-se joaca squaduri de 6 jocuri si nu exista finala, dar exista petrecere!
-se joaca si in A-uri si in B-uri
-intrarea 120/150 lei per squad
La categoria A vor fi toţi solicitanţii indiferent de vârsta, sex şi grad de pregătire competiţională.
La categoria B vor fi admişi:
· tineri şi tinere în vârstă de până la 18 ani împliniţi până la data începerii concursului, legitimaţi sau nu
· jucători legitimaţi indiferent de vârsta sau sex, ce fac dovada că în ultimii doi ani calendaristici nu au jucat în nicio competiţie oficială organizată de FRB;
· jucători (jucătoare) care au participat la turneele OPEN organizate de clubul IDM cu media de concurs între 150 – 185;
La categoria C vor fi admişi jucătorii amatori, care nu sunt şi nu au fost legitimaţi la un club sportiv de bowling, cu media sub 150;
· organizatorii îşi rezervă dreptul de a schimba categoria participanţilor.
· pentru categoria A şi B se acordă puncte (în funcţie de poziţia din clasament) pentru concursul Masters 2022 (ianuarie 2022).
1) ÎNSCRIEREA ÎN CONCURS:
se poate efectua astfel:
- la piste, la oficialii turneului
- La dl. Ene Manole 0721249503.
· La înscriere, jucătorul va preciza la ce categorie (A, B sau C ) doreşte să se înscrie şi în ce squaduri.
· Un jucător va fi considerat efectiv înscris în competiţie odată cu achitarea taxei de intrare.
· Componența squad-urilor se va stabili în ordinea cronologică și a priorității înscrierilor, formându-se o listă. În funcţie de locurile rămase libere şi de afluenţa de jucători, squad-urile vor fi completate cu ½ oră înainte de ora de start cu până la 4 jucători/pereche pistă, cu maxim primii 28 de jucători din listă.
· În cazul în care un jucător înscris se retrage de pe listă locul său poate fi atribuit, în ordine, jucătorilor aflaţi pe lista de aşteptare.
· Locurile în squad – uri nu pot fi cedate benevol de jucători unei terţe persoane.
· Prioritate la inscriere ai la numar mai mic de squad-uri jucate deja. La numar egal, prioritatea este a primului inscris (cronologic).
2) ECHIPAMENTUL DE JOC
- Echipamentul de joc trebuie să se încadreze în limitele general acceptate ca decente. Echipamentul jucătorilor din finală va fi compus din:
§ tricou tip „polo”, cămaşă sau bluză
§ pantalon sau fustă pentru femei
§ pantalon lung pentru bărbaţi (pantalon trening)
- Este interzis accesul jucătorilor pe pistă, sub rezerva îndepărtării din competiţie, în următoarele cazuri:
· în lipsa pantofilor speciali de bowling sau prezentarea acestora uzi, cu pete de ulei sau noroi
· cu echipament murdar sau rupt
· în maiou sau în tricou fără mâneci
când prezintă pe echipamentul de joc slogan – uri, logo – uri, imagini sau înscrisuri rasiste, extremiste, şovine sau explicit sexuale, ori când doreşte sa intre în spaţiul de joc cu obiecte sau alte materiale care pot sugera cele de mai sus
- Este interzisă prezenţa sacilor sau a genilor de sport în spaţiul de joc sau lângă mesele pentru jucători (acestea vor fi depozitate în spaţiile etajate corespunzătoare montate în mesele pentru spectatori, de la limita spaţiului de joc sau lângă acestea)
3) REGULILE DE JOC
Sunt cele acceptate de Regulamentul IBF în vigoare la data inceperii competitiei, completate cu regulile particulare ale turneului IDM, după cum urmează:
· În cazul în care apar defecţiuni tehnice, generând o pauză necesară reparării ce depăşeşte 30 minute, atunci jocul (şi scorul înregistrat până la momentul respectiv pe acea pistă) va fi reluat din momentul reparării pistei, conform deciziei oficialilor turneului ;
· În cazul lovirii cu intenţie (din orice motiv) a aparatelor, mecanismelor de joc, a mobilierului aflat în spaţiul de joc, jucătorul în culpă va fi atenţionat, iar frame-ul următor va fi notat cu 0 (zero). Dacă greşeala se repetă, atunci jucătorul în culpă va fi eliminat din joc.
· Este strict interzisă aplicarea pe tălpile pantofilor de bowling a pudrei de
„talc” sau a oricărei substanţe similare.
· Este strict interzisă folosirea de orice substanţe chimice (pudra de talc, alcool, ball-cleaning, acetone etc) în spaţiul de joc.
· Este strict interzisă aplicarea, în timpul jocului, pe suprafaţa bilelor de joc a oricăror substanţe de curăţare care conţin alcool. De asemenea este interzisă folosirea prosoapelor sau şervetelor de curăţat bile îmbibate cu astfel de substanţe. În cazul nerespectării acestui paragraf şi a celui anterior, jucătorii în culpă vor fi sanctionaţi şi cu punctarea „zero” a jocului respectiv.
· Pentru orice nemulţumire legată de joc, cauzată de echipamentul tehnic al sălii sau de manifestările sau atitudinile celorlalţi jucători, cel sau cei lezaţi se vor adresa oficialilor turneului, singurii în măsură să ia decizii cu privire la joc.
· Dacă, după tragerea la sorţi a pistelor, un jucător refuză sa mai joace, acesta nu are dreptul la returnarea taxei de intrare (sau reintrare după caz)
· Jucătorii care au primit sancţiunea de excludere din squad datorită unei infracțiuni de joc din vina lor, nu pot solicita returnarea taxei de participare
· Este strict interzisă, sub sancțiunea excluderii din competiție, prezenţa în spațiul de joc sub influenţa băuturilor alcoolice, a drogurilor sau a altor substanțe halucinogene, proferarea de cuvinte injurioase la adresa competitorilor, oficialilor turneului sau a spectatorilor, violenţa fizică sau verbală.
· Este strict interzis consumul de băuturi alcoolice și fumatul în spațiul de joc .
· Având în vedere ca această competiție este una de masă și nu profesionistă, răspunderea asupra stării de sănătate generate de participarea la aceasta competiție revine în totalitate participanților. Prin înscrierea în concurs fiecare participant certifică pe propria răspundere că este apt din punct de vedere medical și psihologic pentru competiția la care ia parte, că a luat la cunoștință de prevederile prezentului regulament și că le-a acceptat. Jucătorii înscriși în competiție sunt obligați să ia la cunoștință de notificările prezentate în materialul „Riscuri de (auto) accidentare”, prezente în sala de joc și să poarte întreaga responsabilitate pentru nerespectarea acestora.
NOTĂ: Nici un participant nu poate obiecta asupra reclamelor şi locurilor de dispunere a acestora sau asupra activităţilor de fotografiere sau filmare organizate de sponsori. Reclamele vor fi dispuse în locuri care nu vor împiedica buna desfășurare a jocurilor. Drepturile de imagine ale competiției aparțin organizatorilor
4) TAXE DE PARTICIPARE
· Taxa de participare pe joc este de 120 lei squad-urile 01-13, 150 lei pentru squad- urile 14-21.
5) CONCURS
· În fiecare zi (de luni până duminica) se organizează squad-uri, în cadrul cărora se vor desfășura 6 (sase) jocuri.
· Jucătorii vor juca în sistem cross; la 2 jocuri se schimbă pistele astfel:
o Jucătorii de pe pistele cu numere pare se vor muta doua piste la dreapta
o Jucătorii de pe pistele impare se vor muta doua piste la stânga
· Repartizarea pe piste se va efectua în urma tragerii la sorţi.
· Scorul se înregistrează per joc. Cele sase jocuri formează un squad.
· Rezultatul celui mai bun squad se contabilizează şi reprezintă scorul jucătorului, cel care va fi luat în calcul la stabilirea clasamentului.
· Jucătorii pot disputa oricâte squad-uri doresc şi este posibil în limita timpului alocat.
· Este permisă o intrare şi un număr nelimitat de reintrări.
· Squadul se anuleaza in cazul in care nu sunt 5 jucatori prezenti.
6) HANDICAPURI
· jucatoare – 8 puncte/joc.
· scor maxim jucatoare 292 puncte /joc
7) CRITERIUL DE DEPARTAJARE
· În caz de egalitate jucătorul plasat pe poziția mai înalta va fi cel cu punctajul cel mai mare în ultimul joc. Dacă egalitatea persistă jucătorul plasat pe poziția mai înaltă va fi cel cu punctajul cel mai mare la penultimul joc etc.
8) REZULTATE ŞI PREMII
· Rezultatele se publică pe: www.bowling.ro, www.idmclub.ro, www.bowlingromanesc.blogspot.com.
· După ultimul squad, se stabilește clasamentul general, în ordinea descrescătoare a rezultatelor obţinute (overall, divizia B, divizia C).
· Premiile obtinute la o categorie se cumuleaza cu Overall
· Se acorda cupe şi diplome pentru primele 3 locuri de la cat. Overall, B si C.
· Fond total de premiere = 24.050 lei.
9) ORGANIZAREA CALIFICARILOR ŞI ORELE DE DISPUTARE
· Organizatorii concursului pot aduce modificări.
· Ungerea pistelor se va asigura înainte de fiecare squad.
· Ungerea este de tipul „Sport”, 39 feet (Oil Pattern Distance), 25.05ml (Volume Oil Total).
· Ungerea se va anunta in data de 18.09.2021.
· Concursul se va transmite live pe YouTube canalul IDM Club.
10) PREMIEREA
· Duminică 26.09.2021, ora 18.30 (= petrecere). Ora e provizorie, probabil va fi mai devreme
· Festivitatea de premiere va avea loc la orele 18:30 la Terasa IDM Club
OFICIALII CONCURSULUI: Briciu Marius, Ene Manole, Lupului Stănescu Ovidiu.
Squad | Ziua | Data | Ora | Nr. locuri | Taxa de participare |
Squad 01 |
Luni |
20.09.2021 | 13.30 | 28 | 120 |
Squad 02 | 17.30 | 28 | 120 | ||
Squad 03 | 21.30 | 28 | 120 | ||
Squad 04 |
Marți |
21.09.2021 | 13.30 | 28 | 120 |
Squad 05 | 16.30 | 28 | 120 | ||
Squad 06 | 20.00 | 28 | 120 | ||
Squad 07 |
Miercuri |
22.09.2021 | 13.30 | 28 | 120 |
Squad 08 | 16.30 | 28 | 120 | ||
Squad 09 | 20.00 | 28 | 120 | ||
Squad 10 |
Joi |
23.09.2021 | 13.30 | 28 | 120 |
Squad 11 | 16.30 | 28 | 120 | ||
Squad 12 | 20.00 | 28 | 120 | ||
Squad 13 |
Vineri |
24.09.2021 | 13.30 | 28 | 120 |
Squad 14 | 16.30 | 28 | 150 | ||
Squad 15 | 20.00 | 28 | 150 | ||
Squad 16 |
Sâmbătă |
25.09.2021 | 09.30 | 28 | 150 |
Squad 17 | 13.00 | 28 | 150 | ||
Squad 18 | 16.00 | 28 | 150 | ||
Squad 19 | 20.00 | 28 | 150 | ||
Squad 20 |
Duminică |
26.09.2021 | 09.30 | 28 | 150 |
Squad 21 | 13.30 | 28 | 150 |
Valoarea premiilor (în LEI) | |||
Locul | Overall | Categoria B | Categoria C |
Locul 1 | 2.000 | 1.200 | 400 |
Locul 2 | 1.500 | 900 | 300 |
Locul 3 | 1.200 | 700 | 200 |
Locul 4 | 1.000 | 600 | 150 |
Locul 5-6 | 900 | 550 |
|
Locul 7-8 | 800 | 500 |
|
Locul 9-10 | 700 | 450 |
|
Locul 11-12 | 600 | 400 |
|
Locul 13-14 | 500 | 350 |
|
Locul 15-16 | 400 | 300 |
|
Premiul „Dimitrios Karetsos” pentru cel mai mare punctaj | 500 |
|
|
Premiul „Juniori”, pentru cei mai mici de 14 ani | 100 |
|
|
Premiul „Seniori 60” | 200 |
|
|
Premiul „Seniori 70” | 200 |
|
|
Total | 14.500 | 8.500 | 1050 |
· Fond total de premiere = 24.050 lei.
1) ORGANIZAREA CALIFICARILOR ŞI ORELE DE DISPUTARE
· Ungerea pistelor se va asigura înainte de fiecare squad.
· Ungerea este de tipul „Sport”, 39 feet (Oil Pattern Distance), 25.05ml(Volume Oil Total).
· Ungerea se va anunta in data de 18.09.2021.
· Concursul se va transmite live pe YouTube canalul IDM Club.
2) PREMIEREA
· Duminică 26.09.2021, ora 18.30
· Festivitatea de premiere va avea loc la orele 18:30 la Terasa IDM Club
OFICIALII CONCURSULUI: Briciu Marius, Ene Manole, Lupului Stănescu Ovidiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu