luni, 2 mai 2016

Selectia loturilor nationale

HOTARARI BIROU FEDERAL - LOTURI NATIONALE

In sedinta din 25 aprile 2016 membrii BF au hotarat numirea ca selectioner al lotului national masculin a d-lui Piros Valentin si ca selectioner al lotului national feminin a d-lui Gheorghe Catalin.
Deasemenea, membrii BF au hotarat ca selectia loturilor nationale largite de catre selectioneri sa aiba la baza respectarea de catre sportivi a minim urmatoarelor criterii de performanta:
1. Realizarea sistematica de medii de joc minime de 180/ungere sport si 200/ungere house - la masculin si 170/ungere sport si 190/ungere house - la feminin.
2. Efectuarea de antrenament in mod sistematic si participarea la minim 3 competitii/luna (in Romania sau in strainatate).
3. Integrarea usoara intr-o echipa si participarea activa la crearea unui spirit pozitiv cu coechipierii printr-o comunicare adecvata si specifica bowling-ului.
4. Demonstrarea unei capacitati ridicate de lupta pentru titluri si de joc in conditii ridicate de stres, de identificare a solutiilor optime de joc impreuna cu ceilalti coechipieri si/sau selectioneri, de executare in mod consecvent a solutiilor.
5. Dispunerea de echipament adecvat conditiilor de joc de nivel international (bile, pantofi, accesorii) sau de sustinere financiara personala pentru constituirea unei noi game de echipament necesar competitiilor internationale din proximitate - europenele masculine si feminine.
6. Dispunerea timpului necesar pentru participarea la loturile nationale largite si la selectia ulterioara a loturilor nationale de reprezentare punctuala la competitii - minim 2 zile/fiecare luna (mai, iunie, iulie), dar si la cantonamentele specifice de dinaintea competitiilor respective - minim 4 zile de cantonament de pregatire intensiva.
Selectionerii isi pot planifica modul de selectie a loturilor largite si a celor competitionale, aducandu-le urgent la cunostinta BF pentru o informare si sustinere comuna a activitatii lor, in special in eventualitatea participarii la campionatele europene feminine din iunie si a celor masculine din august.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu