarii, din Romania a participat doar Roland Jeno Suciu, sprijin masiv de parinti si de sponsori si, partial, de federatie.
Roland a fost la un nivel ceva mai ridicat decat la europenele din Danemarca.
Problema e ca acum conditiile de joc au fost chiar mai dure, pentru el, decat acolo.
Ungerea lunga s-a uscat dramatic, mai ales la echipe si l-a pus in situatii imposibile, nici macar uretanul nu mai era previzibil, Pitch Black era prea agresiv!
In situatii de-astea rateaza aproape tot la spare.

A fost un prilej sa invete lucruri noi, sa-si inteleaga cu adevarat bilele, care au avut nevoie de ajustari, si sa realizeze ce are de facut in continuare, daca vrea sa se aproprie de un nivel inalt de performanta.
Pe acesta cale vreau sa descurajez orice jucator de performanta sa-si gaureasca bilele "la distanta".

Miza mai importanta era Daniel, pe care trebuia sa-l vad la fata locului si sa-l evaluez, in vederea selectionarii, sau nu, in lotul Romaniei.
Palmaresul il recomanda ca fiind un bun tanar jucator.

Sa zicem ca lucrurile nu au decurs chiar optim.
Daniel era accidentat de vreo doua luni, lucru pe care l-am aflat la Detroit.
Adica de dinainte de Junior Gold, care s-a terminat cu 5 zile inainte de inceputul mondialelor.
Inainte de Junior Gold, medicul ii recomandase 6 saptamani de pauza.

El s-a dus la Junior Gold, a dat bine in prima zi si a jucat accidentat urmatoarele 3.
A facut cut-ul, cu 194 media, si s-a retras, cu dureri.
A fost vorba de 4 ungeri sport necunoscute, in 4 sali diferite.
Ungerile s-au publicat dupa terminarea concursului.

S-a dus iarasi la medic in Texas, i-au facut radiografie, iar acesta i-a zis ca e o problema musculara si are nevoie de 5 zile pauza.
Aceste 5 zile s-au terminat in ziua antrenamentului neoficial de la mondiale.

Din prudenta, am facut doar o ora de antrenament neoficial, 2 pe pista.
Sportiv nu avea semnificatie prea mare, trebuiau doar sa se acomodeze cu approachul si cu frictia de pe piste.

La antrenamentul oficial,  au reaparut durerile, extrem de devreme.
Nu parea nimic muscular, era incheietura.
Antrenamentul a durat 90 de minute.
Concursul individual a fost a doua zi, a jucat cu dureri si a dat 188 media.
A ratat o singura izolata, dar prima lovitura era slaba, fara rotatie suficienta.

2 zile pauza, pastile, creme, bandaj si a venit concursul de dublu.
Aici durerea nu mai era asa intensa, era surda (sour).
A jucat mult mai bine, 207 media. Nu a ratat izolate, doar un 4-7 si un multipin, dar a inchis 3 splituri.

Nu parea la potential, dupa parerea mea, dar a fost in fata mutiplului campion mondial de tineret Wesley Low, caruia nu-i conveneau deloc conditiile.
Cut-ul la Masters a fost 214, iar cel mai bun stangaci a facut 218 media.
Pare din aceeasi liga cu cei mai buni din lume.

Pe scurt, pare cel mai bun tanar roman pe care l-am avut vreodata.
Inchide incredibil la spare, practic are raport peste 100%.
Prima lovitura nu i-am putut-o vedea la potential, dar mi-am facut o impresie.
Cred ca face cel putin 200 media pe orice ungere sport, dupa parerea mea.
Ungerea lunga ii  convine cel mai putin, preferand sa joace outside sau middle lane.

Are un record personal de 2 blocuri consecutive de 800/3 pe ungere worldbowling 41 ft, ceea ce in Romania n-a facut nimeni.

Avand in vedere ca la mondialele din Hong Kong vom aveam ungere de maxim 39 de picioare, pare o optiune serioasa pentru lotul national de 6.
Asta daca se rezolva cu incheietura, ceea ce ramane de vazut.
Deocamdata urmeaza un nou consult, cu RMN, de data asta, si o pauza serioasa.

Eu o sa-l convoc in lotul largit si ramane de vazut daca vom avea trial sau nu, fiindca sunt discutii intense pe aceasta tema.
Unii ar vrea ca eu sa aleg lotul, fara avea un trial final.
E o viziune pe care si eu o favorizez, dar cred ca Romania nu e pregatita pentru asa ceva, fiindca vor fi mari nemultumiri peste tot, si mi se vor varsa mie in cap.

Dar existenta unui selectioner cu experienta si fara partipriuri e o solutie de dorit, pe termen lung: desemnezi un selectioner, care-si asuma raspunderea, ca la orice sport de echipa.

Mie imi place solutia asta, fiindca astfel se poate contrui o echipa, care nu inseamna doar sa pui la un loc cele mai bune rezultate, poti si sa-ti alegi jucatorii ca sa fie compatibli, uniti si cu spirit de lupta, ceea ce e e dorit la competitile de inalt nivel.
Solutia cu trial are riscurile ei: niciun trial nu poate simula exact ce o sa gasesti la mondiale si nu poate testa unitatea echipei.
Jucatorii cu experienta internationala stiu despre ce vorbesc.

Sa zicem ca openul FRB a fost cam la un sfert din dificulatea mondialelor, dar similar ca lane play.
Adica jucatorii care zburda pe challenge sau la openurile normale se trezesc ca dau greu peste 200 media. Sau mai baga si cate-o medie de 160-180...
Asa e si acolo.

Sa zicem ca am platit personal o suma imensa ca sa aflu ca Bolan e bun, dar accidentat, ca Roland e talentat, ca a progresat un pic in 6 luni, dar si ca are nevoie de o sala echipata cu o masina moderna de uns, de niste colegi  competitivi si de un antrenor.

Petrecerea, masa si dansul ma astepta acasa, cand sotia o sa afle ca am venit pe scut.
Si-am mai platit si scutul

miercuri, 1 august 2018

WYC 2018- a doua zi de la echipe

Siteul competitiei
Transmisie live pe Youtube, canalul world bowling

Incepe azi de la 20, ora Romaniei.

In concurs a ramas doar Roland.
Incercam sa gasim impreuna o solutie pentru jocurile de final, cand e se arde ungerea,  si pentru spare...
azi a fost chiar mai rau decat ieri, primul joc doar 181, iar ultimele 2 pline de splituri.
Roland a terminat cu 178 media/18 jocuri.
un prilej bun de a juca in conditii pe care acasa nu le-am intalnit nici macar la FRB open.
la echipe, cel putin, fara viteza si din interior, nu ajungeai in pocket.
Mediile au scazut simtitor la echipe, iar favoritele au terminat pe locuri nesteptat de joase.

Surprizele de la turneul asta au fost imese: nicio tara nu are echipa in finala si de la baieti si de la fete, americanii nu au nicio medalie la baieti, singura lor sansa fiind la Masters, iar Roland a dat mai bine decat toata echipa UAE, antrenata de Mika Koivuniemi!!!
Ambii castigatori de la All Events au jucat cu Brunswick, ca si cel mai bun european de la baieti-Oksanen-locul 3.
Caisa Wegner, cea mai buna europeana-locul 4, a jucat cu Ebonite.
Asta desi cam 2/3 din bilele inregistrate au fost Storm&comp...