Se afișează postările cu eticheta brunswick. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta brunswick. Afișați toate postările

marți, 26 iulie 2022

Laura Piroș dă 300

Brunswick, via BBBS, condus de Bill Hartofilis, a sponsorizat și lotul feminin cu câte o bilă pentru fiecare jucătoare.

Laura a primit un Melee Jab Blood Red de 15 lbs, care, după ce a fost gaurită azi de Lupică, a fost pusă la treabă, în timpul antrenamentelor individuale pentru europene.

Rezultatele nu au întârziat să apară, medie de peste 230 242 cu ea (fara handicap) și ultimul joc 300.
A jucat pe ungere mixtă, 40 ft challenge pe pista din stânga și 39 ft sport pe cea din dreapta, 3 jucători pe pereche.

Din cunoștințele mele, e cea de-a doua jucătoare  română care dă 300 în țară, după Maria Ursu. 
Luminița Farkas Bucin a dat 300, dar cred că doar în străinătate. 
Dacă nu e așa, vă rog să mă corectați.
Bravoooooo!!!!
Ultimele 4 strikeuri. 
La penultimul i-a tremurat un pic mâna și a ratat dreapta, dar a corectat la ultimul.


Prima dată când a dat 299 a fost acum aproape 11 ani, în 2011, la 15 ani, iar de atunci a mai dat de 16 ori 299. 
Rezultatul nu e întâmplător, a venit după o perioadă extrem de lungă de muncă susținută.
Bila nouă a contat enorm.
Azi sunt un tată și un antrenor fericit!

joi, 14 iulie 2022

Ce sfori se mai trag prin bowlingul international

Intre 20 si 29 iunie a avut loc campionatul mondial U 21, in Suedia.
De la noi n-a fost nimeni, habar n-am de ce, ca a fost o oportunitate imensa, mondialele au fost in Europa.
Rezultate AICI
A fost folosit acelasi format de la mondialele din 2021.

Intre 25 si 03 iulie a avut loc Brunswick Eurochallenge, turneu EBT Platinum.
A castigat Dominic Barett, jucator Brunswick.
A castigat oarecum pe mana adversarului Kim Bolleby, care trebuia sa dea 9/ in ultimul frame  si a dat 7/.
Rezultate AICI
PBA, Storm si mult sportivi sponsorizati de Storm au fost revoltati de masura interzicerii de catre USBC a mai multor modele de bile apartinand (mai ales) Storm, care au fost gasite neconforme.
Cireasa de pe tort a fost nemultumirea lui Belmonte, ca i se testeaza  bilele in spatele unor cortine negre si ca el n-are voie sa asiste. Ca fapt divers, acea testare nu era obligatorie si era dintr-un studiu privind uretanele.
Astfel s-a creat un puternic curent de opinie defavorabil USBC, mai ales in social media.

Pe acest val s-a hotarat PBA sa inventeze conceptul de ligi PBA, la concurenta cu ligile americane certificate USBC.
USBC e federatia americana, mai pe romaneste, si este si autoritatea recunoscuta international, care testeaza si certifica toate echipamentele folosite in bowling.

Ca sa fie clare intentiile razboinice la adresa USBC, PBA a creat si un departament de certificare a regulilor si echipamentelor ligilor PBA, condus de...surpriza, surpriza, celebrul fost conducator a departamentul tehnic al USBC si World Bowling, Neil Stremmel.
Acesta plecase de la USBC in 2016, si trecuse prin mai multe joburi, esuand dupa pandemie ca manager intr-o sala de bowling, dupa ce fusese disponibilizat de Kegel in 2020.
Activitatea lui profesionala o gasiti AICI
El e renumit si pentru prostia de teorie cu L-31, al carei autor este, niciodata demonstrata, dar  mereu ridiculizata de datele Specto. 

Anuntul despre ligile PBA e AICI

PBA este proprietatea Bowlero, unul dintre cei mai mari proprietari de sali de bowling din USA (si din lume), cu 300 de sali si 7% din cifra de afaceri din USA.
USBC este sprijinit de BPAA, adica asociatia proprietarilor de sali din USA, din care Bowlero se retrasese in decembrie 2021.
Proiectul cu ligile PBA nu poate avea succes doar in cele 300 de sali Bowlero, asa ca Bowlero s-a reintegrat in BPAA in iunie 2022. 
Ce sa zic? Multe piruete ca sa torpileze niste oameni care chiar isi fac treaba.

Daca ma intrebati pe mine, razboiul lor contra USBC e o cauza pierduta, bowlingul  si este cel care va avea de suferit. 
Asta se intampla cand interesele economice sunt in opozitie  cu integritatea sportului: "Lasa taica, ca ne facem noi propriile noastre reguli"!
Break your leg!

Evenimentul suprem a fost World Games 2022, 7-17 iulie, care este supranumit si "Olimpiada jocurilor neolimpice".

Dupa aberatiile propuse de IBF, ele s-au desfasurat pe instalatii cu sfori, ceea ce a atras o reactie negativa unanima din partea sportivilor si antrenorilor din bowling.
Instalatiile cu sfori nu sunt omologate de USBC.
Aici s-a ajuns datorita parteneriatul exclusiv al IBF cu QubicaAMF, care a gasit ca viitorul bowlingului e cu sfori, ca e mai ieftin. Back in time!

Si formatul a fost ridicol, un jucator putea pleca daca acasa si era eliminat doar 2 jocuri la individual si 2 baker la dublu, adica 3 jocuri cu totul.

Un adevarat manifest impotriva IBF si a bowlingului cu sfori il gasiti AICI 
E pa Inglish, folositi Gugl.
Ruben Ghiragossian este Master Teacher la Kegel si antrenor din Hall of Fame.

Rezultatele World Games AICI

Cam astea sunt sforile care s-au tras in bowling in ultimele saptamani.

vineri, 28 februarie 2014

Finala USBC Masters 2014

o lectie de bowling!




lucruri interesante (pentru expertii in sah si popice):
- 2 dintre cei 5 au  burtica (inclusiv invingatorul)
- 2 dintre cei 5 (aceiasi)  nu l-au vazut pe Brian Voss si joaca ori cu 2 maini/ ori cu 2 degete jumate prin bila si fara balans

pentru bowleri:
- comentariul celor 2 jucatori  din "Hall of Fame",  Randy Petersen si Johnny Petraglia, e absolut fabulos
- E.J.Tackett era in 2011 singurul jucator "de o mana" masurat cu 600+ rpm. Nu stiu sa mai fie altul, nici in prezent
Comentatorii au spus si ei ca uneori are rotatie mai mare decat Belmonte
- 4 dintre cei 5 finalisti folosesc bile care nu sunt Storm, mai putin castigatorul (!). Si pentru acesta, bila utila a fost un Rotogrip.
Brunswick e singurul care are 2 finalisti.
Mai e un jucator cu Ebonite si unul cu Motiv.
- absolut fabulos meciul Belmonte-Haugen: unul joaca peste sant, iar unul da lung de linie, pe boardurile 8-9. diferenta a fost doar de 1 popic!!!
- Kegel l-a testat pe Belmonte- are una dintre cele mai mari precizii din istorie.
Combinatia dintre energia fenomenala data de tehnica cu 2 maini si precizia deosebita il face unic si (aproape) imbatabil, deocamdata.
Aceasta precizie deosebita l-a ajutat sa treaca de primul meci, unde a inchis 2 splituri foarte dificile
Enjoy!



marți, 19 noiembrie 2013

IBIBO 2013- primul 300!

a fost realizat de Alexandru Arbanas!

a dat cu Brunswick Nexus solid, cu layout foarte slab, facut de Marius Piticariu si cu gaura de echilibrare (sau de thumb, e totuna) facuta de Lupica.

a rezultat o bila foarte slaba si previzibila, dar cu pin carry puternic, adica tot ce-si poate dori un jucator de 2 maini pe aceasta ungere, care e foarte reactiva, datorita uleiului Logic (foarte vascos) si masinii de uns Envoy.

Bravo, Arbi!


SITEUL OFICIAL


Clasamentul dupa 2 zile

vineri, 15 noiembrie 2013

Cele mai mici preturi din Europa sunt la IBIBO!

Brunswick a facut o oferta extraordina pentru 2 bile exceptionale: Brunswick Melee si DV8 Ruckus- 96 de euro prima si 105 euro a doua.

IDM-ul a decis sa le vanda fara adaus comercial pentru IBIBO!



Vi le recomand cu caldura, ambele sunt extraordinare- Melee este o simetrica lucioasa (500 grit+polish), care traverseaza foarte bine ungerea si are un back-end puternic, iar Ruckus este o mata asimetrica foarte agresiva, dar perfect controlabila.

sunt 2 Melee-uri gaurite si un Ruckus si pot sa va spun ca ele depasesc asteptarile!
deja Melee are o porecla : "ML" ( ca Mercedesul omonim), datorita calitatilor ei extraordinare- long, clean and strong!

va recomand sa le comadati din timp, cantitatile sunt limitate, iar ML-ul se va epuiza cat de curand!

miercuri, 24 iulie 2013

Super Six ziua a treia- Piticariu ne arata cum se face

si da 1485 din prima, adica 247,5 media.

asta da performanta, se apropie de potentialul ungerii house.
face fericit sponsorul Brunswick pentru a doua zi consecutiv, dupa cele reusite de David ieri



au venit ungurii si grecii.
Kodmon si Pisarski au dat peste 220 din prima.
si Balan a scos-o bine la spalat in squadul 2, cu 1338- 223 media.
Calagiu inca mai studiaza, dar a reusit un 290 in ultimul joc din squadul 2, suficient pentru 190 media!!!!
daca a platit pentru Turbo, il scoate (momentan) pe Piciu.

cica ar mai fi dat si Romeo un 300 la antrenament, pe o singura pista.
si ziua inca nu s-a terminat...

Clasament general la zi
Update:
Calagiu n-a platit pentru turbo, asa ca Piciu e jupan in continuare!

miercuri, 20 martie 2013

Brunswick Euro Challenge 2013


a inceput ieri, la Munchen.
de la noi participa 6 jucatori: Catalin Gheorghe, care joaca in seara asta, Marius Piticariu, Cristi Calagiu, Marius Balan, Costin Preda si Marius Briciu.

ungerea are 46 de picioare si pare high scoring.
are break-point ca o medie, dar se usuca ca o lunga...
asa ca nu e de mirare ca, dupa 3 squaduri, primul este Mika Koivuniemi, cu 1453 (242 media)
loftul il ajuta, probabil, sa-si pastreze pozitii mai putin extreme pe pista.

media de calificare va fi peste 220, probabil.
fondul de premiere e de 106.000 euro.
conteaza pentru ETBF, PBA, World Bowling Tour.

rezultate AICI.
Scoring ONLINE

Catalin termina cu 1127.

miercuri, 13 martie 2013

De pe la agentiile de presa

cei 4 muschetari: Vali Fatu, Ion Grecu, Pelicanu si Marcel, au aterizat la Openul de seniori Osnabruck, la etapa de ISBT (seniori 50+).
anul acesta Elcomexul este sponsor in ISBT, dupa cum se observa si in pagina turneului.


FRPB a trimis un model de delegatie pentru Adunarea Generala din 20.
ea arata cam asa (text original, necorectat):

Nr……/data…………                 

                                         CLUBUL SPORTIV………….(antet)

                                                DELEGAŢIE

          (Asociaţia)Clubul Sportiv...................................................,deleagă pe doamna/domnul..................................................care se legitimează cu C.I. seria........nr................să reprezinte clubul nostru la Adunarea Generală Anuală şi de Alegeri din data de 20.03.2013 care va avea loc la sediul Ministerului Tineretului şi Sportului, Bucureşti, strada Vasile Conta, nr.16, etajul 8, sala Gheorghe Hagi, ora 10.30.

          Persoana sus menţionată are mandatul nostru să participe la adunarea generală cu un vot.

                                                  PREŞEDINTE

               (Semnătura preşedinte şi ştanpila clubului)


Elcomex a semnat un contract de imprumut cu Federatia, astfel incat sa se poata asigura fondurile pentru EYC 2013, europenele de juniori.
Federatia va returna sumele in limita disponibilitatilor....

fiecare junior a primit si cate o bila noua, care va fi platita tot de FRPB, din fondul de echipamente (ce va sa vina)

Delegatia romana e formata din Mihai Pavel, David Orlanda, Alex Arbanas, Edi Tanase, Laura Piros si Varga Ivett.
Antrenor voi fi eu, iar Bonifert Gabor ne va insoti.

Deplasarea se va face cu microbuzul Clubului Sportiv Miercurea Ciuc, oferit gratuit (multumim!).
decontarea cheltuielilor de deplasare se va face intr-un mod limitat (consum normat 7,5 l/100 km).

pe scurt: e o mare bucurie ca putem participa si multumim celor care au facut acest lucru posibil,  secretarul Federatiei, Constantin Stamatescu fiind printre ei.

copiii sunt super incantati si deabia  asteapta sa plece.

Maria Ursu si-a achizitionat un DV8 Diva, iar David a intrat in posesia unui DV8 Misfit Pearl.
prima e roz si are o inimioara pe ea, iar a doua este galben electric.
amandoi sunt foarte incantati de achizitii.

la IDM a aterizat si ultima "cometa" de la Brunswick, bila de superperformanta Aura Paranormal (click pe foto pentru caracteristici).
a fost lansata acum o luna!

e disponibila o cantitate limitata si doar in varianta 15 lbs.
la comanda se pot aduce si alte greutati.


joi, 28 februarie 2013

Divizia DV8 a aterizat in IDM!!!

Sunt aparitiile "hot" ale brandului dezvoltat de Brunswick, care a inregistrat in 2012 cele mai mari vanzari de bile din istoria companiei!!!

dati click pe foto si veti gasi caracteristicile bilei, video samd...

                     400 lei                                     360 lei
                     400 lei                                      575 lei

                    620 lei                                     750 lei

                    750 lei

Preturile sunt exceptionale!!!!
pe stoc sunt cele de 14-15lbs, dar pot fi comandate pentru diferite greutati (termen de livrare: aproximativ o saptamana).
nu ratati, ca nu se stie cat va tine promotia!!!!

joi, 6 decembrie 2012

Miraculosul David Orlanda

Impulsionat de performanta de la IBIBO, unde a fost cel mai tanar calificat de pe tablou (18 ani), a venit zilnic la antrenamente, unde l-am "terorizat"  cu exercitiile de swing si de release...

azi a venit timpul schimbarii fundamentale a drillingul-ui bilelor.

profitand de cadoul facut de catre Raluca Gindac, un Brunswick Ambush, second hand nou, am profitat si am aplicat umilele mele cunostinte de drilling, pentru a-i schimba complet spanul si pitch-ul tuturor gaurilor, trecandu-l si pe inserturi ovale.



initiativa mea a fost contestata vehement timp de vreo ora, copilul era obisnuit cu praguri si cu agatatul bilei, ca sa obtina rotatia: "N-o sa mai simt bila, n-o sa  mai pot s-o agat etc"

l-am ignorat complet, dandu-i cu flit.

profitand de manufacturarea perfecta a lui Lupica (chapeau, maestre!), David a facut, fortat de oameni si de imprejurari, trecerea la o noua filosofie.

a pus mana pe bila proaspat gaurita si a dat un singur joc de acomodare, 225, clean game, folosind bila si la spare.
din prima, fara niciun frame de proba, pe o pista necunoscuta, fara niciun fel de ajustare a bilei.

si-a bagat complet degetul mare in bila, lucru nemaintamplat in mod definitiv niciodata si a cerut insistent ca toate bilele lui sa fie regaurite la fel!

a jucat si la liga, unde i-am mai bagat 2 tapeuri in bila (lucioase, ca release-ul sa fie rapid)

227 media pe urmatoarele 3 jocuri, cu bila folosita si la spare.
2 secvente bune, 6 legate si 8 legate.

cea mai buna performanta din viata lui, dupa media de 217 realizata acum o luna si ceva, in Divizia B.

Asta demonstreaza ca are un talent urias, care continua sa surprinda in fiecare zi.

tine-o asa, prietene!

joi, 30 august 2012

Performanta facuta doar din pasiune

Harghita este una dintre zonele cu cele mai mici venituri salariale din tara (locul 3 din coada, dupa Comisia Nationala de statistica), fiind depasita doar de Bihor si Covasna.
e o zona saraca, iar asta se vede cu ochiul liber.

bowlingul competitional si-a inceput existenta odata cu construirea de la 0 a salii Bowling Club 300, in Miercurea Ciuc, facuta cu credite pe termen lung si cu costuri mari, inevitabile.

activitatea sportiva este sustinuta de inimosul Bonifert Gabor, din putinii bani disponibili, ramasi dupa plata ratelor si impozitelor.
se straduieste tare, iar prezenta echipei in Divizia A si cateva rezultate notabile la individual i-au adus o mica finantare de la bugetul local.
este a doua sectie sportiva ca rezultate din judet, dupa hochei, evident.

clubul traieste mai mult din pasiune, fiindca iubitori de bowling sunt multi, are vreo 30 doar in echipa (cel mai mare contribuabil la federatie), dar fondurile diponibile sunt infime.

pasiune mare, buget mic, rezultate spectaculoase.
echipa este in Divizia A, Mike Gabor a iesit vicecampion la juniori (anul trecut) etc.

si asta in conditiile in care doi dintre jucatorii din Divizia A nu au decat o singura bila !!!
doar trei dintre ei au pantofi corespunzatori.
juniorii au doar cate o bila de plastic.
deplasarile se fac tot timpul in aceeasi zi, fiindca nu exista bani de antrenamente pe terenul echipei adverse sau pentru hotel

si asa mai departe....

in schimb, sunt jucatori care vin de la 50 sau 70 de km ca sa vina sa se antreneze in singura sala corespunzatoare din zona.

si ma intreaba pe mine ce se intampla cu grantul Brunswick pentru juniori, care era anuntat ca fiind unul dintre marele succese din mandatul Slowinski.

fiindca, am uitat sa va spun, sunt o gramada de copii talentati in Miercurea Ciuc

chiar, ce se mai intampla cu grantul Brunswick?

sâmbătă, 3 martie 2012

Concurs de calificare pentru lotul masculin si grant Brunswick pentru dezvoltarea bowlingului la copii- Joe Slowinski preagteste o revolutie!


comunicatele originale, primite dimineata (in engleza) le gasiti AICI si AICI.

pe scurt, pana fac traducerile:

- sambata,10 martie,  incepand cu ora 9.00 si duminica 11, se face un concurs de calificare la Cernavoda pentru lotul national masculin largit, cate un squad de 6 jocuri pe fiecare dintre ungerile WTBA Seoul, Montreal, Atlanta si Tokyo.

cei 12 selectionati vor fi anuntati duminica seara, la ora 19.
din cate se pare, nu numai scorul va conta pentru selectare.

cei 12 vor intr-un program de pregatire, iar pe 24 mai se vor anunta cei 6 din lotul final, fiindca pe 1 iunie trebuiesc confirmati la ETBF.

Grantul pentru dezvoltarea bowlingului la copii este sustinut de Brunswick. Ion Grecu a contribuit cu 5.000 de dolari, aceeasi suma fiind dublata prin contributia Brunswick.

in 2012 se urmareste crearea a 3 grupe a cate 12 de copii de varste 8-12 ani, in 3 orase, sub conducerea a 3 antrenori instruiti de catre Slowinski.

programul va avea durata de 24 de saptamani, cu 2 sesiuni/saptamana, una de antrenamente si una de concurs.

programul va fi continuat si in 2013 samd.

joi, 24 noiembrie 2011

IDM international - evenimentul anului in bowlingul romanesc

 

profilul 3D al ungerii, realizat prin analiza cu Lane Master

  oferta speciala de bile Brunswick si DV8
courtesy cars pentru transportul jucatorilor straini .
Sunt 4 la numar, 2 Seat si 2 Skoda, dar nu apar decat doua in poze.
atentie la numarul de inmatriculare!

miercuri, 16 noiembrie 2011

O mica analiza despre uleiurile din bowling


e destul de sofisticata, potrivita mai degraba pentru ingineri, dar incerc s-o fac pe intelesul tuturor.

explica unele fluctuatii de ungeri pe care le-am intalnit de- a lungul vremii cu uleiurile Brunwick, inclusiv la meciul Split-IDM.

aveti AICI un tabel comparativ pentru uleiurile produse Brunswick

pentru Kegel AICI .

o sa ma focusez doar pe cel de la Brunswick, fiindca are mai multi parametri, cel de la Kegel are doar 2 dintre cei 4 prezenti la Brunswick.


vascozitatea (viscosity) - masoara frecarea interna a unui fluid.
in bowling, cu cat mai mare, cu atat este mai stabil uleiul pe pista si mai putin predispus la oil carry.

tensiunea superficiala (surface tension)- masoara capacitatea uleiului de a opune rezistenta actiunilor exterioare, e semnificativa mai ales in zone inchise (tuburi)- o sa-l ignor in analiza, avand si valori foarte apropiate pentru toate uleiurile de pe piata

lubricitate (lubricity)- masoara micsorarea frecarii pe care o induce uleiul - cu cat valoarea  e mai mica, cu atat mai multa frecare ai intre pista si bila

indexul de viscozitate (viscosity index)  - masoara variatia vascozitatii cu temperatura- e important sa fie cat mai mic, ca sa nu fluctueze ungerea

o sa ma focusez pe 3 uleiuri, pe care s-a jucat mai frecvent in Romania:

A22 W22- uleiul standard pentru masina de uns Authority 22- folosit la Funland Unirea si la Oxygen, pana acum 2 luni.

- are vascozitate redusa - 22, cea mai redusa pentru masina respectiva - face carry
- lubricitatea cea mai mare - bilele aluneca mult, nu se intorc
- index de vascozitate mare - variaza mult cu temperatura
 asta face ca jocul sa fie mai putin previzibil, reactie slaba a bilelor si variatie mare cu anotimpul si dimineata-seara.

de aia  a fost schimbat de la Oxygen, genera scoruri mici pentru ungeri cu mult ulei.

Connect

- vascozitate medie - 33 - face mai putin oil carry
- lubricitate medie - joasa- frecarea este crescuta fata de uleiul A22W22 - reactie mai buna a bilelor
- index de vascozitate maxim (pentru acesta masina) - fluctueaza foarte mult cu temperatura- ceea ce am constatat in saptamana meciului cu IDM si in ziua meciului - vascozitatea foarte variabila face ca ungerea sa para foarte diferita in zile si ore diferite.
acest fenomen poate fi compensat prin preincalzirea lui (masina o permite).
la Meciul cu IDM nu s-a folosit preincalzirea, dar daca se folosea, vascozitatea scadea, pistele ar fi fost si mai lungi!

Logic 

- vascozitate maxima (dintre toate uleiurile comerciale de pe piata, indiferent de producator)-  este foarte stabil pe pista, face putin carry, sau deloc
- lubricitate minima- frecarea bilei cu pista e maxima, reactie foarte buna a bilelor- genereaza scoruri mari
- index de vascozitate minim - fluctueaza putin cu temperatura- ungerea pare constanta de la zi la zi, ora la ora, anotimp la anotimp
cu toate acestea, vascozitatea e influentata de preincalzire, s-a vazut diferenta intre prima zi- cand nu s-a preincalzit la 80 de grade Fahrenheit (26 Celsius) si urmatoarele zile, cand s-a facut acesta operatiune: cand e  cald face un  pic de carry, mai ales seara, cand si temperatura in sala este mare- pistele sunt si ele calde.

azi am jucat in Oxygen pe ungerea de la IDM International si pot sa va spun ca pare alta ungere, iar scorurile sunt mult mai mici acolo, cu uleiul Connect (10-15 popice la medie, minim).

Brunswick stie ce face, de a adus uleiul Logic.

scor maxim, bowleri!!!

joi, 27 octombrie 2011

IDM - intoarcerea la "matca"


n-am mai jucat de-adevaratelea in IDM din sezonul trecut, cred ca de la Openul pe WTBA Paris.
eram curios sa vad si cum reactioneaza pistele acum, dupa ce au fost remontate de Takis Karetsos.

pistele arata bine, dar n-as putea spune ca mai bine sau mai rau ca inainte, e diferit.

sunt diferente intre perechi, in continuare, iar schimbarea cea mai frapanta, este, dupa spusele altora, ca 1 si 2 si-au inversat caracterul, 1 e mai "lunga" si  2 e mai "scurta".
e singura pereche pe care n-am jucat ieri.
si intre 7 si 8 s-au mai micsorat diferentele, dar tot 8 e mai "scurta".
3-4 si 5-6 mi s-au parut ca inainte.


n-as putea spune exact daca merita sau nu sa platesti ca sa faci acesta operatiune, avand din vedere ca una din cerintele bowlingului profesionist este aceea de a te adapta la diferentele de pista.

 teoretic, daca le lasi cum erau, avantajezi jucatorii locali, care cunosc bine pistele, iar daca le omogenizezi, oaspetii au sansa sa joace aproape de la egal la egal cu tine. ..

in perspectiva turneului international, este un plus de imagine.
dar jucatorii buni sesizeaza diferentele in 2-3 bile, asa ca...

USBC a testat capacitatea jucatorilor de sesiza diferentele topografice si au constatat ca deobicei dadeau vina pe ulei sau pe alti jucatori.
iar cand diferentele de nivel erau in tolerante (max 1mm diferente pe verticala, aproximativ), influentele datorate topografiei erau insesizabile, iar importanta modului in care era jucat pattern-ul era covarsitoare.

personal masina de uns tot nu-mi place, desi ea pare perfect reglata.
intotdeauna pattern-ul este mai lung decat ar trebui sa fie, cu cca 1 ft, uneori mai mult.

iar pe ungerile scurte, tot nu face uscatul la dreapta pe care ar trebui sa-l faca, dupa datele publicate.

boardul 1, care ar trebui sa fie uscat nici vorba, iar 2 si 3, care ar trebui sa aiba aprox 80 de unitati, fata de 850 pe mijloc, la Beijing, au ulei garla, ca mai toti joaca cu bile agresive in jocurile 1 si 2  (Catalin Predescu o avea cu 400  grit,  dand 245 media pe primele 2 jocuri).
eu, cu 4000 grit, am fost fiul ploii (sau al uleiului).

Culmea este ca Kegel are si date care confirma constatarile!!!!

au postat datele de pe 2 randuri de tapeuri, luate la 22 si 33 de picioare si rezultatele le vedeti AICI.

putem constata ca boardurile 2 si 3 au de 6 ori, respectiv de 5 ori mai putin ulei decat centrul, in loc de  aproape 11, cum apare in grafic.
adica aproape dublu ulei!

ce face Chris Barnes mai jos, pe acelasi pattern, acelasi tip de piste si masina de uns, e cvasi-imposibil in IDM.

asta e, ne adaptam.

in alta ordine de idei, sper ca macar la turneul international sa fie cineva care sa verifice spalarea si ungerea in timp ce se efectueaza, acum nefiind in fisa postului.

sunt curios sa vad cum vor arata pistele unse de Authority de la Brunswick, pentru turneul international (oare cand vor anunta ungerea?).

in concluzie, IDM-ul ramane aceesi Mecca romaneasca  a bowlingului, cu noi variatiuni, acum.
si cu multi jucatori ambitiosi si harnici, unii cu performante impresionante, deja.



sâmbătă, 2 iulie 2011

De ce am fost in America si ce am facut acolo (3)

Informatii diverse:

- contrar a ceea ce suntem obisnuiti sa credem, multi dintre jucatorii heavy-rotation au timing de roller (early, in terminologie veche). Robert Smith si Chris Barnes (!) au fost jucatorii studiati slow motion - iar la ei bila pleaca din mana cand piciorul inca face slide.

- la pistele AMF, peretele lateral dinspre ball return al pin deck-ului este mai puternic intarit decat celalalt. la splituri simetrice, daca vrem sa faca sa sara popicele (7-10 sau big-four), incercati coltul respectiv, popicele vor ricosa mai puternic decat din coltul celalalt.

- la 7-10 s-a constatat statistic ca sansele de inchidere sunt maxime atunci cand se loveste direct pe mijloc una dintre popice si nu lateral.

- termenii de crancker, stroker si tweener nu mai sunt folositi, datorita definitiilor vagi.
nu sunt inlocuiti practic de nimic, fiecare jucator fiind definit de datele lui particulare: viteza, RPM (nr. de rot/min la release), unghiul de rotatie, axis tiltul, loft-ul etc. fiecare dintre datele de mai sus este reprezentata de un interval de valori.

- pentru caracterizarea sumara a jucatorilor este tot mai utilizata terminologia propusa de Del Warren, de la Kegel: rev dominated, speed dominated, sau rev and speed matched (jucatori la care e dominanta rotatia, sau la care e dominanta viteza, sau la care ele sunt in echilibru).

-robotul EARL (Enhanced Automatic Robot Launcher- versiunea imbunatatita de robot automat de lansare) poate lansa bile cu viteze de pana la 25 mph (40 km/h), 900 RPM, orice unghi de rotatie si axis tilt pana pe la 70%.
are 3 articulatii, care simuleaza cele 3 articulatii ale bratului - umar, cot si incheietura mainii. nu se poate muta singur, nu are nici sistem de deplasare, nici soft)
- scorul de 300 l-a dat pe aceeasi trasa. nu au fost dezvaluite nici ungerea, nici bila cu care s-a realizat.
EARL este urmasul lui Harry, robotul USBC, pus in functiune in 1999. Mai exista un singur robot, la Brunswick.

- oricine poate juca la ITRC, costul este de 25 dolari/ora. gratuit beneficiaza de sistemul de filmare cu intarziere, prin care se poate analiza video, dupa cca 30 de secunde. exista si pantofi de inchiriat, proshop si sala de fitness.
pretul gauririi unei bile este de 39 de dolari, fara costul slag-ului si inserturilor.
in acest pret intra echilibrarea statica si determinarea RG-ului dupa gaurire.
RG-ul (radius of gyration) este un numar care descrie rapiditatea cu care bila intra in roll. este intre 2,48 si 2,80, cifrele mai mici fiind pentru bilele care intra repede in roll, iar cele mari pentru bile de plastic.

joi, 13 ianuarie 2011

WTBA Tokyo 43 ft - o ungere ratata in varianta Brunswick

ungerea este de origine Kegel si o prima varianta s-a folosit la Campionatul mondial masculin 2008, din Thailanda.
acolo s-au folosit masini Kegel, ulei Infinity (vascozitate mare- 35 cps) si piste AMF HPL (ceva mai abrazive decat Brunswick Pro Anvilane).
scorurile pe lung au fost sensibil mai mici decat pe scurt cu 10-20 de popice la medie!!!
puteti vedea mai joc ce s-a jucat in finala la simplu, intre Gunther Kai si Walter Ray Williams jr.



castigatorul a jucat diagonala, invinsul jucand inside.
cele doua solutii o sa le vedeti si la individuale si mi-e teama ca tot cei cu diagonala vor castiga.

ungerea aceasta a fost 1,8 la 1, cu buffer foarte subtire ultimele 8 picioare, ceea ce permite creearea de zone uscate de breakpoint, care sa faciliteze jocul.

ulterior acesta ungere a fost usor modificata si a devenit ungerea Tokyo 43, cea pe care o aveti mai jos - in varianta Kegel 2008, si pe care se joaca in IDM, cu ulei Navigate - vascozitate medie (29 cps).
ea a devenit 2,1 la 1, cu ultimele 8 picioare buffer subtire.

pe ea a dat Romeo la antrenament doua jocuri succesive de peste 250.

pentru Brunswick, in schimb, ungerea Tokyo 43 are buffer-ul extrem de scurt - 5 picioare si cu mult ulei.
dupa jocul de incalzire se face oil carry, si trebuie sa te retragi spre interior, unde te asteapta o balta de ulei, care nu se mai usuca niciodata.

lucrurile sunt agravate la Funland de uleiul Authority 22, care are vascozitate mica (22cps).

scoruri mari nu cred ca vom vedea, iar medii peste 200 vor trebui aplaudate, e nevoie de mult talent pentru asta.

Din punctul meu de vedere, la Unirea vom avea o ungere mai grea decat una plata medie, deoarece nu permite creearea zonelor de breakpoint pe care o ungere plata "normala" le permite.

Pentru 2011, Tokyo 43 s-a modificat pentru ultimul model de masina Kegel, cu drop-brush,acum are raport transversal 2,3 la 1 si buffer de 13 picioare, ceea ce pare o solutie mult mai rationala pentru o ungere lunga.

din punctul meu de vedere, ungerea pentru Brunswick ar deveni "jucabila" daca s-ar folosi ultimul tip de ulei - Brunswick Logic , care are vascozitate extrem de mare (43 cps) si care ar limita fenomenul de oil carry, care este criminal la ungerile lungi.

Mai jos aveti variantele succesive a lui Tokyo 43: