sâmbătă, 14 septembrie 2019

Turneul Dimitris Karetsos 2019

Rezultate
A inceput azi, la Salonic.
Participa si romani, dar putini.

De anul acesta turneul a intrat in EBT, nivel satellitte.
Fondul de premii a ajuns aproape identic cu cel de la IBIBO, fiindca la ei a crescut, iar la noi a scazut.
Diferenta e impozitul pe premiu, la greci ti-l scad din premiu (20%), la romani e net.

Ne bat rau la numarul de participanti, anul trecut au fost 187, anul asta cam tot asa sau mai multi. Noi avem o medie  de 141, in ultimii 4 ani.
La Balkan Challenge au fost 192 anul asta, pe 20 de piste, in timp ce la Salonic au doar 10 piste, iar la IDM 14.

Ungerea e foarte usoara, de 48 ft.
Ma astept cut-ul sa fie (bine) peste 220 media.
Sambata si duminica s-au disputat 6 squaduri, iar cut-ul a ajuns la 207 media, cu 9 medii peste 220 si un joc de 300.
De la noi a participat doar doar Eugen Itu- 197 media.

Luni cut-ul continua sa creasca, pana la 210.
Eugen a crescut si el, pana la 204.

Marti, Tavi Craciun a dat 1327, adica 221 medie si e pe locul 18, provizoriu.
Nu cred ca e suficient.
Cut-ul e deja 1314.
A mai dat un bulgar 300- Stoilov.

Miercuri unul dintre ciprioti - Constantinou Kyriacos -a mai dat un 300,  urcand pe locul 2 in clasament, cu 1476- 246 media.

Cut-ul a sarit de 220 media si pare ca va sari si de 225.
De maine vor mai veni jucatori romani- Nae, Romeo, Lucian Paraschiv, Bogdan Piciu si Raluca Gindac Piciu. 
Raluca Diana Enculescu participa si ea, iar azi si-a serbat ziua de nastere la Salonic.

Tavi si-a adus aminte ca e vicecampionul national si miercuri seara da 750/3.
Face 720 si pe ultimele 3, si, cu 1470-245 media, urca pe 4 in clasamentul provizoriu, la egalitate cu locul 3.
E calificat cu brio!
Nu e exclus sa fie un cut de 230.

Joi dimineata vine si Nae, care da 1416- 236 din prima.
Cut-ul e la 1339 si se pare ca se va apropia de 1400!!!

Romeo da si el 1437- 239 media si e calificat din prima.
Tavi e pe 4, Romeo pe 9 si Nae pe 13, din 142 de jucatori.
Cut-ul e la 1361, aproape 226 media.

Cred ca mai sunt peste 40 de venit, dar doar de prin Balcani si Cipru.
E o ocazie unica pentru romani de a castiga un turneu EBT, fiindca singura concurenta serioasa e din partea grecilor.

 Concurenta mult mai slaba decat la IBIBO, de exemplu, unde peste jumatate dintre concurenti sunt din strainatate, unii cu palmaresuri impresionante.

Seara apar si cei doi Piciu, iar Bogdan da 279 in jocul 2. Tare!
Bogdan termina cu 190 media, dar Raluca il face cu handicapul!
Cut-ul a ajuns la 1383, adica 230 media.

In al treilea squad de vineri, cut-ul sare de 1400, pana la 1402.
Tavi e pe 4, Romeo pe 11 si Nae pe 17.

La squadul de noapte, cut-ul urca la 1405, iar cel mai mic scor de la scorul zilei e 1312, adica 218 media.
Nae coboara pe 18, dar e calificat cat timp cut-ul e sub 1436. 
Nu prea vad cum ar putea ajunge acolo in ultima zi, pragul e foarte inalt.
196 de jucatori pana acum, dintre care cam 150 din Grecia.
In al doilea squad de sambata intra 3 greci intre primii 4. Cut-ul creste la 1413.

In urmatoarele 2 squaduri joaca si Romeo, dar nu-si imbunatateste.
Intra Karetsos jr., iar cutul ajunge la 1417 inainte ultimul squad, care  va fi cu aproape 2 ore intarziere, va incepe aproape de mizeul noptii.

Au participat 210 jucatori!!!
Cut-ul final este 1424.
Romani finalisti sunt 3: Nae in turul 1, Tavi si Romeo in turul 2.

Ungerea de la IBIBO 2019

Este aceasta:
Are 39 de picioare si e o ungere sport multiangle,  cu potential de scor mediu spre mare.
Pare mai usoara decat in alti ani.

PS: in realitate e grea ca dracu'!
Uleiul Kegel Fire, foarte vascos, in combinatie cu temperatura ridicata din sala faca sa avem o compbinatie de carry cu burn, care face reactie bilei extrem de greu de controlat.

vineri, 13 septembrie 2019

Regulament pentru juniori?

A mai aparut o incercare nefericita de la BF, plasata pe siteul federatiei, numita "Regulament pentru juniori (provizoriu), unde apare un campionat national de juniori  cu calificari zonale, cu trei zone, cate 5 turnee in fiecare si o finala nationala.
Regulamentul il gasisiti AICI.

E o suprapunere cu regulamentul CNI.
Asta e Campionat national juniori si mai avem un Campionat national individual juniori.
Cine  mai intelege ceva?
Vor sa faca un national de juniori separat si sa desfiinteze CNI juniori?
Zonalizarea campionatelor se face cand ai multi jucatori, nu cand ai putini.

Finala nationala a juniorilor are 16 locuri, in conditiile in care anul trecut am avut 18 juniori legitimati in toata tara, din care mai anul asta mai raman 17 si niciunul in zona estica (Cernavoda- Constanta).
In CNI au participat anul trecut 12 si a fost suficient pentru un junior sa participe la 2 turnee ca sa faca finala de 8.

Alocarea locurilor in finala pe zone si  proportionala cu nr. participantilor, e o greseala. Daca ai 3-4 jucatori excelenti intr-o zona, unul poate sa nu faca finala, fiindca ii ia locul unul din alta zona, unde sunt multi si slabi, dar zona are o cota mai mare pentru finala.
Sau invers, unul slab, care e singur pe zona lui, face finala, in detrimentul altora.
O prostie!

Lipsa de experienta a celor din BF se vede si in modul in care sunt definite categoriile de varsta: sa implineasca maxim varsta categoriei pana la sfarsitul campionatului.
Adica sa  implineasca maxim 18 ani pana la sfarsitul campionatului, de exemplu.

Problema e ca nu stim data efectiva a terminarii campionatului, oricand pot aparea anulari, amanari samd.

Pe de alta parte, regula universala e sa nu faci 19 ani, nu sa faci maxim 18.
E o subtilitate gramaticala si logica, care e dificil de inteles pentru unii, maxim 18 inseamna ca daca ai facut 18 ani si o zi esti out.

Va dati seama ca amanarea ultimei etape sau a finalei  ii poate scoate din categorie pe unii dintre ei, sau din competitii de tot, ca depasesc categoria.

La ETBF juniorii sunt definiti tot raportandu-se la data sfarsitului sezonului, dar care e fixata - 31 august.

Adica daca nu faci 19 ani pana la 31 august 2019, esti junior in 2019 (nascut pe  1 septembrie 2000 sau dupa).
Asa a fost pana acum definit in CN (pentru 2019-2020 ar fi juniori cei nascuti dupa 1 septembrie 2001) si nu vad niciun motiv pentru care s-ar schimba, e bine sa folosim un standard international, care se si pliaza pe formatul campionatului nostru, bianual.
Iar ei ar fi juniori si la europenele din 2020, ca sunt definiti ca la ETBF, iar noi participam la europene in mod frecvent.

Daca nu folosim standardul ETBF, puteam avea surpriza ca unii care sunt juniori pentru ETBF nu mai sunt juniori pentru noi, sau invers.

La World Bowling  varsta limita e raportata fata de inceputul anului, adica esti junior in 2019, daca nu ai facut 18 ani pana la 1 ianuarie 2019.
La alte sporturi e si mai relaxat,  la fotbal U21 nu trebuie sa aiba 22 de ani in anul in care incepe competitia, dar calificarile la europene dureaza peste un an, asa ca in turneul final ai si jucatori de 23 de ani impliniti.

O problema similara este si la definirea categoriei 50+ din regulamentul CN (provizoriu), care la ESBC e definita in functie de inceputul anului, cei nascuti inainte de 1 ianuarie 1970, pentru 2019.

Haideti sa terminam cu "originalitatile" romanesti cat timp avem definitii  internationale.

miercuri, 11 septembrie 2019

Prima etapa de individual

Se va desfasura la Septimia.
Regulamentul e AICI.

Din punctul meu de vedere, e o catastrofa.

Inscrierea se face in 2 locuri distincte- FRB si "reprezentantii organizatorului" (pentru open), organizator care nu are datele de contact precizate, nu se stie unde trebuie sa te inscrii.
Nu exista o evidenta online a inscrierilor, ca sa-ti poti alege locul.

Combinatia individual/open duce la niste aberatii:

-Individualul se desfasoara doar vineri si sambata, disparand duminica, cand cei mai multi pot participa.
-Nu se mai respecta regula ca jucatorii de la distanta sa aiba prioritate la inscriere
-Apare posibilitatea de a fi inscris pe lista de asteptare, adica sa nu mai poti juca la individual.

Sunt 6 squaduri prevazute, cu un posibil de 7, ceea ce inseamna 72 sau 84 de locuri in squaduri.
Anul trecut, la primul individual am avut 89 de participanti.

Modul de inscriere, vineri- sambata, in loc de sambata- duminica, si numarul de locuri alocat vor limita drastic numarul de participanti, sau acestia vor juca la ore tarzii.

FRB vrea sa "omoare" individualele?
Sau e vorba doar de incompetenta?

Pe de alta parte, daca vin tot 89 si anul asta, la open nu mai pot juca decat inca maxim 7 (daca se fac squaduri si vineri si sambata)  si nimeni nu va juca mai mult de un squad.
Ce e prostia asta, cine a gandit asa ceva?

La open trebuie sa ai prevazute macar cate 3 squaduri pentru fiecare jucator, daca tot e open, nu unii sa fie fortati sa joace 1, unii 2 samd. E decizia lor daca joaca 1, 2 sau 3, nu le poti limita la 1 virgula ceva.
Mai ales ca openul conteaza ca si calificare la Cupa Mondiala.

Duminica de la 9.00 incep "finalele".
Nu stiu despre ce e vorba, ca e o singura finala, nu avem finale separate la A si B.

Festivitatea de premiere e duminica la ora 16, desi e posibil duminica sa nu ai niciun jucator de B in finala, sau sa iasa toti din primul pas, pe la 11, si nu mai sta nici dracu pana la 16, la premiere.
Experienta de anul trecut, de la openul din Poiana, cand la premiere nu mai era mai nimeni de la B, n-a f0losit la nimic, unii sunt incapabili sa invete din esecuri, o tin gaia-matu.
Astept si anul asta sa tipe secretarul general (fost presedinte) la cei care nu mai stau la premiere, fie ei juniori sau nu.

"Competitia e un simultan de turnee" e  o expresie care ar trebui sa primeasca un Pulitzer special pentru bowling.

PS: Miercuri a aparut o paranteza cu provizoriu langa regulament.
speram la mai bine

marți, 10 septembrie 2019

Programul CN 2019-2020. Regulamentul CN.

Pe siteul FRB s-a publicat programul CN 2019-2020, care contine 8 etape la divizia A, 10 la divizia B, 5 etape de individual, dintre care una e open, una de calificari la duo-trio, o etapa de Cupa Romaniei.
La divizia A e o pauza la mijlocul campionatului, de 3 luni,  din decembrie pana in martie!!!!
4 dintre cele 8 etape se joaca in IDM.

S-a reusit contraperformanta de a incepe  sezonul foarte de devreme, la inceputul lui octombrie si de a-l termina foarte tarziu, la mijlocul lui iulie (!).

N-as putea spune de ce finalele de juniori si de 50+ au ajuns in iulie.

Mai e si o varianta  de calendar  pestrita si greu de urmarit, in el fiind introduse si etapele a 4 tipuri diferite de openuri interne- IDM, Geto-Dacii, LNB, Septimia plus openuri internationale samd, care poate constitui o schita de lucru pentru competitii, dar nu un calendar FRB oficial, fiindca acele competitii nu sunt organizate de FRB.

In schimb, nu apare in calendar nicio competitie internationala ETBF, la care se presupune ca Romania ar putea participa si unde ar trebui lasate date libere, cum ar fi europenele feminine din iunie, care se suprapun peste duo-trio (iar acum avem si trio feminin).
Si europenele de juniori se suprapun peste un week-end de echipe.
In schimb, in mod secret, e liber pentru europenele de 50+.

Mai avem si chestii exotice, care sunt oarecum semnificative despre ce e cu adevarat important: avem etape de echipe (care se subinteleg de Divizia A) si Diviza B (nu e nicio greseala, asa apare, fara i).

CNEF, care apare pe 12 iulie, nu stiu ce inseamna(Campionat National Etapa Finala?)
Nu apare nicio data pentru o gala de premiere, desi a fost votata de BF ca fiind la sfarsitul sezonului.

Regulamentul CN il gasiti pe siteul FRB
Si aici apare Diviza B

In plus, mai apar:
-"se iau popicele cu tine"(3.2.65), in loc de carryover
-la 3.2.66. referinta pentru seniori 50+ e 31 decembrie 2018, in loc de 2019.
- popice doborate (in bowling scorul nu e in popice doborate)
-"sportivei cel mai bine clasate", in loc de "cea mai" (3.2.70)- asta e o greseala din vechiul regulament
-la 3.2.72., 3.2.73, 3.2.75 apar doar 4 turnee de calificare
- 3.2.73 e in paragraful lui 3.2.72
-3.2 .74 nu exista
Dar nu-mi bat capul mai mult, ca nu intereseaza pe nimeni,  BF pare indiferent la greseli.

PS; miercuri dimineata a aparut notita "provizoriu" peste tot.
tot e bine.