joi, 27 septembrie 2018

Ce se intampla cu campionatul?

Dl Nitu a hotarat sa mai astepte inscrierea catorva echipe in campionat, ceea ce presupunea si afilierea cluburilor aferente in FRB, fiindca sunt nou infiintate.
Calendarul provizoriu fusese propus de Zoltan de acum mai mult de o luna, dar de atunci lucrurile au inghetat.

Eu nu stiu daca acesta intarziere voluntara este o initiativa personala sau este aprobata de Biroul Federal, dar cluburile sigur n-au fost consultate.

Parerea mea e ca e foarte improbabil sa mai incepem campionatul in 2018 si sa-l terminam pana la vara.
Alternativa cu sezonul suprapus peste anul calendaristic (sa jucam ianuarie- decembrie) are o mare problema, ca pune finalele la sfarsit de an, cand salile de bowling sunt pline si nimeni nu vrea sa le ocupe cu competititii oficiale, de aia cam toate campionatele din lumea asta se termina vara.

Raspunsul oficial pe care l-a primit Vinci de la dl. Nitu e mai jos:

"Buna ziua,

asteptam sa primim de la Tribunal actele constitutive modificate cu includerea membrilor afiliati anul trecut si imediat va fi convocata adunarea generala (cluburile primind documentatia aferenta si ordinea de zi).

Astazi avem termen dat de Tribunal si speram sa primim documentatia sau eventuale solicitari. In adunarea generala se vor discuta si vota unele modificari la regulament care sunt de fond si care au fost solicitate de anumite cluburi membre.

Printre ele sunt:

(i) modificarea inceperii si finalizarii anului competitional, care sa coincida cu anul calendaristic,
(ii) asumarea de catre FRB a organizarii/platii etapelor CNE si CNI (asa cum era acum 2 ani), eventual si modificarea numarului de etape, echipele urmand sa plateasca 330 lei (sau o alta suma, care va fi decisa tot de adunarea generala),
(iii) reintroducerea Play-off-ului si o eventuala scorizare suplimentara pentru cei care se califica in aceasta finala pe echipe, in functie de evolutia din timpul anului,
(iv) reducerea numarului de membri ai Biroului Federal (de la 9 la 7 sau la 5) si alegerea altor membri in locul celor demisionari anul trecut,
(v) afilierea de cluburi noi incluzand si intrarea in campionat a unor noi echipe,
(vi) alegerea unui secretar general, etc.

In concluzie, in functie de deciziile adunarii generale campionatul national poate incepe la inceputul lunii noiembrie (imediat dupa adunarea generala, preconizata a fi convocata la sfarsitul lunii octombrie) sau anul viitor."

3 comentarii:

  1. Eu zic sa începem. Se aduna prea multe compromisuri. La ce bun federație fără campionat și fără reguli?

    RăspundețiȘtergere
  2. Intrebare: Ar putea exista Federatia Romana de Bowling fara cluburi ? Cred ca nu !
    Atunci de ce nu sunt consultate cluburile? Mai ales in cazul unor schimbari majore in sistemul competitional.
    Cred ca ar trebui sa nu se mai actioneze dupa bunul plac al unuia sau al altuia, pentru ca nu foloseste defel bowlingului din Romania!

    PS: O sa ajungem sa jucam prin alte campionate , asa cum deja se intampla cu unii dintre noi !

    Eugen

    RăspundețiȘtergere
  3. Hai sa începem, chiar nu va pasa? Bebe

    RăspundețiȘtergere