marți, 2 noiembrie 2021

Culmea incompetentei

Pana acum n-a fost niciodata o asemenea situatie, in care federatia pune jucatorii sa aleaga intre 3 competitii care se desfasoara simultan, in locuri aflate la sute sau mii de kilometri departare.
Ce e mai rau e ca acesti jucatori sunt juniori.
Cativa juniori de la Septimia trebuie sa aleaga acum intre finala de duo juniori, care se desfasoara sambata la Miercurea Ciuc si barajul pe care echipa lor trebuie sa-l joace la Cernavoda, tot sambata.

Dora Soos este pusa in situatia de a alege chiar intre 3 competitii oficiale, a treia fiind campionatul mondial din Dubai, unde a fost selectionata sa faca parte din nationala de senioare, fiind vicecampioana nationala de senioare.
Este si campioana nationala la duo juniori, dar acum e pusa sa aleaga intre duo juniori, nationala si baraj. Ce s-aleaga?

Asta se-ntampla fiindca Comisia de competitii nu e in stare sa faca un calendar competitional decent, iar Biroul Federal il aproba fara sa clipeasca.
Pana la urma pe cine serveste Biroul Federal, daca nu cluburile membre?
Programul se poate modifica la cerere, in interesul unor membri cu greutate ai federatiei, sa facem open IDM, sa facem calificari pentru Cupa Mondiala care nu se mai tine samd, dar pentru membrii mai putin importanti programul e sfant!
De fac ei asemenea aberatii? Exista interese ascunse, de care noi nu stim?
Sa ne spuna!

Exista membri in Biroul Federal care au interese directe ca juniorii Septimiei sa nu participe la duo juniori, sau la baraj, sau ca Dora sa nu mearga la mondiale. 
Sunt 3 membri dintre cei 9 ai BF care sunt parti interesate in aceasta chestiune: Alexandru Dragomir, ai carui juniori de la PBM1 ar beneficia la duo juniori de lipsa celor mai buni juniori ai Septimiei, Viorel Sandu, a carui echipa, Elcomex, ar beneficia la baraj de lipsa eventuala a unor titulari din echipa adversa si Marius Piticariu, pe care absenta Dorei din lotul national ar transforma-o in titulara pe iubita lui, Ana Maria.
Au votat si ei in sedintele din 25 si 28?
Unde sunt procesele verbale?
As vrea sa stiu si eu pozitia fiecarui membru al Biroului Federal, cu nume si prenume, la ce s-a gandit cand a votat asa ceva! 

De fapt, eu inca sper ca BF sa schimbe acum datele, ca sa nu mai fie niciun conflict.
Fiindca federatia trebuie sa trateze egal toate cluburile, cu aceeasi masura!

10 comentarii:

  1. Pana cand in FRB sunt jucatori asa o sa fie si sa nu mai vorbim de activistul de la Elcomex.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In BF si la Comisia de competitii a fost mereu o majoritate formata din jucatori activi si au mai fost greseli, dar niciodata atat de multe si de grave, ca in ultimele 2 sezoane.

      Ștergere
  2. Care cativa? Despre cati juniori este vorba? Septimia are o droaie de jucatori legitimati, sa lase juniorii la duo. Da parca nu erau vaccinati, nu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Septimia are dreptul sa joace cu cea mai buna echipa, nu sa le puna federatia 3 competitii simultane juniorilor.

      Ștergere
    2. Care 3 competitii? Un jucator la lot inseamna competitie pt toata echipa?

      Ștergere
  3. Iar vezi probleme unde nu sunt. Barajul e sambata. Juniorii, nu s-a amanat indivudualul ca nu sunt vaccinati, nu ai comentat tu la nesfarsit. Deci nu vor fi mai mult de 8. Conform regulamentului joaca doar o data, duminica si aia e. Pot participa fara probleme. Care e problema? Daca se amana de ce, daca nu, de ce nu. Nimic nu-ti convine

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se pare ca tu n-ai citit programul finalelor.
      Habar n-am de unde stii tu ca din 26 de juniori vor veni 8.
      In finalele individuale s-au calificat 16, aici pot participa toti.

      Ștergere
  4. Ca simplu iubitor al acestui sport, consider ca este primul an când FRB nu a mai jucat după dorințele celor de la Septimia și asta a creat multe subiecte pe blogul tău. Bv, Raluca! Bv, FRB!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ha, ha, ha!
      Nu e deloc adevarat: amanarea finalei individuale de juniori s-a făcut la cererea Septimiei( cu care eu n-am fost de acord), iar locul gol in calendar din decembrie e pentru Cupa de Crăciun...
      Iar federatia are toate motivele sa le fie datoare, dar e o problema: nu se pricep la organizarea unei campionat.

      Ștergere