luni, 6 martie 2023

Biroul Federal s-a napustit asupra juniorilor si a echipelor din Harghita, printr-o hotarare secreta

Pe 21 februarie a aparut regulamentul CN, noaptea tarziu.
El continea numeroase prevederi exotice, sau chiar retrograde, asa cum semnalasem si eu in dimineata de 22.

Dar bomba suprema mi-a scapat, am si recunoscut ca obosisem sa tot analizez ce inventii au mai aparut anul asta.
E vorba de asta:

Handicapurile date juniorilor la echipe au existat de dintotdeauna la FRB, nu s-a pus problema niciodata sa existe vreun junior fara handicap.
Asta dintr-un motiv foarte clar, s-a dorit incurajarea prezentei cat mai multor copiii in CNE, unde sa participe, sa joace si sa creasca, ca oameni si ca jucatori.

Rezultatul a fost remarcabil, au inceput sa apara echipe cu multi copii, care au crescut frumos de-a lungul timpului si au ajuns chiar titulari.
Septimia s-a remarcat, in mod deosebit, dar si Miercurea Ciuc.
Din spate vine tare Liga de Bowling, prin echipa AB.
Mai sunt echipe care au cate-un junior, doi, care au devenit victime colaterale.

Succesul catorva juniori a suparat tare titularii de drept din lotul national, fiindca Balasz Becsi Mate si Mihai Dragnia le-au bagat frica-n oase mosilor.
Asa ca s-a gandit BF-ul sa termine odata cu succesul asta si sa le dea in cap juniorilor si echipelor cu juniori, deopotriva.
Asa ca au taiat 8 popice din handicap tuturor juniorilor, juniorii 1 ramanand cu 0!!!
Iar juniorii 2, care pot avea 10 ani si cateva zile, au handicap doar 8. Adica va e frica de un copil de 10 ani???
Serios???
Ca deobicei in Romania, unde exista un succes, invidia face ravagii. Si frica de concurenta!!!!
Din punctul meu de vedere, este o crima cu premeditare.

Majoritatea juniorilor dau rezultate modeste si e nevoie de multi ani ca sa creasca intr-o echipa, ca sa devina competitivi. 
Prin aceasta masura se descurajeaza echipele sa joace cu juniori, practic se descurajeaza cresterea juniorilor. 
Iar echipele care au mizat pe juniori, care au investit ani de zile si zeci de mii de euro in ei se trezesc peste noapte ca sunt facute KO.

Ce e absolut oribil este ca echipele direct afectate nu au fost consultate, nu li s-a comunicat nimic, nefiind publicata nicio decizie a BF pe acest subiect, a aparut direct regulamentul. 
Secretarul lucreaza ca melcul, ultimul proces verbal al Biroului Federal e publicat e de acum mai mult de 2 luni.
Sa vedem si noi cine sunt odiosii care au votat asa ceva.

Septimia si Ciucul au jumatate din titulari juniori, iar acum isi vad mediile de echipa taiate cu 4 popice pe joc, ceea ce ii va duce in zona de retrogradare, nu spre podium.

Nu va plac juniorii?
Nu mai vreti copii buni, este?

Va bateti joc de eforturile de lunga durata ale cluburilor care asigura viitorul nostru!
Si nu e prima data!

E a nu stiu cata oara cand se iau masuri intempestive, cu efect imediat si cu consecinte majore.
Iar in spate nu nicio strategie, nu e nimic gandit, nicio analiza, e doar o umoare, o parere, frica si nervi

Nu e o viziune in spate, cum ar fi, prin presupunere la absurd: noi ne-am gandit ca scopul introducerii handicapurilor la juniori a fost atins, avem destui juniori, nu mai avem nevoie de mai multi, asa ca incepand cu sezonul 2025 handicapurile kaput, sa se descurce fara ele.
Si femei avem cam multe, asa ca si pentru ele la fel!
"Argumentele" la noi sunt  de nivelul: pai ce, la fotbal juniorii au handicap? Vedeti pe la comentarii.

Iar la AGE s-a discutat pe tema cu reducerea handicapurilor, la capitolul diverse, si nimeni n-a fost de acord.
Iar la BF, bum, luati de-aici fraierilor! 

Sa vedem cine-o mai aduce bani in federatie pentru programele de juniori!
Unii muncesc ani de zile si cheltuie cu copiii, iar altii, manati de invidie si frica, le-o trag!

PS: e ridicol ca la clasamentele CNI de la primul turneu, juniorii apar cu handicapurile nemodificate, 8 la juniori 1.
Ce e si mai ridicol e ca in regulamentul CNI nu scrie absolut nimic de handicapurile juniorilor, doar la CNE apar.
Profesionalism, tata!

PS: s-au schimbat categoriile jucatorilor, cei care au 185 sunt de A, ceilalti de B, fara exceptii.
cine vrea la A, trebuie sa depuna cerere pana pe 30 aprilie.
E bine ca se mai corecteaza din aberatii.
Scrisesem despre asta in postarea despre prima etapa din CNI si mai multi au fost nemultumiti ca au fost trecuti fara niciun motiv la A.
Pai daca-i cifra, nu-i tocmeala si nu e la bunul plac.
O sa se schimbe si clasamentele la individuale.

Bomba nucleara:
Mihai Ionescu sustine pe FB ca trebuie revenit la handicapurile juniorilor asa cum erau
Scrisoarea  deschisă a lui Korant Verzar către comunitatea de bowling( preluată de pe FB)

Sunt de acord cu Vali Piroș biroul federal nu funcționează într-un mod optim. 
Membrii acestuia nu se respectă între ele, membrii nu îndeplinesc atribuțiile lor, nu reprezintă interesele cluburilor eventual doar parțial dar așa cum se pare se duc doar după capul lor. Degeaba sunt funcții definite, totul funcționează ca parcă ar conduce o singură persoană. Oare de ce? - Lipsă de responsabilitate din partea tuturor.
Cum am putea ieși din această spirală aparent interminabilă?
Dorim să ieșim? ...sau mai bine plângem în continuu că plânsetul nu are efect asupra altora și astfel nu trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru alții.
Trebuie decis.
Da Romeo face multe greșeli sau ia decizii cu interes propriu pentru că așa consideră răsplătit pentru implicarea lui. La fel și Cătălin Gheorghe are propriile lui idei tendențioase. Departe să fie de la mine să le iau apărarea lor! Dar restul ce face? Restul membrilor BF dau cu "pixul" și semnează fără orice simț al responsabilității pentru binele comunității în anumite decizii care erau luate de persoane care nu au nici cunoștințe în domeniu, nici nu sunt însărcinate în a decide în anumite teme. 
Dacă vreți și voi schimbare atunci trebuie implicare! Nu merge așa că veniți doar cu așteptarea să fiți serviți. Federația este o asociație al cluburilor unde cluburile trebuie să delege membrii ca să facă trebă și trebuie luată atitudine.
Noi cei de la Clubul Septimia ne implicăm în dezvoltarea comunității bowlingului Românesc. Noi reprezentăm principii imparțiale și care vizează binele comuniății. Ni nu suntem de acord să participâm într-un campionat numit Național care nu reprezintă interesele intregului comunității.
Biroul federal este plin de persoane care nu doresc să facă treabă acolo în funcțiileîn care sunt și nu mai e cu cine să fie înlocuiți că nu se oferă nimeni să înlocuiască astfel totul rămâne așa cum dorește MARELE ROMEO. Stau acolo că nu preia nimeni funcția lor. 
Plângeți pentru schimbare? Haideți să înlocim pe toții! Unu câte unu nu merge. Acesta am văzut de la an la an. Dacă nu vreți să înlocuim pe toți cei care și-au dovedit incompetența tehnică sau incompetența morală, atunci nu avem noi altă cale decât să ne retragem din campionatul național. Poate că rămân unii la nivel individual dar ca club, ca echipă noi nu vom putea sta sub umbrela unei astfel de conduceri.
Dacă veți decide spre schimbare, atunci trebuie nominalizate cel puțin 9 dar chiar și mai multe persoane noi care nu sunt  în prezent implicate în conducere. 
Până atunci, rămâne întrebarea dacă vrem să intrăm într-o competiție guvernată de un regulament care clar defavorizează pe unii prin faptul că se schimbă pe placul unora de la o noapte la alta? 
Trebuie să formulăm atitudinea cluburilor dacă regulamentul campionatului național poate să fie una care se duce clar în contra voinței cluburilor membre.
Eu în numele membrilor clubului sportiv Sepimia fac afirmația că 
NOI NU DORIM SĂ PARTICIPĂM IN ASTFEL DE COMPETIȚII!

Așa cum am scis și în scrisoarea oficială către Președinte și Secretar, dacă până vineri nu se corectează regulamentul, atunci noi nu putem asuma participarea noastră în Campionatul Național de Echipe. Atunci cerem anularea facturii cu taxa de înscriere, cerem înapoi banii și ne ocupăm timpul cu alte activități. 

Asta se întâmplă când înscrierile în campionat preced regulamentul, regulament care se modifică peste noapte cu prevederi aberante.

Am militat de mult ca sa nu se mai faca schimbări majore de la un sezon la altul.
Da eu zic, eu aud.

Pozitia lui Marius Gheorghiu, președintele clubului Reinvent, cel mai mare din țară, o găsiți la comentarii 
Clubul Vinci a trimis o cerere de revenire de urgenta asupra micsorarii handicapurilor.

Dupa pozitionarea publica presedintilor cluburilor Septimia, 69, Reinvent si Vinci sunt deja 4 cluburi cu echipe in divizia A care nu sunt de acord cu masura. Presupun ca nici Miercurea Ciuc, deci 5 din 8.

O "mica" eroare, Reinvent e doar echipa omonima, clubul e Liga de bowling si nu e pozitia lor oficiala, Piticariu e sef acolo si el are o aversiune fata de controverse.

UPDATE
Joi seara a inceput sedinta BF in care se va decide definitiv in problema handicapurilor juniorilor.

Ce e clar e ca bowlingul romanesc e divizat aproape perfect in acesta problema, pe de o parte echipele majoritare cu seniori si fara juniori, de partea cealalta, restul.
Dar aici timpul nu iarta, viitorul va fi doar al unora.

Asta a fost si se pare ca inca e o problema cronica a federatiei, aceea ca e dominata de batrani, majoritatea jucatori de hobby si multi cu trecut de jucatori de drept sau de popice, ca asa erau vremurile, nu am o problema cu stilul fiecaruia. 

Numarul copiiilor si tinerilor, desi in crestere, e minoritar si raman vulnerabili in lupta asta intre generatii.

Din informatiile "pe surse" (Sper sa nu fie adevarat!!!!):
Cluburile au votat 8-7 si o abtinere, in favoarea pastrarii handicapurilor, dar Biroul Federal a votat 7 la 1 contra, singurul vot pentru fiind cel al lui Romeo, ca reprezentand pozitia Club 69.
Deci BF a sfidat pe fata vointa cluburilor, ceea ce inseamna ca nu mai reprezinta FRB, ci pe ei insisi.

Singura solutie logica ar trebui sa fie convocarea unei AGE, prin care sa fie demis BF.
Din experienta mea, asta e prea mult pentru majoritatea cluburilor, care sunt pasive sau neutre,
Dar poti sa stii?

Septimia se pare ca va ramane fara echipa, fiindca majoritatea adultilor nu vor mai participa la competitiile FRB, in conditiile astea, in frunte cu familia Karaman, care si-a dedicat multi ani cresterii juniorilor
Geza se retrage din orice, inclusiv de la lotul de juniori.

Septimia amenintase ca se retrage, daca nu revin cu handicapurile. 
Surpriza e ca alte 3 cluburi au amenintat ca se retrag daca raman handicapurile: PBM, Lake View si Sport's Place, si toti trei au membri in BF.

Dar sa asteptam comunicatul oficial, poate sunt prost informat, mai stii?
Poate amana aplicarea un an, sau ceva.
PS: Septimia s-a retras din CNE.

26 de comentarii:

  1. Asa am făcut și eu la FRAS, am stimulat echipele să înglobeze juniori, rezultatele s-au văzut imediat. / asta poți sa mai spui o dată "Ca deobicei in Romania, unde exista un succes, invidia face ravagii. Si frica de concurenta!!!!" Va doresc sa scăpați de retrogradare cât mai repede. Succes.

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca este permisa o comparatie, (o sa scriu de cei care sigur vor accepta sa le scriu numele).....considerati ca avem pe pista Mihai Dragnea vs Stefan Tanasescu, mai exact 17 ani vs. 81 ani. deci, e indicat sa acord handicap la cel de 17 ani si celui de 81 ani .... nu ma intereseaza
    In alta ordine de idei, nu am gasit in nici un sport de echipa unde sa primesti un avantaj (oricat de mic) daca folosesti "N" juniori ! daca cineva are cunostinta va rog sa aduca in discutie aceasta speta si promit ca-mi schimb "orientarea"
    DPMDV, juniorii trebuie sa aiba campionat national pe echipe, (echipe de 3). la fel si fetele ! iar cine doreste sa joace in CNE cu fete si(sau) juniori e la optiunea fiecarei echipei. ca bagi un jucator de 12, 17, 33, 59 sau 81 ani o faci pentru ca asa vrei.
    In completare, pot scrie lejer 10 nume de juniori care au primit handicap, au participat la campionate europene si acum ai gasim la capitolul "au fost" ! deci varianta cu incurajarea CADE ! la fel cum CADE si varianta cu handicap dintodeauna la juniori pentru ca s-a jucat multi ani cu un junior obligatoriu. iar acesta juca fara handicap !
    Mai mult, la echipa unde activez am junior titular, colega si sunt adeptul FARA HANDICAP .... mai mult SPER in 3-4 ani sa am echipa de juniori la div B
    hai sa fiu si Indulgent, pot accepta handicapul, insa, pana la o limita !, si ma gandesc la 175
    si inchei cu: percep handicapul aidoma ajutorului social, unuia care castiga 200-300(0) lei nu dai ajutor social,
    PARDON handicap ...

    PS.
    AGE a avut o singura tema de discutie, taxele !, ca s-a discutat de una-alta e adevarat ....
    va rog aruncati cu pietre, imi asum !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Handicapul se practica la juniori, golful e unul dintre ele. Bowlingul nu e sport de echipa, ci individual. La FRB nu a fost niciodata fara handicap la juniori si nu cred ca ar trebui sa ne raportam in vreun fel la trecutul din FRPB, cand juniorii jucau intre ei si scorul lor nu conta la echipa. Plus ca nu aveam deloc juniori, nici cu masura juniorului obligatoriu. Am gasit o formula de succes, au aparut foarte multi juniori in campionat si pac, hai sa le dam in cap si lor si echipelor dinc are fac parte! Si asta doar pentru ca ti-a tras-o tie Dora Soos la echipe. Oribil! Nu mai spun de ura pe care o porti handicapului fetelor!

      Ștergere
    2. argumenteaza te rog de ce sa dau handicap lui Mihai (17 ani) si lui Stefan Tanasescu (81 ani) sa nu dau handicap ? ca place sau nu place asta e realitatea din ceea ce avem ! convinge-ma ca ceea ce spui tu este benefic, este sportiv, este Fair Play si eu retrag opinia(argumentele) Nu am nici o problema

      legat de fete, ce vina am eu ca nu sunt fata ?
      sau cum explici lipsa handicapului aici :
      https://youtu.be/wiYqF37iQu0

      sti cumva cate goluri "in plus" primeste echipa la care joaca aceasta fata:
      https://www.dw.com/en/ellen-fokkema-dutch-woman-playing-with-men-asks-questions-of-german-football/a-54491890

      BTW, am vazut la Farul (ca sunt fan-ul lor), baga si 4-5 copii(juniori) in echipa si tabela arata 0-0 la start !, uneori la fel arata si la final ! oare de ce ?

      Ștergere
    3. Inca o data, bowlingul e sport individual. Handicapul acordat juniorilor in CNE este pentru a stimula participarea lor in jocul pe echipe si dezvoltarea lor ca jucatori, scop care a fost atins. Nu vrem sa stimulam nicio alta categorie de varsta. In Europa handicapul feminin e standard in competitii mixte si e justificat, avand in vedere diferenta de forta intre barbati si femei. In PBA femeile au castigat doar 2 concursuri din cateva mii, pe cand in Europa castiga anual. Noi traim in Europa si ne mandrim cu valorile noastre europene. Si Romania e tara in care se distruge orice are succes, fiindca noi suntem mult mai destepti decat toti ceilalati cetateni ai planetei.

      Ștergere
    4. dezvoltare la nivel de juniori cu handicap ? Hai sa fiu de acord cu tine (provizoriu) ......
      Malta - Suedia in semifinale la EYC 2022 .... Maltezi au avut doi J2 (12 si 13 ani )! nu au primit handicap ! OK consider ca la Europene nu se acorda ca de, sunt "cu capul", nu au ei interese de a dezvolta
      am cautat sa vad ce joaca juniorii respectivi in Malta, acum copii au 13 respectiv 14 ani
      am gasit !, asa ca, provizoratul s-a incheiat ! simplu .... in dreptul lor scrie "0" ZERO ! NIMIC !, LIPSA HDCP
      Cat de tantalai pot sa fie .... sa nu dea handicap la copii de 13 si 14 ani !!!! si joaca cu "nenici" !

      http://www.bowlingmalta.org/DIVI.php

      de tantalai ce sunt joaca in semifinala la europene
      ..............................
      sport individual ? Aha, aduce cu gimnastica ?, cu sahul ?, cu tirul ?, cu scrima ? cu etc .....
      cum e handicapul la sah ? ca am cautat si nu am gasit ! ..... https://frsah.ro/

      banuiesc ..... juniorul face 6 mutari si are voie sa fure "regele" :)))

      daca se da la regina e "MISOGIN" ca raspuns la: Benefic, Sportiv, Fair Play,
      am scris de Malta ca raspuns la " traim in Europa" . nu-mi permit, Suedia, Finlanda, Cehia ......?

      Ștergere
    5. Campionatul pe echipe al Maltei este cu handicapuri, pe sistem liga.
      Dwayne Zahra, care are 17 ani*care a fost la EYC 2022, de care zici tu, are handicap 12, de exemplu!!!
      Iar Cynthia Duca tot 12! Femeie, cu handicap 12.
      Ai innebuni brusc acolo!!!!

      Asa au crescut aia mici, au jucat intr-un campionat cu handicapuri!!!
      Iti dorim mult succes la Sofia International, unde o sa ai de-a face cu niste fiare de copii cu handicap!
      Daca vin si Mate si Mihai, ai pus-o!

      Ștergere
  3. Asta pentru că noi ne uităm doar in curtea vecinilor, vrem sa luăm, sa împrumutăm, dar....doar cum sa ne convina noua. Niciodată nu o sa ajungem la.nivelul altor țări, daca noi suferim de misoginism, dam cu pietre în unii jucători care au un alt stil, de exemplu ultimii ani in care au venit jucători ce au ridicat stacheta, cel puțin la fete . Cătălin nu se lasă până nu exclude fetele, nu cred că are ceva cu handicapul lor ci cu sexul lor, feminin 🤣🤣🤣 a luat o pe ocolite, anul asta juniorii, la ani femeile, pentru că și a declarat ,,dragostea,, handicapului de nenumărate ori. Sa se scoată și la +50 diferențele de handicap, atunci.....

    RăspundețiȘtergere
  4. ...asa ár fi corect...handicapul lá 50+ e exagerat

    RăspundețiȘtergere
  5. Mulțumesc Vali pentru perseverența cu care explici și de a 1000 de oară lui Cătălin că "Handicapul acordat juniorilor în CNE este pentru a stimula participarea lor în jocul pe echipe și dezvoltarea lor ca jucători"
    Cu alte cuvinte, dacă în România am avea atâți juniori, femei doritori de a practica bowling cât să poată susține de la an la an un campionat cu suspans, cu interes, și cu performață atunci nu am avea nici o problemă. Însă nu avem, dar lucrăm la ea. Lucră, ne chinuim să dezvoltăm nuclee, să atragem și să creștem copii care să reprezinte acest sport minunat. Pentru ca să ajungem acolo ca să putem deconecta campionatul juniorilor sau a femeilor de campionatul bărbaților, trebuie să le asigurăm de suportul nostru. Acest lucru acum nu se realizează. Dintr-o astfel de discuție se deduce că dacă se desprind de campionatul de echipe al bărbaților, atunci ei vor rămâne fără competiții. Da pentru că în momentul actual dacă ar fi separat un campionat de echipe pentru femei, una separat pentru bărbați și de ce nu un campionat de juniori și separat pentru junioare atunci am avea mai multe probleme și anume:
    1. Nu am avea suficienți săli să se desfășoare toate de odată.
    2. Nu am avea antrenori și căpitani de echipe (adulți) care să se urce în spatele volanului și să conducă pe copii la o locație diferită în timp ce mai ar trebui să și joace la competiția bărbaților sau la cel al femeilor.
    3. Nu ar avea nici un gust de competiție și astfel spiritul de luptă ar dispărea.

    Da ai dreptate Cătălin, în SUA, și în unele țări unde sunt atât de mulți juniori câți nu sunt deocamdată la noi în țară, merg ideile pe care susții tu. La noi ar ucide instant dezvoltarea sportului iși ar rămâne doar un sport de hobby.

    Subsemnatul, Verzar Lorant

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te rog sa vezi campionatul din Malta, handicapul juniorilor care joaca acolo, numarul total al jucatorilor din Malta si reamintesteti semifinala EYC 2022 Malta - Suedia. Multumesc ca incerci sa accesezi :
      http://www.bowlingmalta.org/index.php

      Se poate face campionat national pentru juniori si Feminin !, cu echipe de 3 jucatori
      ceva comprimat. nu cu zeci de etape. Iar echipele din CNB de 6 jucatori care doresc sa apeleze la juniori sau jucatoare sa o poata face daca au nevoie de ei sau ele. insa nu cu handicap
      anul trecut sti ca in situatia in care Mihai castiga la Juniori si Mate era pe locul 2, la o diferenta de pana la 7 popice era IMORAL ! pentru ca Mihai la scorul de 300 a primit handicap 8 ! intelegi unde poate duce aceasta "subventie" ? Nu avem nevoie sa ne crestem copii cu astfel de pomeni,
      Eu asa percep !, Pot accepta (stiu cat de greu se cresc copii) sa oferim "pomana" celor care sunt sub 170-175
      In nici un caz cand un junior realizeaza 227, 248, 256 sau chiar 300 !

      Ștergere
    2. Pai si daca esti de acord sa le acorzi unora care dau slab handicap, de ce le-ai taiat handicapurile tuturor? De frica? Sau ca nu ai putut mai gandi mai departe cu mintea limpede? Unui copil de 7 ani, care da sub 100 e normal sa-i dai 16 handicap? Dar unuia de 10 ani care da 120? E bine 8?
      Ia mai lasa-i in puii mei, daca au facut 14 ani gata, fara handicap, ca atata pot!
      Ca toti sunt Mate si Dragnia si sunt nervos!

      Ștergere
    3. Era foarte simplu de facut, juniorii care depasesc media anuala 185 fara handicap de junior (adica sunt de A), nu mai primesc handicap de junior in sezonul urmator. Si cu asta basta.

      Ștergere
    4. 1. Malta e un exemplu bun. Se joaca cu handicapuri.
      2. Daca la 300 s-a dat handicap, a fost o greseala. Greseala de arbitraj, sau de regulament. In regulamentele facute ca lumea, unde se acorda handicapuri, este specificat clar : maxim 300.
      3. Conform carui articol s-a dat in clasamentul individual de juniori (CNI etapa 1 Cernavoda anul 2023) 8 puncte pentru J1 si 16 puncte pentru J2? Articolul 3.1.82. se refera numai la CNE nu si la CNI.
      4. Daca vorbim de "pomana"... De ce sunt crescuti si dezvoltati mai departe cu "pomana" cei care au pana in 14 ani, si fara "pomana" cei peste? Hai, sa fim consecventi! Daca argumentul, pentru care s-a luat aceasta decizie este ca "nu este in folosul copiilor", atunci sa joace toti fara handicapuri, chiar si intre ei.
      5. Daca am taiat handicapurile si venim cu idei, ca juniorii si femeile ar trebui sa aiba campionatul lor separat, de ce nu s-a luat nicio decizie in aceasta privinta? Dar pe de alta parte, din cati copii sa facem echipe de trei? La CNI etepa 1 din Cernavoda au participat 18 juniori. La Duo juniori in ultimii doi ani s-au inscris juniorii din Ciuc si Odorhei. In afara de baiatul din Constanta care n-a reusit sa mearga, ca a fost bolnav, nu s-a inscris nimeni din tara. Si CN Duo Juniori este o singura etapa.
      5. Exemplul dat cu un jucator de 17 ani si unul de 81, este un caz extrem. Nu e corect, sa se ia decizie pe un singur caz extrem, si peste capul tuturor. Nu are nicio baza "stiintifica". De ce nu s-a consultat cu cluburile implicate, Septimia si M.Ciuc? Sau nici macar cu antrenorul lotului national de juniori? Poate avea si el ceva de spus.
      6. Nu mai incercati sa dati explicatii "stiintifice" sau comparabile cu alte tari, ca situatia devine din ce in ce mai penibila. Argumentul adevarat este, ca handicapul juniorilor este greu de depasit pentru echipele care nu au juniori. Si atunci, hai sa fim curajosi noi adultii, sa dam un exemplu la copii, sa ne asumam acest fapt: Ne e frica de voi, dar macar suntem onesti! E mai acceptabil pentru toti...
      Ne vedem pe piste. :)

      Ștergere
    5. E penibil cum argumenteaza Catalin , care are medie anuala 214 ca sunt prea buni cei 2 juniori care au medie 190 si ceva si care au handicap DOAR LA ECHIPE! Despre ce vorbim aici? Ca-l deranjeaza handicapul lor la echipe? Nu intelege nimic din sistemul gandit pentru cresterea copiilor in cadrul echipelor si e haotic total in argumentatie, ca le-ar da unora care dau putin , dar nu si unora care dau mult, asa ca le-au taiat handicapul tuturor. Absolut penibil!

      Ștergere
    6. Eu mi-am permis sa spun de un singur junior !
      Și închei,
      nu pot comunica cu persoane care intr-un schimb de opinii, de idei, pun etichete de penibil, de misogin de ..... , eu am votat "PENTRU" la propunerea cu handicapuri, unul din majoritate, conform statut. Vă rog, cu tot respectul, să votați oameni care doresc handicap și 100 la juniori. Nu am o problemă!

      Ștergere
    7. Te-ai gandit vreo secunda ce se intampla imediat? Vreo secunda te-ai gandit ca schimbati regulamentul dupa ce s-au inscris echipele? La efectele pe termen lung te-ai gandit? Sau e pur si simplu: "eu asa vreau, asa facem"? Am si eu o parere si ma tin de ea. Asta e ideea, nu?

      Ștergere
    8. Sau ....eu nu particip, eu nu mă înscriu, eu îmi iau jucăriile și plec 🤣🤣🤣

      Ștergere
    9. E de ras cand se retrage clubul cu cei mai multi juniori din campionat, nu?

      Ștergere
  6. Media la Campionatul european EMC 2022 a fost 197. Media la Campionatul european de tineret (U19) EYC 2022(baieti) a fost 187. Adica totusi exista 10 popice diferenta, in favoarea adultilor. Handicapul de 8 pentru J1 a fost, si este justificat. Pe de alta parte, la echipele care au folosit juniori la echipe, a fost si motivant.

    RăspundețiȘtergere
  7. Dupa parerea mea, in primul rand discutia aceasta nu se poarta unde trebuie. Din start Federatia nu ar fi trebuit sa opereze astfel de modificari. Daca cineva dorea sa modifice atat de substantial regulamentul, eu cred ca Federatia ar fi trebuit sa consulte in prealabil toate cluburile, sa analizeze conscintele acestor modifcari, iar de impelmentat ... cel mai devreme din 2024, nu chiar din acest sezon. Si la fel ar fi trebuit sa procedeze si cu celelalte modifcari substantiale. De exemplu cu modul de desfasurare al CNI. Sper sa gresesc - dar in etapa 5, cand deja clasamentele vor fi cumva stabilite, vor mai participa doar cei temerari si fara asteptari la finala ....!

    Am mai spus: atata timp cat nu exista principii/reguli/proceduri dreptate va avea cel care striga mai tare.
    Iar prima "regula" ar trebui sa fie regula dupa care se modifica si/sau se implementeaza reguli.


    In ceea ce priveste handicapul acordat juniorilor, eu cred ca sunt cativa jucatori juniori de exceptie, care au un joc formidabil. De exemplu Mihai sau Mate nu au nevoie de nici un handicap, iar acesta este un merit al lor. Dar vrem ca meritul celor care obtin rezultate de exceptie sa se transforme in pedeapsa pentru toti cei care nu au rezultate de exceptie? Probabil ca nu, nimeni ne vrea asta. Eu sigur nu.
    Tot pe acest subiect, dar intr-un context mai larg, daca Federatia ar avea o strategie adoptata, planificata si publicata probabil ca unul dintre obiectivele majore ar fi "dezvoltarea bowlingului romanesc". Eu cred ca un astfel de obiectiv ar fi mai usor de realizat cu prezenta juniorilor pe piste intr-un numar cat mai mare ....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În 6 ani la băieți vor rămâne doar 6 jucători buni sub 50 de ani.
      Orlanda, Arbanaș, Crăciun, Dumitrașcu, Dragnia și Balázs-Becsi.
      De ultimii 2 nu știm ce se va întâmpla, bowlingului fiind un sport scump fără sprijin.
      Pe la competițiile internaționale, în completare, mai cărunți.
      Or să ne ia ăia:
      Ați venit cu părinții?
      Ce căutați aici?
      Voi la seniori! 🤔 😅

      Ștergere
  8. ....doar din curiozitate...la sportul "ruda" popice...cum e grila cu handicapuri?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Niciun exemplu ales pe spranceana nu are nicio semnificatie, sunt jdemii de formate in lumea asta, si cu handicap si fara. Asta e un sistem care funtioneaza de vreo zece ani si scopul pentru care a fost conceput, acela de a aduce cat mai multi juniori in echipe, a fost atins. Daca sistemul se doreste a fi schimbat, asta nu se face peste noapte, fiindca ai generatii de juniori care vor fi afectati. Cand a fost folosit acest sistem, influentele s-au facut simtite dupa multi ani, fiidca atunci nu era niciun junior in echipe(!!!). La fel si daca si daca vrei sa-l modifici, alterezi samd, trebuie o temporizare, ca ca nu produci socuri uriase. Si nu noaptea ca hotii, ci dupa consultari cu toate cluburile.

      Ștergere
  9. Hai sa va spun eu, noi nu suntem amestecati! Juniorii au și eu campionatul lor, iar la seniori obligatoriu este sa ai un junior. Fiecare echipă trebuie să aibă și echipa de juniori. Deci, așa ca între rude, nu este nevoie de handicap la noi ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Problema noastra a fost ca nu aveam deloc juniori, nu mai vorbim de campionat de juniori. Am incercat si noi sistemul asta, la FRPB, cu junior obligatoriu, dar ii aduceau de forma, nu a produs nicio dezvoltare.
      In momentul in care am implementat sistemul cu handicapuri, unele cluburi au sesizat oportunitatea si au inceput sa creasca juniori.
      Doar la Septimia au fost peste 25 si acum marea majoritate a cluburilor au juniori activi.
      Deci sistemul cu handicapuri si-a facut treaba, a generat un val de copii in campionatul de echipe si la individual. In momentul in care ai destui juniori si ai un campionat doar pentru ei, teoretic poti sa renunti la conceptul asta, dar e destul de complicat, ca se duc adultii intr-o parte si copiii in alta la meciuri, e mai usor sa-i tii la echipele mari. Dar in niciun caz nu poti sa schimbi peste noapte si fara sa ai un vot majoritar al cluburilor implicate. Pe de alta parte sunt extrem de multi jucatori veterani care se simt nedreptatiti si amenintati de juniorii care au handicap si genereaza o presiune uriasa pentru schimbare.
      O solutie de compromis ar fi sa existe un prag de scor, de la care juniorii sa nu mai aiba handicap.
      Ma gandesc ca daca ajung de A, cu medie anuala 185, atunci sa nu mai beneficieze de handicap, daca e junior 1, sau sa i se taie 8, 16 samd, pana ajunge sub prag, daca e junior 2 sau 3.
      Fiindca nu e de dorit sa distrugem sistemul care a a adus multi copii, ci poate doar sa-l mai ajustam.
      Nu mai spun ca e absolut imposibil ca sa nu fie un an in care BF-ul sa nu faca o schimbare cu efecte catastrofice.
      Nu exista!

      Ștergere